Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a declarat miercuri ca, in cazul in care Curtea Constitutionala va constata ca exista conflict intre autoritati in cazul Sova, va fi propusa o solutie pentru rezolvarea situatiei. ''Daca vom constata ca exista conflict, va trebui sa propunem si o dezlegare'', a afirmat Zegrean, intrebat daca, in cazul in care CCR va constata ca exista un conflict, prin solutia pe care o va da Curtea va fi transata problema ridicarii sau nu a imunitatii senatorului social-democrat Dan Sova.

Foto:

Referitor la posibilitatea declararii de catre CCR a unui articol neconstitutional care nu mai este in vigoare, seful Curtii a mentionat ca teoretic acest lucru se poate. "Putem in general. Teoretic, se poate lucrul acesta. Daca articolul acela continua sa produca efecte sau efectele care au fost, care s-au nascut in vreme ce el era in vigoare inca exista, se poate declara. Avem o decizie data in sensul acesta", a spus Zegrean, citat de Agerpres.

El a precizat ca nu sunt motive sa se amane luarea unei decizii deoarece dosarul este complet insa pot veni cu motive partile din dosar.

Presedintele Curtii Constitutionale a sustinut ca nu exista o sanctiune scrisa in cazul in care Parlamentul omite sa puna in acord deciziile CCR. "Scrie doar ca Parlamentul este obligat, in cazul in care o lege inainte de promulgare este declarata neconstitutionala, ca trebuie sa o puna in acord cu decizia Curtii. Daca dupa controlul posterior este declarat un text de lege neconstitutional, Parlamentul are un termen de 45 de zile sa puna in acord cu decizia CCR, dar daca nu o face nu scrie nicaieri ce se intampla. (...) Nu exista o sanctiune scrisa, nu ii baga nimeni la inchisoare pentru asta", a aratat presedintele CCR.

Zegrean a explicat ca va trebui sa se tina cont si de faptul ca marti Parlamentul a modificat articolul care face obiectul sesizarii. "Discutam ce a mai ramas din sesizari. Sigur ca va trebui sa constatam lucrul acesta ca unul dintre motivele de sesizare a fost acesta ca refuza sa puna de acord Legea statutului senatorilor si deputatilor cu dispozitiile constitutionale. Ori, acum am inteles ca s-a intamplat. (...) Dar e buna si sesizarea la ceva", a mai spus seful CCR.

Curtea Constitutionala a Romaniei dezbate miercuri cele trei sesizari formulate de presedintele Klaus Iohannis, de seful CSM, Marius Tudose, si de PNL in legatura cu votul dat de Senat in cazul solicitarii de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a lui Dan Sova.