Vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT) Mirela Matichescu va exercita atributiile presedintelui ANT, pana la numirea unui nou conducator al institutiei, informeaza Mediafax.

Premierul Victor Ponta a retras-o in urma cu doua saptamani pe Simona-Allice Man de la conducerea Autoritatii Nationale pentru Turism, imediat dupa ce aceasta a inspectat daca litoralul este pregatit pentru sezonul estival, demiterea fiind ceruta anterior de patronate.

Ulterior, Man a fost numita secretar de stat la Agricultura.

Matichescu, coproprietar la doua cluburi din statiunea Mamaia, a fost numita vicepresedinte al ANT in februarie 2013, la propunerea PSD Constanta.