Subiectele de la Evaluarea Nationala la Limba romana - Citit a elevilor de clasa a II-a au fost publicate de catre Ministerul Educatiei. Copiii au avut la dispozitie 30 de minute pentru a rezolva testele, care au un dublu scop: parintii si invatatoarea sa vada nivelul elevului la elementele de baza si, ulterior, sa intervina cu planuri individualizate de invatare pentru a corecta lacunele, acolo unde exista, in urmatorii doi ani de invatamat primar. Subiectele au fost elaborate de Ministerul Educatiei, pe doua numere, astfel incat elevii care stau in aceeasi banca sa aiba cerinte diferite. Evaluarile de la clasa a II-a continua miercuri cu testarea la Matematica.

Fragment din Subiectele la Limba romana - Citit, clasa a II-aFoto: edu.ro

Rezultatele pe care le obtine fiecare copil la acest tip de testare sunt confidentiale, trebuie comunicate de invatatoare fiecarui parinte, nu se trec in catalog, nu se afiseaza si nici nu stau la baza unei ierarhizari a elevilor sau a claselor.

Descarca de mai jos Subiectele de astazi de la Limba romana-Citit, clasa a II-a:

2015 Subiecte la Limba romana-Citit, clasa a II-a, Test 1

2015 Subiecte la Limba romana - Citit, clasa a II-a, Test 2

Acesta este al doilea an in care elevii sustin la nivel national Evaluarile de la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a. Testarile se desfasoara in clasele in care invata in mod normal copiii, acestia isi pastreaza asezarea obisnuita in banci, iar testele sunt administrate de invatatoarea de la clasa si de un profesor care nu are ore la elevii respectivi.

Corectarea testelor se termina in cel mult 7 zile de la data sustinerii ultimului test de la clasa a II-a (ultima proba la clasa a II-a este pe 22 mai, la Limba materna-Citit). Notarea este realizata de catre invatatoarea de la clasa si de catre un alt cadru didactic din scoala. Sursa

Compara cu Subiectele de anul trecut:

Marian Banu,purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), a declarat la inceputul saptamanii pentru HotNews.ro ca la "dupa aceasta evaluare se discuta la nivel de scoala, de clasa si de parinte - discutiile sunt confidentiale si personale cu parintii si dorim sa avem o discutie pozitiva si folositoare pentru elevi. Nu dorim sa ii transmitem copilului sentimentul de superioritate sau de inferioritate, cu aceasta evaluare. La aceasta varsta, sunt mari posibilitati de indreptare a unor lacune, pentru ca o luam din timp".

Calendarul Evaluarii Nationale de la finalul clasei a II-a 2015

  • 18 mai 2015: Scris - Limba romana
  • 19 mai 2015: Citit - Limba romana
  •                       Scris-Citit: Limba romana pentru minoritatile nationale
  • 20 mai 2015: Matematica
  • 21 mai 2015: Scris - Limba materna
  • 22 mai 2015: Citit - Limba materna
  • fiecare testare dureaza 30 de minute

Citeste si: