Moldova este una dintre tarile de care Rusia este interesata, a avertizat comandatul trupelor NATO in Europa, generalul american Philip Breedlove, potrivit AFP.

Philip BreedloveFoto: NATO

"Ceea ce trebuie supravegheat sunt locurile unde o campanie puternica mediatica" sustinuta de Rusia "este in curs de a fi pusa in practica", a afirmat cel mai inalt grad american, care comanda si fortele americane din Europa, in cadrul unei audieri in Congres.

"Este ceea ce se intampla in special in Moldova", a continuat el. Moldova are acum un guvern pro-occidental si "exista trupe rusesti in Transnistria care sunt acolo pentru a impiedica Moldova sa se orienteze spre Vest", a reamintit el.

Dar generalul Breedlove a subliniat ca pentru moment Ucraina ramane tinta cea mai evidenta a Rusiei.

"Cred ca nimeni nu poate fi sigur ca Vladimir Putin si-a indeplinit (deja) obiectivele" in ceea ce priveste aceasta tara, a declarat el.

Generalul Breedlove nu a detaliat optiunile propuse presedintelui Barack Obama in ceea ce priveste o eventuala inarmare a Ucrainei.

"Aceasta discutie este foarte importanta", iar impotriva Rusiei trebuie utilizate toate mijloacele de presiune simultan, militare, economice si de contra-propaganda, a subliniat acesta.