Care este pretul platit de Rusia pentru anexarea ilegala a Crimeei si declansarea conflictului din estul Ucrainei? Pe langa costurile politice si economice, politica expansionista a Kremlinului a determinat o radicalizare a perceptiilor fata de Rusia in estul Europei. Cele mai recente sondaje de opinie arata o crestere a perceptiei negative fata de Moscova in Romania, Republica Moldova, Bulgaria si Ungaria, pe fondul deselor amenintari ale liderilor rusi fata de extinderea NATO.

Politica dusa de Putin afecteaza grav imaginea Rusiei in EuropaFoto: Captura RT

Astfel, 66,2% dintre romani au sentimente mai degraba negative fata de Rusia, 57% dintre unguri ar acorda suport Statelor Unite in cazul izbucnirii unui nou Razboi Rece, iar numarul bulgarilor care si-au schimbat in rau atitudinea fata de Rusia e de patru ori mai mare decat numarul celor care si-au schimbat atitudinea in bine.

  • Situatia din Romania

Romanii declara in proportie de 66,2% ca au sentimente mai degraba negative fata Rusia, iar 80,8% spun ca sentimente mai degraba pozitive fata de Statele Unite ale Americii. Numarul de romani care isi declara sentimentele pozitive fata de Rusia a scazut cu 11,6 puncte din iunie 2014, se arata intr-un sondaj de opinie, efectuat de INSCOP, in luna februarie 2015. (puteti consulta acest sondaj aici)

Perceptia romanilor fata de restul tarilor (Sursa: INSCOP)

Germania este tara ca mai respectata de catre romani in 2015, urmata de Marea Britanie si Spania. Statele Unite ale Americii se situeaza pe locul 5 in topul preferintelor romanilor.

64% dintre romani considera ca situatia conflictuala din Ucraina este periculoasa pentru tara noastra, in principal din cauza proximitatii geografice. Un alt factor care contribuie puternic la ingrijorarile romanilor pe aceasta problema este prezentarea scenelor dure de razboi de catre mass-media, sustin autorii sondajului. Doar 17,9% dintre respondenti considera ca conflictul din Ucraina nu este periculos pentru Romania, in timp ce alti 17,7% prefera sa nu se pronunte pe aceasta tema sau declara ca nu stiu.

Perceptia romanilor fata de conflictul din Ucraina (Sursa: INSCOP)

Acelasi sondaj arata ca 69,7% dintre concetatenii nostri sunt de acord ca Romania sa aloce mai multi bani pentru Armata, iar 12,7% nu sunt de acord cu aceasta masura, fiind de parere ca situatia conflictuala de la granita de nord nu ne afecteaza. 17,6% nu stiu sau nu raspund

Barometrul INSCOP - Adevarul despre Romania a fost realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Adevarul in perioada 5-10 februarie pe un esantion de 1065 de persoane.

  • Situatia din Bulgaria

Bulgarii - un aliat traditional al Moscovei in Balcani - continua sa aiba o parere buna despre Rusia, dar nu cred ca Rusia poate fi un model de dezvoltare si nici nu poate oferi mai multe garantii credibile privind prosperitatea si securitatea decat un stat membru al UE si NATO. Acestea sunt concluziile unui sondaj de opinie efectuat in perioada 23 februarie - 4 martie 2015 pe un esantion de 1000 de cetateni Bulgari de catre agentia Alpha Research la cererea Consiliului European pentru Relatii Externe. (puteti consulta sondajul aici)

Cea mai importanta tendinta relevata de sondaj este aceea ca numarul bulgarilor care si-au schimbat in rau atitudinea fata de Rusia in comparatie cu anul trecut este de patru ori mai mare decat numarul bulgarilor care si-au schimbat atitudinea intr-una pozitiva fata de Rusia.

Schimbarea perceptiei bulgarilor fata de Rusia

Relevant este si faptul ca atitudinea negativa fata de Rusia este impartasita mai ales in randul tinerilor (18-30 de ani) si al orasenilor, in timp ce nucleul dur al sustinatorilor Rusiei se afla in randul populatiei varstnice (peste 60 de ani).

Intrebati daca ar aproba impunerea unor sanctiuni suplimentare fata de Rusia, in cazul in care incalca acordul de incetare a focului in Ucraina, 61% dintre bulgari s-au aratat impotriva, iar 39% au raspuns ca ar fi de acord.

Atitudinea bulgarilor fata de impunerea unor sanctiuni suplimentare pentru Rusia

In acelasi sondaj se arata ca 74,9% dintre respondenti considera ca actiunile Statului Islamic si ale altor organizatii teroriste reprezinta o amenintare mai mare pentru pacea din Bulgaria decat conflictul din Ucraiana (24%).

  • Situatia din Republica Moldova

Romanii de peste Prut apreciaza ca relatiile Republicii Moldova cu Federatia Rusa s-au deteriorat odata cu izbucnirea conflictului din Ucraina. Doar 23% dintre moldoveni considera ca Republica Moldova se afla in relatiile bune sau foarte bune cu Rusia fata de 41% care spuneau acelasi lucru in aprilie 2014, conform celui mai recent barometru al opiniei publice din Republica Moldova, realizat de catre Institutul de Politici Publice. (puteti consulta acest barometru aici)

Atitudinea moldovenilor fata de diferite tari

In cazul unui referendum privind aderarea la Uniunea Europeana, 44% dintre moldoveni ar vota pentru, iar 35% impotriva. Autorii studiului noteaza in rezumatul de presa faptul ca "ponderea persoanelor care sunt impotriva aderarii la UE pare sa fi incetinit trendul de crestere din ultimii 2 ani. In acelasi sondaj se arata ca 47% dintre cetatenii Republicii Moldova chestionati se arata favorabili Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan, o initiativa politica a Moscovei.

Fiind pusi in situatia de a alege fie o optiune, fie alta, respondentii s-au divizat in doua grupuri aproximativ egale: 43% pentru Uniunea Vamala si alte 39% pentru Uniunea Europeana (preponderent populatia tanara, cu nivel inalt de studii si nivel socio-economic inalt).

Totodata, studiul inregistreaza si o crestere cu doar trei puncte procentuale a sustinatorilor aderarii Republicii Moldova la blocul militar NATO - de la 15% in mai 2012 la 18% in prezent, se arata in Barometrul Opiniei Publice din RM.

  • Situatia din Ungaria

Un sondaj efectuat in Ungaria de catre Median, in perioada 28 noiembrie - 2 decembrie, arata ca tara cea mai apreciata este Germania cu 80 de puncte (pe o scara de la 0 la 100), urmata de Marea Britanie (74 de puncte) si Statele Unite ale Americii (64 de puncte). Rusia primeste din partea maghiarilor doar 44 de puncte, fiind depasita de China cu 2 puncte.

In cazul inceperii unui nou razboi rece, 57% dintre cetatenii maghiari ar sustine SUA si doar 25% ar sustine Federatia Rusa.

Atitudinea maghiarilor fata de Rusia si SUA

Intrebati cum s-au schimbat relatiile dintre Statele Unite si Ungaria in ultima vreme, 63% dintre respondenti considera ca acestea s-au deteriorat, iar 31% spun ca au ramas neschimbate. Reponsabila pentru aceasta situatie ar fi chiar Ungaria, spun 57% dintre maghiari.

Pusi sa raspunda la aceeasi intrebare in legatura cu Rusia, 36% dintre respondenti considera ca relatiile Ungariei cu Rusia s-au imbunatatit si 49% cred ca acestea au ramas neschimbate. Doar 10% vad o inrautatire a relatiilor cu Rusia.