¬Spitalele publice ar putea presta servicii medicale si in regim privat, in afara programului obisnuit, la cererea pacientului, potrivit unui proiect de lege semnat deja de 102 parlamentari, remis Mediafax de Ministerul Sanatatii.

Potrivit proiectului, prestarea serviciilor medicale la cererea pacientului, in regim privat, in spitalele publice, se realizeaza numai in afara orelor de program al personalului solicitat si in afara orelor de garda, fara a afecta activitatea de baza a spitalului.

Actele medicale in regim privat la cererea pacientului pot fi asigurate numai de personalul medical cu contract de munca din spitalul public respectiv, cu exceptia cazurilor in care, la cererea sefului de sectie din spital, cu acordul directorului medical si cu avizul favorabil al managerului, sunt solicitati alti medici din sistemul public sau privat.

In spitalele publice se pot acorda servicii medicale in regim privat la cererea pacientilor, numai in limita specialitatilor medico-chirurgicale pentru care spitalul in cauza este avizat, clasificat si acreditat.

Proiectul mai prevede ca pacientii pot alege in mod expres un medic curant, pentru un anumit act medical, in timpul programului normal de lucru, pentru care se va achita un onorariu prestabilit prin acordul partilor, in conditiile reglementate prin ordin al ministrului sanatatii.

Serviciile si actele medicale efectuate la cererea pacientului in spitalele publice pot fi decontate prin intermediul unei polite de asigurare complementare, incheiata de pacient cu un asigurator.

Din veniturile obtinute de spitalul public, prin serviciile private, managerul poate acorda personalului medico-sanitar recompense care se cumuleaza cu veniturile salariale, devenind venit brut lunar, evidentiat contabil si supus impozitarii.

Prestarea serviciilor medicale la cererea pacientilor, in regim privat, este facturata si include urmatoarele cheltuieli: remuneratia personalului medical implicat direct in prestarea serviciului solicitat, amortizarea aparaturii si echipamentelor, cazarea, consultatii, investigatii si analize medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hrana, utilitatile, eliminarea si neutralizarea deseurilor, documentarea fizica si informatica, intocmirea si arhivarea documentelor etc.

Modalitatea de tarifare si tariful minimal al serviciilor vor fi stabilite prin ordin al ministrului Sanatatii.

Medicii care presteaza aceste servicii se pot organiza si functiona astfel: medic specialist sau medic primar ca persoana fizica independenta, cabinet medical individual, societate civila medicala sau alte forme legale de organizare a activitatii medicale.

Acordarea serviciilor private in spitalele publice se realizeaza numai prin incheierea prealabila a unui contract tripartit, semnat personal de pacient sau de reprezentantul sau legal, de medicul/medicii solicitati si de managerul spitalului in cauza.

In proiect se stipuleaza si ca activitatile desfasurate de medicii din spitalele publice care presteaza servicii la cererea pacientului, in regim privat, in conditiile actului normativ, sunt exceptate de la prevederile legale in vigoare privind incompatibilitatile si conflictul de interese.

Proiectul mai reglementeaza si posibilitatea directionarii a 2 la suta impozitul anual pe venit catre spitalele publice, care pot utiliza aceste sume inclusiv pentru cresterea veniturilor personalului medical.

Totodata, proiectul se refera si la posibilitatea medicilor de a desfasura activitati in strainatate si la activitatea rezidentilor.

Medicii din spitalele publice pot desfasura activitate profesionala in strainatate, cu acordul sefului de sectie si al managerului spitalului, pentru o perioada cumulata de maximum 60 de zile lucratoare pe an, cu pastrarea locului de munca, sub conditia ca activitatea desfasurata sa fie corespunzatoare nivelului de pregatire si specialitatii. Angajatul este obligat ca, in fiecare an, la sfarsitul perioadei de activitate in strainatate, sa prezinte un raport de activitate si propuneri de imbunatatire a activitatii sectiei si spitalului, se arata in proiect.

Medicii rezidenti, cu acordul coordonatorului de rezidentiat, pot efectua stagii de pregatire si de activitate si in alte spitale publice decat cele universitare.