Doi ofiteri de politie romani cu experienta in prinderea hotilor de buzunare, vor efectua, in perioada 25-27 aprilie, o misiune operativa, la Amsterdam, in Olanda, cu ocazia "Zilei Regelui", la cererea politiei din regat, informeaza un comunicat al Inspectoratului General al Politiei Romane.

Ziua Regelui in OlandaFoto: Wikipedia

Ziua Regelui, "Koningsdag", este o mare sarbatoare celebrata pe 27 aprilie in care populatia umple strazile oraselor din toata Olanda. In Amsterdam acestia se aduna in piata Museum, numarul participantilor putand ajunge pana la 800.000.

"Politistii romani, cu experienta pe linia combaterii furturilor din buzunare, vor acorda asistenta tehnica de specialitate si vor sprijini anchetele referitoare la activitatea infractionala, in scopul imbunatatirii cooperarii pe domeniul de competenta", arata IGPR.

"Actiunea se desfasoara la solicitarea partenerilor din Olanda, ca urmare a bunei cooperari politienesti, precum si a Programului de lucru privind cooperarea dintre Inspectoratul General al Politiei Romane si Politia Nationala Olandeza 2014-2015. Conform Programului de lucru, politistii romani si cei olandezi vor colabora in domeniul combaterii infractiunilor contra patrimoniului si al furturilor din buzunare", mai scrie sursa citata.