Comisia pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor din Camera Deputatilor a demarat ieri lucrarile pentru o noua Lege privind securitatea cibernetica a Romaniei, dupa ce varianta initiala a legii fost declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala prin Decizia nr.17/2015 din 21 ianuarie 2015, informeaza Camera Deputatilor, intr-un comunicat. "Prezenta initiativa legislativa va contribui la consolidarea securitatii cibernetice, prin stabilirea unor obligatii ce revin persoanelor de drept privat care detin infrastructuri cibernetice. Totodata, cresterea nivelului de securitate cibernetica va duce la dezvoltarea comertului electronic si, in general, la utilizarea Internetului in derularea afacerilor", se mai precizeaza in comunicat.

"Constienti de importanta fundamentala a acestei legi pentru siguranta nationala, mai ales in contextul international in care amenintarile din spatiu virtual sunt din ce in ce mai complexe si mai frecvente, membrii Comisiei elaboreaza in aceste zile un proiect care va fi transmis spre dezbatere si consultare societatii civile. In acest sens membrii Comisiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor colaboreaza intensiv cu membrii Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor si Senat, cu grupurile de lucru constituite la nivel guvernamental precum si cu ceilalti factori implicati. Astfel, noua lege va respecta indicatiile Curtii Constitutionale, si va include amendamentele formulate de deputati si senatori", se arata in comunicatul citat.