Camelia Toader, Laura Ivanovici si Claudia Costea au fost nominalizate, in urma interviurilor sustinute la Ministerul Justitiei, pentru functia de judecator la Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Cele trei nominalizari urmeaza sa fie trimise Guvernului, care va decide cine va reprezenta Romania la Curtea de Justitie a Uniunii Europene.

"In urma derularii probei interviului, candidatii situati pe primele trei locuri, in ordinea punctajelor obtinute, sunt: Camelia Toader, Laura Mihaela Ivanovici si Claudia-Ana Costea (Moarcas). Nominalizarile vor fi transmise Guvernului pentru finalizarea procedurii de desemnare a candidatului Romaniei pentru functia de judecator CJUE, in conformitate cu articolele 6 si 7 din Procedura de selectie", potrivit Ministerului Justitiei.

Camelia Toader a fost judecator la ICCJ si din 2006 este judecator detasat la CJUE, Laura Mihaela Ivanovici este judecator al Curtii de Apel Bucuresti, iar Ana-Claudia Costea (Moarcas) este profesor universitar, ea ocupand in trecut functiile de adjunct al Avocatului Poporului, secretar general adjunct in cadrul Ministerului Afacerilor Externe si director general al Departamentului de afaceri juridice in MAE.

Ministerul Justitiei a lansat pe 21 ianuarie procedura de selectie pentru desemnarea candidatului Romaniei la functia de judecator al Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

In urma verificarii dosarelor de candidatura depuse pana la 23 februarie, membrii Comisiei de selectie din Ministerul Justitiei au admis pentru interviu 11 candidati: Gheorghe Buta, Valeriu Ciuca, Ruxandra Costache, Claudia-Ana Costea (Moarcas), Mircea Criste, Constantin-Virgil Ivan-Cucu, Laura Mihaela Ivanovici, Octavia-Matei Spineanu, Dragos Constantin Tarsia, Camelia Toader si Augustin Zegrean.

Cu putin timp inaintea interviului programat pe 3 martie, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, aflat printre candidatii admisi sa sustina interviul, declara ca este indecis asupra participarii la interviu: "Ca voi merge, nu este adevarat. Ca m-am inscris, este adevarat. Inca nu m-am hotarat nici sa ma duc la interviu", spunea Augustin Zegrean.

Intrebat de ce s-a inscris in cursa pentru un post de judecator la Curtea Europeana de Justitie, Augustin Zegrean a explicat ca "Pentru ca vreau sa merg mai departe, la anul mi se incheie mandatul aici (la Curtea Constitutionala, n.red.). La anul, in 13 iulie, eu inchei mandatul la Curte, si nu pot sa stau degeaba."

Procedura de numire a judecatorilor la CJUE este prevazuta de Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE) si de dispozitiile corespunzatoare din Statutul CJUE. Potrivit articolului 253 din Tratat, judecatorii si avocatii generali ai CJUE sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre, pentru o perioada de sase ani, dupa consultarea comitetului prevazut de articolul 255 din TFUE.

In 14 ianuarie, Guvernul si-a insusit Memorandumul initiat de Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor Externe cu tema "Aprobarea procedurii pentru desemnarea candidatului Romaniei pentru functia de judecator la Curtea de Justitie a Uniunii Europene".

Astfel, pentru a fi desemnat candidat al Romaniei pentru functia de judecator la Curtea de Justitie a Uniunii Europene trebuie asigurate toate garantiile de independenta si intrunite conditiile cerute pentru exercitarea in Romania a celor mai inalte functii jurisdictionale. Pentru aceasta functie poate candida si un jurist ale carui competente sunt recunoscute si care se bucura de o buna reputatie profesionala, morala si civica.