Guvernul anunta modificari foarte importante pentru medicii de familie

de MVA     HotNews.ro
Miercuri, 4 martie 2015, 19:27 Actualitate | Esenţial


Proiectul noului contract-cadru a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi prevede schimbări importante pentru medicii de familie. Aceştia vor fi obligaţi să-şi modifice complet structura prin care îşi construiesc veniturile şi să pună accentul pe oferirea de servicii şi mai puţin pe atragerea unui număr mare de pacienţi pe listă.

Se încearcă şi interzicerea comisioanelor plătite medicilor de familie de către laboratoare, spitale private sau alţi furnizori din sistemul medical, pentru ca aceştia să-şi trimită pacienţii să efectueze investigaţii suplimentare în laboratorul care acordă comisionul. În cazul identificării unor situaţii de acest fel, autorităţile vor rezilia contractul dintre medicul de familie/furnizor şi Casa Naţională de Asigurări (CNAS) pe o durată de 5 ani.
documente
(5 Mar 2015) PDF, 1MB


Cea mai importantă modificare vizează modul prin care medicii de familie vor fi plătiţi de către CNAS: 20% din plată va fi efectuată per capita, iar 80% din plată pe serviciu. În prezent proporţia este 50% per capita – 50% pe serviciu. Măsura va schimba felul în care medicii de familie îşi construiesc veniturile, fiind obligaţi să pună accentul pe oferirea de servicii şi mai puţin pe atragerea unui număr mare de pacienţi pe listă.

În acelaşi timp, medicii de familie nu vor mai fi obligaţi să aibă un număr de cel puţin 800 de pacienţi înscrişi pe listă pentru a încheia un contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Comisiile care aveau monopol în stabilirea unui număr anume necesar de medici şi pacienţi pentru care se încheia contract cu CNAS vor fi desfiinţate.

Medicii vor putea încheia contracte cu CNAS şi prin transmiterea contractelor în format electronic.

Numărul maxim de consultaţii la domiciliu a fost majorat de la 21 la 42.

În privinţa serviciilor medicale incluse în pachetul de bază, numărul acestora a fost mărit, incluzând de pildă psihoterapia pentru copil/adult sau kinetoterapia în cazurile copiilor cu autism. Şi în stomatologie se lărgeşte aria serviciilor acoperite prin pachetul de bază, practic toate cele care erau până astăzi oferite doar copiilor până în 18 ani urmând a fi oferite tuturor asiguraţilor. Precizăm că guvernul nu a mărit în 2015 bugetul alocat Sănătăţii faţă de anul precedent.

Ca o notă inedită: cei care refuză cardul de asigurări de sănătate din motive religioase sau de conştiinţă vor trebui să prezinte o adeverinţă de asigurat valabilă 3 luni.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















45453 vizualizari

  • +8 (12 voturi)    
    ASA DA!!!!! (Miercuri, 4 martie 2015, 19:57)

    Cristi [anonim]

    Incredibil!.....cineva s-a gandit sa distruga monopolul medicilor "vechi" cu liste mari de pacienti (de care nu se pot ocupa cum trebuie) si sa dea o sansa medicilor tineri care doresc sa inceapa de la 0 eliminand pragul acela ridicol de 800 de pacienti/6 luni aproape imposibil de realizat!
    • +1 (1 vot)    
      ASA DA?? (Vineri, 6 martie 2015, 9:25)

      omul2 [anonim] i-a raspuns lui Cristi

      Este praf in ochii tinerilor m.f.
      Chetuielile de functionare ale unui cabinet cu 100 pacuenti sau cu 800 pacienti sunt IDENTICE!
      CNAS a stabilit anii trecuti ca venituri la limita de supravietuire se obtin la 800 de inscrisi[asigurati].
      Ati constatat dv. ca ar fi scazut preturile utilitatilor sau a salariilor asistentilor in ultimii doi ani??
      Aceste cabinete nou infiintate cu mai putin de 800 asigurati "decedeaza" dupa prima luna de "activitate" si vor fi preluate de mari lanturi gen Polisano sau Anima
      N
      • 0 (0 voturi)    
        tu esti praf (Vineri, 13 martie 2015, 13:29)

        anonim [anonim] i-a raspuns lui omul2

        alta grija nu ai decat ca nu pot eu supravietui cu 300 de pacienti???
        • 0 (0 voturi)    
          praf (Vineri, 13 martie 2015, 21:53)

          pmul2 [anonim] i-a raspuns lui anonim

          Anonimule,grija mea e ca tu si altii ca tine,va veti vinde marilor lanturi gen Anima,Polisani,etc.compromitand astfel O INTREAGA PROFESIE LIBERALA!
          Banuiesc,insa,ca e prea "deep" pentru tine..
          Daca vrei sa incepi du-te la tara unde sunt PESTE 500 localitati cu peste 800 asigurati care NU AU MEDIC.
          E prea greu,nu-i asa?
  • +1 (3 voturi)    
    listele de pacienti (Miercuri, 4 martie 2015, 20:25)

    maya [anonim]

    Ha!Ha!Ha! Cine credeti voi ca mentine medicii de familie cu cate 5000 de asigurati pe liste in contract cu CJAS-urile???? Cu acordul cui???? fraierilor care credeti ca veti trece de cei de la CJAS doar pentru ca se schimba o lege!!!!LEGEA E PENTRU CATEI NU PENTRU DULAI!!!!
    Pai se stie prea bine ca cei cu liste astronomice fac jumi juma cu casele de asigurari locale!!!
    Si inca o chestie'' chestoasa" cum dracu' isi vor scoate salariile din " rahaturile" lor de servicii decontate?? Consultatii cronice si acute, la gravide ( care oricum sunt in scadere), kinetoterapie la autisti!!!!!!!!!!! pai cati autisti sunt in RSR???Psihoterapie!!!!! de cand avem capacitati paranormale!!!!!!Mai faci o monitorizare...cu analizele facute la "pulivar" ca nu-s bani la laboratoare..... vaccinurile....o bataie de joc care nu s-au platit din octombrie 2014....
    sunt curioasa din ce vor trai cei cu 200 de pacienti pe lista!!!!!!!!!!!!
    SUCCESURI DRAGI TOVARASI SI PRETINI!!!!!!!!!!
    • 0 (0 voturi)    
      liste de pacienti (Vineri, 6 martie 2015, 9:37)

      omul2 [anonim] i-a raspuns lui maya

      Prima parte a mesajului dv. denota o crasa necunoastere a realutatii:
      -la 5000 de inscrisi ti se plateste capitatie doar pana la 2200 pacienti[daca nu ai medici angajati].
      Ca sa scapi de penalizari trebuie sa ai medici specialisti angajati.Care specialist credeti ca lucreaza pt. salariul minim pe economie???
      Concluzie:la liste astronomice ai si cheltuieli astronomice,din aceasta cauza MULTI cu liste mari incearca sa scape de tot ce e PESTE 2200!
      N
    • 0 (0 voturi)    
      medici de familie conservati si alterati (Duminică, 8 martie 2015, 10:54)

      bandana amagalmagiza [anonim] i-a raspuns lui maya

      Da, maya, asta este adevarul. Medicii de fam cu liste de pacienti nesimtite sunt chiar aia care cotizeaza substantial la casa de asigurari. Si tot ei sunt aia care raman in sistem dupa fiecare schimbare, ca au de unde sa cotizeze si stiu si cum. Si-au intrat in mana si sunt conservati.
      Conserve pentru consum intern. Cei care intra de noi in sistem si in relatie cu casa...trebuie sa aiba si ei de unde sa invete lipsa de respect fata de pacient si caciulirea fata de casa de asigurari.
  • +2 (4 voturi)    
    proiectul naului contract-cadru (Miercuri, 4 martie 2015, 20:26)

    Harcov [anonim]

    nu se aminteste nimic despre nr.de consultatii "in cabinet";ramanem tot la 20/zi ?,ar fi deranj mare cu 20%-80% !
    • +1 (3 voturi)    
      De ce ai luat - ? (Joi, 5 martie 2015, 9:24)

      io [anonim] i-a raspuns lui Harcov

      Nu inteleg de ce ai luat vot negatic cand intrebarea e foarte pertinenta. Probabil ca cel care a votat nu lucreaza in sistem.

      Oricum solutia nu sta in cresterea numarului de cosultatii. Ar scadea calitatea actului medical. In Romania timpul mediu per consultatie este deja foarte mic, de 15 minute fata de 30-40 min intr-o tara avansata.

      Ar trebui sa creasca valoarea serviciilor. Consultatiile ar trebui sa nu fie incluse in capitatie ci decontate la fel ca la specialisti.

      Si un medic de familie poate fi medic specialist sau primar in "medicina de familie".
    • 0 (0 voturi)    
      proiectul naului... (Vineri, 6 martie 2015, 9:41)

      omul2 [anonim] i-a raspuns lui Harcov

      Ati sesizat bine!
      Capitatie 20%-servicii 80%.Cum vei putea face insa MAI MULTE servicii cand numarul maxim admis este TOT 20/zi?
      Concluzie:se doreste micsorarea drastica a veniturilor cabinetelor pt. ca acestea sa devina prada usoara pt. marile lanturi gen Polisano,Anima,etc.
      N
      • 0 (0 voturi)    
        Intrarea in sistem (Marţi, 1 martie 2016, 11:12)

        bivolaru tatiana [anonim] i-a raspuns lui omul2

        Ma adresez medicilor care sunt foarte speriati de "lanturile de clinici " care submineaza libertatea lor.
        Care libertate?Nu aveti contract cu casele de asigurari? Nu strigati de zor ca nu v-au validat serviciile, ca nu v-au platit asa cum trebuia? Ca va impun servicii necorespunzatoare?
        ADEVARL este altul.Si pacientii habar n-au, dar s-au desteptat si ei.
        este vorba de BANII pe care tre sa-i luati cand va vindeti cabinetul.
        40-50.000 de euro. Asta este pretul vostru <LIBERTATEA> voastra!
        Medicina de Familie este afacerea voastra si tre. sa tineti cu dintii de ea.
      • 0 (0 voturi)    
        Intrarea in sistem (Marţi, 1 martie 2016, 11:12)

        bivolaru tatiana [anonim] i-a raspuns lui omul2

        Ma adresez medicilor care sunt foarte speriati de "lanturile de clinici " care submineaza libertatea lor.
        Care libertate?Nu aveti contract cu casele de asigurari? Nu strigati de zor ca nu v-au validat serviciile, ca nu v-au platit asa cum trebuia? Ca va impun servicii necorespunzatoare?
        ADEVARL este altul.Si pacientii habar n-au, dar s-au desteptat si ei.
        este vorba de BANII pe care tre sa-i luati cand va vindeti cabinetul.
        40-50.000 de euro. Asta este pretul vostru <LIBERTATEA> voastra!
        Medicina de Familie este afacerea voastra si tre. sa tineti cu dintii de ea.
  • -6 (6 voturi)    
    Card de sanatate (Miercuri, 4 martie 2015, 20:47)

    Ion [anonim]

    Ca o notă inedită: cei care refuză cardul de asigurări de sănătate din motive religioase sau de conştiinţă vor trebui să prezinte o adeverinţă de asigurat valabilă 3 luni.
    Si pe vremea lui Ceausescu femeile erau duse cu forta la cabinetul ginecologic pentru control obligatoriu.
    Astazi cardul de sanatate are ca scop inventarierea ADN -ului uman si testarea grupelor noi de medicamente precum si transplantul de organe.
    • +2 (2 voturi)    
      vorbi ion ca si el e om (Joi, 5 martie 2015, 9:25)

      io [anonim] i-a raspuns lui Ion

      No comments
  • +2 (4 voturi)    
    cobaii (Joi, 5 martie 2015, 7:11)

    mihai [anonim]

    in fiecare an fiecarui croitoras viteaz din fruntea ms ii casuneaza cum face el reforma glorioasa : in spitale si in farmacii nu se baga ca nu are curaj , atunci hai sa schimbam ceva la medicii de familie ca astia si asa functioneaza cat de cat!
  • +1 (1 vot)    
    trebuie sa se schimbe ceva (Joi, 5 martie 2015, 8:56)

    alex [anonim]

    este normal ca un medic de familie sa aiba mai putini pacienti, deoarece trebuie sa te programezi cu o luna inainte pentru un consult si chiar daca ai boala acuta tot ti se spune ca trebuie sa vii peste 5 zile.Si pacientii nu fac decat sa aglomereze serviciul de urgenta cu probleme care ar putea fi rezolvate de MF.Si mai mult decat atat de multe ori nu gasesti medicul de familie, daca pleaca in concediu sau la simpozione risti sa n ai cu cine sa stai de vorba.Si te adresezi ori specialistilor din cabinete private sau la urgenta.
    • +2 (2 voturi)    
      bati campii (Joi, 5 martie 2015, 9:32)

      io [anonim] i-a raspuns lui alex

      Un medic care pleaca in concediu sau lipseste din alte modive: medicale, simpozioane, crestere copil etc este OBLIGAT sa desemneze un inlocuitor pe perioada absentei.

      Daca medicul tau lipseste de la program fara a lasa inlocuitor poti anunta CAS din judetul tau. Ai numarul verde (gratuit) afisat la usa cabinetului.

      Sunt de acord cu tine cu diminuarea nr de pacienti pentru a avea mai mult timp acordat de medic pacientului. Dar acest lucru implica cresterea valorii seviciului acordat. In caz contrar nu va mai profesa nici un medic de familie pentru 800 de lei pe luna, bani din care plateste asistenta, chiria si intretinerea cabinetului, impozite etc.
  • +2 (2 voturi)    
    aiureli ce se pretind legalizate. (Joi, 5 martie 2015, 9:52)

    andreesanu [utilizator]

    indivizi fara nici o chemare ,fara nici o experienta in domeniu vin cu povesti,cu inchipuiri sa le treaca pe post de legi.
    Ati bramburit scoala,sanatatea pina si ideea de lege si continuati in prostia voastra sa credeti ca faceti ceva util
  • +2 (2 voturi)    
    Reforma reformatoare reformata (care este ea) (Joi, 5 martie 2015, 10:05)

    Pamfilie Florarul [anonim]

    In fapt,problema grava si pare-se de nesurmontat, este tocmai structura sistemului: banii platiti obligatoriu,asa zisa "asigurare de sanatate", bani pentru care nu primesti nimic in schimb.
    La numitul "medic de familie" te duci "cu programare", la analize constati ca "nu mai sunt fonduri" si trebuie sa revi luna viitoare (sau sa platesti den buzunarul propriu, bani cash,atunci nu-i problema,se rezolva),la spital mergi de pomana,daca nu dai "atentii" (in euro,de preferinta),iar in farmacii medicamentele costa de cinci ori mai mult decat in UK sau USA !!!
    Deci...sistemul medical din Romania ? Hai sa fim seriosi ! Care sistem ?
    • 0 (0 voturi)    
      Reforma reformatoare (Vineri, 6 martie 2015, 9:51)

      omul2 [anonim] i-a raspuns lui Pamfilie Florarul

      La "numitul" m.f. te duci cu programare ca sa nu mergi degeaba!
      Daca esti nemultumit de modestul timp de asteptare arunca un ochi la cat se asteapta in SUA sau Portugalia!
      Adevarul e ca SINGURUL segment din sistem care functioneaza inca este m.f.
      Nu-i nici o problema!
      Il vor distruge si pe acesta!
      • 0 (0 voturi)    
        Reforma reformatoare (Vineri, 6 martie 2015, 10:27)

        Pamfilie Florarul [anonim] i-a raspuns lui omul2

        Omule, o fi cum spui,dar medicii de familie,eu ii consider in continuare "asa numitii" pentru ca au devenit doar niste birocrati.
        Totusi,nu pot sa evit sa amintesc despre comisioanele pe care laboratoarele de analize,private, le platesc unora dintre "numitii" pentru serviciile de PR si clientii "trimisi" mai direct,sau mai voalat.
        Cunosc cazuri concrete,insa "datul" de nume,aici, nu rezolva nimic.
        Deci :astepti putin (probabil) dar se prea poate sa astepti degeaba,pentru ca tocmai s-au"terminat" retetele pe ziua respectiva (25 sau cate are voie sa prescrie domnu doftor?),sau cand ajungi la analize(in sfrasit !) nu mai sunt "fonduri" etc.
        Si pentru asta platesti un impozit de 5,5% din venituri (pe langa asa zisa cota unica,TVA si dracu mai stie ce).
        • 0 (0 voturi)    
          Reforma reformatoare (Vineri, 6 martie 2015, 22:37)

          omul2 [anonim] i-a raspuns lui Pamfilie Florarul

          Da...birocratia omoara medicul de familie!
          De ani de zile CNAS declara ca reduce birocratia in sistem--efectele sunt pe dos!
          NU medicul e de vina pt. toata aceasta situatie!

          Limitarea la 20/25 consultatii/retete pe zi este impusa de CNAS.
          La fel si limitarea numarului de analize de laborator.

          Poate ca ar fi timpul ca asiguratii sa constientizeze ca sunt ASIGURATII CNAS-ului,sa-si ceara POLITA de ASIGURAT si sa citeasca acolo la cate analize si consultatii au dreptul!

          In legatura cu "directionarea" pacientului:de multe ori este solicitata CHIAR de catre pacient si medicul poate da un sfat in INTERESUL PACIENTULUI.
        • 0 (0 voturi)    
          birocratiii (Sâmbătă, 7 martie 2015, 15:06)

          maya [anonim] i-a raspuns lui Pamfilie Florarul

          ITREBATIII PE MEDICII DE la PRIMIRI URGENTE DIN SPITALE CE SE INTAMPLA CAND BIROCRATII DE MEDICI DE FAMILIE AU 3-4 ZILE LIBERE CONSECUTIV!!!!!!!!!!
          Cu ce cazuistica se confrunta si de ce???? Cat timp ''le mananca'" asa-zisele urgente considerate asa de "neica-nimeni" ca acum toti
          se pricep LA MEDICINA, numai daca e sa dea cu var prin casa CHIAMA un masterand in zugraveli!!!!!!!poate pentru poporul roman e o mare urgenta daca sufera de constipatie de7 zile si vine la 2noaptea la urgenta in a 8-a zi!!!!!!! Toata ziua s-a indopat si noaptea a crapat!!!!!!!
          • 0 (0 voturi)    
            biricratii (Vineri, 13 martie 2015, 22:05)

            omul2 [anonim] i-a raspuns lui maya

            Ai dreptate maya.inchipuieti cum ar arata URGENTA,UPU,SPITALUL daca mefistii ar lua toti deodata O SINGURA SAPTAMANA de PAUZA!!
            Deci,cum e mai bine?
            Cu m.f. sau fara m.f.?
            M.F. sunt o forta pe cale SA SE DEZLANTUIE!
            Atunci,si numai atunci veti afla CAT rezista sistemul fara cei 11.000-12.000 medici de familie si cele 20.000-22.000 asistente angajate de ei
  • -1 (3 voturi)    
    O hotie (Joi, 5 martie 2015, 10:16)

    aniod [utilizator]

    Medicii de familie nu-si viziteaza bolnavii handicapati niciodata.
    Aceasta este realitatea.
  • 0 (0 voturi)    
    Guvernul anunta... (Vineri, 6 martie 2015, 9:10)

    omul2 [anonim]

    In primul rand sa va informez ca modificarile preconizate nu se adreseaza numai medicinei de familie.Vor fi afectate si cabinetele din policlinici[ambulator de specialitate].
    Dorinta CNAS si a guvernului este de a distruge in totalitate m.f. si de a directiona toate fondurile catre marile lanturi gen Polisano,Anima,etc.
    In marile lanturi intri ca te-ai lovit la deget--la iesire ai Nspe mii de analize inutile facute,RMN,tomografie computerizata,etc-se cheltuie sume colosale {in mod legal] din banii nostrii,ai tuturor platitorilor de CASS.Toate astea pt. ca sa-si umfle unii buzunarele in mod legal.
    LIBER la JAF! N
    P.S.medicina de familie vi se pare scumpa?
    Sa vedeti cat va costa daca nu o aveti!
    • 0 (0 voturi)    
      co-ca/2015 (Sâmbătă, 7 martie 2015, 15:11)

      maya [anonim] i-a raspuns lui omul2

      cum poate fi egal 30/100 din capitatie cu 12 domicilii????suplimentate....Numarul de consultatii/zi ramanand acelasi vom muri incet, dar sigur....de frig, foame si chiar de boli.... ca noi, MF- nu avem dreptul nici la concedii de boala daca nu facem contract separat cu alti bani virati la CJAS !!
  • 0 (0 voturi)    
    contract cadru (Vineri, 6 martie 2015, 10:52)

    BURLACU MARIAN [anonim]

    cei care vor sa schimbe legea si contractul cadru ar face bine sa analizeze aceste schimbari si din punctul de vedere al medicilor de familie de la tara, acolo unde lumea nu intelege ca medicul nu poate sa vada mai mult de 20 de pacienti pe zi gratuit si ca de la al 20-lea ar trebui sa perceapa o taxa fiindca cei de la casa nu iau in considerare sau prea putin ceea ce trece de 20. sunt zile cand la un cabinet de tara vin 50 de pacienti, de la al 20-lea incercati voi sa-i cereti 15-20 de lei pentru consultatie ca el nu va intelege, de ce pentru el nu mai e gratuit, de ce el sa vina maine, de ce sa dea banii aia pe un consult medical cand ar putea sa-i dea pe un pachet de tigari??? si incercati voi sa-i faceti sa inteleaga notiunea de programare, ei abia inteleg ca este obligatorie prezentarea unei scrisori medicale de la un medic specialist pentru anumite medicamente. si apropo de numarul zilnic de consultatii, toamna, iarna si primavara, sunt si cate 50 la usa, dupa ce se incalzeste si incepe munca la camp abia se aduna 10, cum sa procedeze cei in situatia asta? cei care sunt peste numarul 20 ii programam in iulie,nu, ca sa avem si atunci activitate, ca altfel casa zice ca nu poti vedea decat un numar maxim... si afara de asta, ca tot a adus vorba cineva de vaccinuri, daca ai ghinionul sa ai un cabinet medical la 60 km de dsp, ai putea avea ghinionul sa faci drumul acela degeaba pe banii tai, ca, de, medicii de familie trebuie sa se deplasaze dupa vaccin, fiindca spun ei, asa zice legea si cand ajungi acolo afli ca ai venit degeaba ca vaccinul nu este ca nu s-a trimis de la centru ca nu a fost pe stoc, sau ca doamna de la magazie a avut o urgenta si a trebuit sa plece, dar ca sa nu pleci cu mana goala ti se baga pe gat in februarie - martie 50 de antigripale, ca sa nu ramana ei pe stoc cu ele, ca in toamna cand trebuiau facute s-au distribuit lunar doar cate 15-20 si in primavara sa le faceti la catei ca e logic ca din martie nu mai vrea nimeni sa se vaccineze anti
    • 0 (0 voturi)    
      vaccinuri (Vineri, 6 martie 2015, 12:47)

      maya [anonim] i-a raspuns lui BURLACU MARIAN

      Sa stiti ca in multe judete din tara , medicii de familie nu mai vaccineaza decat 1data/ trimestru pentru ca oricum schema de vaccinare s-a dus "in cap" din lipsa de vaccinuri, restantieri cu lunile ...samd...deci....aviz amatorilor.... 1data /trimestru e destul pentru "plozii" cu alocatie de 42lei bauta/ fumata de parintii cu ajutor social....
  • 0 (0 voturi)    
    contract cadru (Vineri, 6 martie 2015, 10:57)

    BURLACU MARIAN [anonim]

    si tot apropo de vaccinuri, bataia de joc nu este aceea ca pentru un vaccin iti da 10 (zece) lei, pentru faptul ca din timpul alocat consultatiilor ai alocat 30 de minute sa faci acel vaccin pe care nu-l poti face oricum ci doar dupa un consult amanuntit, problema sau bataia de joc consta in faptul ca acei bani munciti ii primesti abia dupa 3-4 luni de la facturare, pe considerentul si scuza ca nu sunt bani....
  • 0 (0 voturi)    
    DOTARE CABINETE M.F. (Vineri, 6 martie 2015, 12:23)

    Teos42 [anonim]

    In aceeashi lege trebuie pravazut shi o lista cudotari minime pt un cabinet de m f . Sunt ,,medici'' care au doar un stetoscop , un aparat de masurat tensiunea arteriala shi o canapea medicala - ATIT ! Ori asta este dotare de secol 19 , sugerez existentza unui aparat de ridicat cardiograma (EKG) , a unui ecograf , etc . Pt a putea profesa cu buna credintza medicina de familie sunt necesare shi vizite la domiciliu , dupa caz . Nu se face nici o vizita la domiciliu decit contra cost !!!!
    • 0 (0 voturi)    
      Dotare cabinete (Vineri, 6 martie 2015, 22:25)

      omul2 [anonim] i-a raspuns lui Teos42

      Exista un barem de dotare in legislatie!
      Reacreditarea cabinetelor se petrece o data la doi ani.Taxa e de 1000Ron.
      N
    • 0 (0 voturi)    
      dotare cabinete (Sâmbătă, 7 martie 2015, 14:49)

      maya [anonim] i-a raspuns lui Teos42

      Ai macar habar ce se intampla cu banii primiti de la CJAS pentru 1 cabinet de MF???? Se plateste: asistenta ( nu cu minimum pe economie), 2ore/zi de femeie de servici , medicmente, telefon fix+mobil cabinet, internet, curent , apa+canal, lemne/ gaz pentru incalzirea celor 80m spatii cabinet+sala de tratamente/ asteptare, tipizate de la CJAS= trimiteri, concedii medicale, si ....la ce-ti mai ramane tie in mana aplici 16/100 impozit catre ANAF, 8/100 sanatatea si in final ramai si tu cu banii tai considerati " salariul medicului de familie" eufemistic spus!!!!!!!!!!
      Cine dracu sa investeasca si de ce intr-un ecograf???? Cine plateste ecografia???
      CJAS= NU DECONTEAZA ACESTE SERVICII, pacientii = abia au bani de medicamente , un ecograf, cel mai jaf dintre jafuri costa 4000 euro. CAND SE MAI ACOPERA INVESTITIA????? ADICA CAND MAI RECUPEREZI BANIII????
      Am un EKG de 2000euro. Am scos pretul lui dupa 8 ani ani de functionare!!!!!!!!!!! Dar euro s-a dublat de atunci!!!!!! NICI EKG -UL NU-L DECONTEAZA CJAS-UL ....
      ASTEPT INTREBARII SI.... EVENTUAL SOLUTII VIABILE!!!!!!!!!!!
      P.S. Mai vrei vizita la domiciliu GRATIS???? Pai mie cine-mi plateste benzina pana la tine ... ca nici pe asta nu am voie sa o scad pe cabinet , deci platesc impozit si pe banii justificati cu chitanta de la ROMPETROL... ca cica masina e doar de plimbare.....
      Mai uita-te in tarile cu adevarat civilizate si vezi cum sta treaba acolo !!!!!!!!!
  • 0 (0 voturi)    
    contract cadru (Vineri, 6 martie 2015, 17:02)

    isabela [anonim]

    Sunt foarte multe aspecte de disutat...Lega nu va fi aprobata din cauza dinozaurilor MFisti!! Cei care nu -si voi mai putea vinde pacientii dupa bunul plac!
    Uite la asta nu s-a gandti nimeni..lista sa nu fie transmisilibila decat daca copii tai sunt de aceeasi specialitate! Ce-i tampenia aiai sa "vinzi" pacientii??? Cu ce drept..ei sunt intrebati daca vor? Ei bine.nu
    Acesti dinozauri nu vor lasa tinerii Mf-sti..nu au nici un interes ca pacientii lor da migreze spre cabinete unde vpr putea beneficia de conditii si servicii mai bune!
    Citeam comentariul sefilor nostrii....MF...cum ca nu ar putea functionaa un cabinet sub 1000 de pacienti pt ca nu este economic..acel cabinet va da faliment...Si??? Care este problema altora daca cine este atat de nebun incat sa deschida un cabinet incepand de la pacientul 1???
    Va spun eu..sunt un astfel de nebun...si am ajuns in 1.5 ani la 650 de pacienti! Se poate! Va spun si cat este decontulpt ca asta nu se vor mfistii sa se afle...4700 ron din care se scad cheltuielilie...deci pot ajunge oricum la un salariu mai mare decat muncind ca medic generalist in clinici private!!! ..revin cu intrebarea...de ce le pasa de cati bani fac Mfistii....chair nu realizeaza ca sunt penibili in incercarea lor de tine cu dintiii de pacientii care da...sunt nemultumiti ..pe buna dreptate..
    si stiti cum am reusit??? pt ca ma ridic de la pc...folosesc stetoscopul...ii consult...nu doar printez reteta electronica prin copy -paste!!

    O sugestie..introducerea coplatii care exista in UR..SUA....
    Asa ca sper ca acesta lege sa fie votata si sa trecem spre alt nivel in ceea ce priveste medicina de familie!
    • 0 (0 voturi)    
      liste nesimtite (Sâmbătă, 7 martie 2015, 14:59)

      maya [anonim] i-a raspuns lui isabela

      Bre da cine-i tine " cu de-a sila" pe pacienti pa listele cumparate de alti medici??? S-au schimbat cumva regulile jocului si pacientii nu-si mai pot alege singuri MF-ul??? La fel cum si MF-ul isi poate selecta pacientii de pe lista ... Ce naiba, doar barmanii isi pot selecta clientela???? S-avem pardon!!!!!!!!!
      Frica intemeiata nu este de cei care-si vor deschide singuri cabinete ci de cei care se vor angaja ca mf-isti la clinicile private si vor functiona in regim" moara" adica: cu Biletul de trimitere de la MF se vor face investigatii de 100 de milioane de euro decontate de CJAS-uri in regim privat!!!!!!!!!!Parte din investigatii nefiind nici macar necesare de cele mai multe ori!!!!!!!!! Dar daca se poate ....de ce nu!!!!!!!!!!!!!!
    • 0 (0 voturi)    
      650 de asigurati (Marţi, 10 martie 2015, 13:02)

      maya [anonim] i-a raspuns lui isabela

      Se pare ca inca nu ti-a venit IMPOZITUL DEFINITIV pe anul precedent si aferent acestuia si SANATATEA.
      Bafta sa-ti mai ramana bani dupa aceea!! Cine nu stie invata. CA IN ORICE AFACERE GEN= P.F.A./S.R.L =IMPOZITUL VINE PE ANUL PRECEDENT DE REGULA IN IUNIE/ IULIE, inainte de a pleca in "concediul" de 4-5 zile pe care ti-l permiti!!!!!!
      Mai vorbim dupa aceea cu ce bani mai ramai. Sau credeai cumva ca e suficient sa platesti cat ai estimat???
      Si inca o chestie toate trebuiesc platite in 60 zile de la data postei. VEZI SA NU ARUNCI PLICUL LA GUNOI, ca eu l-am cautat in gunoi!
      SUCCES CU COPLATA! POTI SA O BAGI DE PE ACUMA SA VEDEM CINE SI CAT ITI PLATESTE CU CHITANTA!! La cate adeverinte poti primi bani???
  • 0 (0 voturi)    
    ok, dispar listele kilometrice si nesimtite (Sâmbătă, 7 martie 2015, 10:25)

    crin [anonim]

    Din pacate, cei care fac scandal acum sunt medicii familie cu prea multi pacienti pe liste, carora nu le convine ca nu isi vor mai putea vinde lista. Pentru ei, o lista de pacienti este un capital material pe care vor sa-l vanda; capitalul profesional nu e de vanzare.
    Milioane de pacienti sunt grupati pe listele a catorva medici cu talent si cu experienta in acaparare. Ei nu pot accepta ca nu putea continua la infinit monopolul lor.
    Desfiintarea comisiei despre care scrieti este cel mai bun lucru; era conflict de interese: nu poti sa iti alegi tu, medic de familie, prin reprezentantii tai, ce concurenti profesionali sa ai.
    • 0 (0 voturi)    
      ok,dispar.. (Sâmbătă, 7 martie 2015, 14:26)

      omul2 [anonim] i-a raspuns lui crin

      @ crin
      1.Cei care fac scandal sunt cei carora le pasa de soarta profesiei lor LIBERE.
      2.De acord ca exista si liste f. mari.Gestoinarea lor este insa,cum am explicat intrun mesaj anterior O REALA problema!Te-ai gandit vreodata ca exista si liste mari care se datoreaza competentei medicului respectiv?
      3.Nimeni nu vinde "liste".Odata cu cabinetul se vinde si COTA LUI DE PIATA similar cu vanzarea oricarei firme.Cota respectiva reprezinta pacientii care AR PUTEA ramane pe lista dupa schimbarea proprietarului cabinetului,avand in vedere ca un pacient poate migra pe alta lista ORICAND!
      4.Comisiile respective sunt ceva legal si obisnuit in reglementarea profesiilor libere[avocati,notari,farmacisti].
      5.Despre concurenta nu putem discuta atata timp cat exista UN SINGUR ASIGURATOR: C N A S.
      N
      P.S.Nu te bucura prea tare Acest proiect nu se va materializa.Ministerul si CNAS au acum un gigantic scandal in brate: PRETUL MEDICAMENTELOR !!
      Nu-si mai permit inca un scandal!
  • 0 (0 voturi)    
    medicii specialisti din spitale (Sâmbătă, 7 martie 2015, 15:18)

    maya [anonim]

    DE CE NU SPUNE NIMENI NIMIC DE "PLATILE INFORMALE" pe romaneste spagile din spitale??? Ganditi-va ca medicii de acolo nu cumpara nimic din salariile lor. Au totul pus la dispozitie din banii fraierilor de pacienti: spatii incalzite si iluminate, asistente platite de stat, femei de serviciu , medicamente pe care le fura cu sacii si le duc in clinicile lor private , ca...de pacientul din spitalul de stat si asa si le cumpara singur.....Nemaivorbind de faptul ca la aceste spagi nu se plateste nimic la ANAF/ Sanatate ca doar nu se "taie " chitanta!!!!!!!!!!!Ar fi tare sa se organizeze loteria fiscala cu bonuri de la spagile date medicilor din spitale!!!!!!!!!!hAAAAAAAAAAAA
  • 0 (0 voturi)    
    ASA DA (Joi, 12 martie 2015, 9:26)

    bogdihwk [utilizator]

    ASA ESTE SE ELIMINA monopolul medicilor vechi.Asa cum este legea acum, nici un medic tanar de MF nu are nici o sansa sa intre in sistem,iar daca intra trebuie sa dea multi bani pe praxis sau sa slujasca medicul batran pana iese la pensie in conditiile impuse de acesta(asta in cel mai fericit caz).In ultima perioada nu mai aveai nici aceasta sansa sa cumperi un praxis cu bani deoarece isi transformau cabinetul din CMI in societeate,apoi faceau comodat cu un medic tanar fara experienta care accepta conditile acestuia.Si de aici toate magariile care se faceau.Si acum spuneti voi unde este calitatea actului medical si concurenta....................
  • 0 (0 voturi)    
    Monopol pe loc ... (Joi, 12 martie 2015, 9:50)

    bogdihwk [utilizator]

    Ce bine ar fi sa se sparga monopolul medicilor vechi care detin controlul in sistem, impreuna cu aceea comisie paritara.Sunt multe de spus dar incerc sa fac un rezumat foarte scurt.Nici un medic tanar specialist pe MF nu avea nici o sansa sa intre in sistem fara a plati bani grei pe praxis sau sa slujasca medicul batran pana la pensionarea acestuia in conditiile impuse de acesta(asta in cel mai fericit caz).In ultima perioada nici acesta sansa nu mai exista, acestia isi transformau CMI in societate comerciala, faceau comodat cu un medic tanar fara experienta care trebuia sa accepte conditiile impuse de acesta si de aici toate magariile care se faceau.Si acum spuneti voi unde este calitatea actului medical, interesul medicului de a munci de a se dezvolta daca libera concurenta era interzisa.....................
  • 0 (0 voturi)    
    Monopol pe loc (Vineri, 13 martie 2015, 22:19)

    omul2 [anonim]

    @bogdihwk

    Poti intra in sistem,nu dezinforma!
    Daca vrei gratis,te duci la tara!Exista peste 500 localitati FARA MEDIC FAMILIE.
    Daca vrei in buricul targului faci CA IN OLANDA sau FRANTA:te angajezi cativa ani la un m.f. care e spre pensionare.In timpul acesta "lista" te cunoaste si te evalueaza.La fel si medicul.Daca corespunzi vei putea cumpara atunci cand "dinozaurul" doreste sa vanda.
    E simplu,nu-i asa?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by