Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, negocierea Protocolului Aditional la Conventia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, adoptata la Varsovia la 16 mai 2005. Proiectul Protocolului Aditional are in vedere, in principal, incriminarea urmatoarelor mai multor fapte legate de terorism, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Ce fapte sunt incriminate

  • Participarea intr-o asociere sau grup in scopuri teroriste;
  • Primirea de pregatire pentru terorism;
  • Deplasarea in strainatate in scopuri teroriste;
  • Finantarea deplasarii in strainatate in scopuri teroriste;
  • Organizarea sau facilitarea in orice alt mod a deplasarii in strainatate in scopuri teroriste.

Faptele mentionate sunt considerate de o gravitate deosebita, cu potential sa conduca la savarsirea unor acte teroriste prevazute de Conventia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului. Includerea si definirea acestora in proiectul de Protocol Aditional au avut la baza atat Rezolutia Consiliului de Securitate al ONU nr. 2178 (2014) privind amenintarile la adresa pacii si securitatii cauzate de extremismul violent si combaterea fenomenului luptatorilor teroristi straini, cat si evaluarile precedente realizate de Grupul Statelor Parti la Conventia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului.

Proiectul Protocolului Aditional contine, de asemenea, prevederi menite sa ofere garantii ca prin aplicarea dispozitiilor prin care sunt incriminate faptele mentionate mai sus, vor fi respectate obligatiile din domeniul drepturilor omului, in special libera circulatie, libertatea de expresie, libertatea de asociere si libertatea religioasa, astfel cum rezulta din tratatele internationale relevante in domeniul drepturilor omului.

Potrivit calendarului avut in vedere de reprezentantii Consiliului Europei, proiectul de Protocol Aditional va fi transmis Comitetului de ministri al Consiliului Europei, in vederea adoptarii sale cu prilejul sesiunii ministeriale din 19 mai 2015, data la care va fi deschis spre semnare.