Ministrul Transporturilor Ioan Rus a contrazis-o luni pe sefa Directiei Nationale Anticoruptie Laura Codruta Kovesi, care ii avertizase pe politisti ca relatiile cu politicienii si oamenii de afaceri locali reprezinta o vulnerabilitate la adresa institutiei pe care o reprezinta, aratand ca, in opinia sa aceste relatii sunt problematice doar daca se pleaca de la premisa ca "unii sunt corupti, iar ceilalti corecti sau invers" si declarand ca nu este de acord ca "limitarea relatiilor dintre politisti si politicieni este o vulnerabilitate".

Ioan RusFoto: Captura Privesc.eu

Prezent la raportul de activitate a Ministerului Afacerilor Interne pe 2014, Ioan Rus le-a urat succes angajatilor MAI in atingerea obiectvelor propuse pentru 2015, dorindu-si totodata succes sie insusi, intr-un discurs care a facut trimitere la Adam si Eva, "primul corupator si primul corupt, dar si obiectul actului de coruptie", practicile din invatamantul primar german, companiile poloneze de talie mondiala si "lupta" lui Vlad Tepes, care a avut drept rezultat faptul ca "boierii s-au mutat si au plecat toti la turci".

Principalele declaratii ale lui Ioan Rus:

  • Romania se apropie de momentul in care va reusi sa treaca de la crestere economica la dezvoltare  economica, in consecinta lupta impotriva coruptiei, lupta impotriva hotiei, lupta impotriva incorectitudinii, trebuie sa continue intr-un mod sistemic , sistematic si cu o viziune unitara. Ea nu poate sa fie facuta altfel.
  • Primul corupator si primul corupt, dar si obiectul actului de coruptie, l-au facut Adam si Eva. De atunci unii tot interpreteaza cum s-a intamplat acest lucru.
  • Sunt politicieni corupti, judecatori corupti, procurori corupti, politisti corupti. In consecinta, cu toata aprecierea si admiratia, nu sunt de acord ca limitarea relatiilor dintre politisti si politicieni este o vulnerabilitate la sistemul de lupta anticoruptie, decat daca plecam de la premisa ca unii sunt corupti, iar ceilalti corecti sau invers.
  • In realitate aceasta lupta trebuie s-o ducem toti.
  • Am vazut acum multi ani in Germania la clasa I se duce un politist, iar invatatoare le explica: "Dragii mei, acest este un politist. Orice problema aveti, orice necaz, este un om bun..."
  • Constructia unei viziuni pozitive asupra unei institutii se face de catre toti de la ministrul Invatamantului pana la ministrul Transporturilor. Nu e doar apanajul unor institutii din acest stat.
  • Realitatea spune asa: astazi, din cinci miliarde de euro, sa spunem, licitati in Romania, marea majpritate a lor sunt castigati de firme straine. Intreb: este o vulnerabilitate la siguranta nationala? Este! Vin bani europeni, ii mirosim si pleaca inapoi
  • Polonia are in acest moment sapte sau opt firme de nivel mondial, care ii concureaza pe americanii in SUA sau pe japonezii in Japonia. Noi nu avem niciuna. Este o vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale? Eu zic ca este.
  • Un stat puternic nu este un stat care are institutii de forta puternice, ci care are o economie puternica, care se dezvolta intr-un ritm rapid.
  • Pana la urma vor trebui sa inteleaga cu totii ca batalia pentru corectitudine si progres ne apartine in egala masura tuturor.
  • Nu avem de ce sa aratam cu degetul catre doamna Codruta, sa o uram sau sa o iubim. Isi face treaba asa cum se cuvine, atata tot ca trebuie sa ne-o facem si noi cu totii, dar cu totii, si sa vedem cum facem ca dezvoltarea acestei tarisoare sa fie un adevarate.
  • In valuri s-a mai luptat. A mai fost o lupta in istorie: Vlad Tepes. A facut tot asa. Boierii s-au mutat si au plecat toti la turci. Efectele le-am vazut sute de ani de atunci incoace.
  • Eu va doresc succes si imi doresc si mie succes in ceea ce vom avea de facut.

Vezi mai jos prezentarea raportului de activitate al MAI. discursul ministrului Rus, intre minutele 57:37 - 1:02:40: