"La nivel guvernamental, exista preocupari privind introducerea in scoli a pregatirii obligatorii referitor la securitatea in spatiul cibernetic", a anuntat directorul Centrului Cyberint din cadrul Serviciului Roman de Informatii, Florin Cosmoiu, relateaza Mediafax. Acesta a declarat ca subiectul a fost discutat in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii si ca au fost dezbateri inclusiv la nivelul comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Copiii si calculatorulFoto: Agerpres

Prezent la Summit-ul Regional de Securitate Cibernetica organizat la Bucuresti, Florin Cosmoiu, directorul Centrului Cyberint din cadrul Serviciului Roman de Informatii (SRI), a declarat ca "la nivel guvernamental exista preocupari privind introducerea in scoli a pregatirii obligatorii referitor la securitatea in spatiul cibernetic si crearea de specializari in invatamantul universitar si postuniversitar in domeniul securitatii cibernetice", scrie agentia de presa.

Acesta a afirmat ca subiectul a fost discutat in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) si ca au fost dezbateri si la nivelul comisiilor de specialitate ale parlamentului, noteaza Mediafax.

Directorul Centrului Cyberint din cadrul SRI a precizat ca discutiile s-au referit la introducerea pregatirii pentru securitate cibernetica cel mai probabil de la nivel gimnazial, pornind de la situatia care arata ca multi copii au telefoane mobile, conectate la internet. Elevii ar trebui sa invete cum sa evite accesarea unor adrese de internet suspecte si sa nu divulge date personale, precum si sa isi protejeze comunicarea online, de la mail la retele sociale, potrivit agentiei de presa citate.