Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a fost primit miercuri la Palatul Cotroceni de presedintele Klaus Iohannnis, la inceputul vizitei sale oficiale in Romania. Cei doi presedinti vor avea convorbiri tete-a-tete, convorbiri oficiale si vor sustine o declaratie de presa comuna. De notat ca la ceremonia primirii la Cotroceni sotia presedintelui Recep Tayyip Erdogan, Emine Erdogan, a purtat un hijab, acoperamant de cap traditional turcesc.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aceasta este tinuta obisnuita pentru sotia sefului de stat turc, ea purtand, de exemplu, un vesmant asemanator si la ultima vizita pe care a facut-o sotul ei in Slovenia.

Reamintim ca Erdogan a initiat o campanie de intoarcere la valorile religioase in Turcia inca din timpul mandatelor sale de premier, inversand o tendinta de secularizare inceputa de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk. Erdogan a facut deseori apel la valorile traditionale, cerand femeilor turce sa poarte acoperamantul pentru cap si sa dea nastere cat mai multor copii.

Erdogan va participa miercuri si la un dineu oficial dat in cinstea sa de Klaus Iohannis, dupa care va avea convorbiri cu premierul Victor Ponta.