Un nou termen in dosarul "Referendumului", in care este judecat ministrul Liviu Dragnea, va avea loc luni, 23 februarie, la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), noteaza Agerpres.

La un termen anterior a fost citat si premierul Victor Ponta ca martor de catre avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazat. Avocatul a mai cerut atunci audierea a 18 coordonatori judeteni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

Liviu Dragnea a fost trimis in judecata de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei sau autoritatii de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, in calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizarii si desfasurarii referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte formatiunea reprezentata de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale.

In acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, in care a implicat mai multe persoane asupra carora avea influenta in virtutea functiei pe care o detinea, avand ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, in calitate de secretar general al partidului pe care il reprezenta, dar si de coordonator al campaniei electorale, a emis doua adrese, la 12 si 13 iulie 2012, destinate organizatiilor judetene de partid, respectiv presedintilor si directorilor de campanie, dar si primarilor din tara ai acelui partid, adrese prin care, pentru obtinerea participarii la vot a alegatorilor, in proportie de 60%, li se solicita sa ia masuri incriminate de catre Legea nr. 3/2000 (in fapt, promisiuni de foloase materiale in scopul de a determina alegatorii sa voteze) si, de asemenea, sa propuna prefectilor infiintarea de sectii de votare in statiunile turistice, care nu sunt ele insele unitati administrativ-teritoriale", arata DNA.

In paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul caruia a transmis mesaje, ordine si recomandari legate de stimularea participarii cetatenilor la vot prin mijloace interzise de lege catre coordonatorii judeteni de campanie/primarii/activistii de partid, mai precizeaza DNA.