Victor Ciorbea arata in raportul anual de activitate trimis Parlamentului ca "si în anul 2014 instituţia Avocatul Poporului şi-a îndeplinit rolul de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raport cu autorităţile publice şi a desfăşurat, în acest scop, o activitate susţinută". Ciorbea, criticat dur de societatea civila, Opozitie si de Comisia Europeana pentru ca a ramas pasiv in fata unor ordonante de urgenta ale Guvernului Ponta (OUG privind migrarea alesilor locali, OUG privind exonerarea de raspundere a plagiatorilor etc) sustine intr-un punct de vedere remis presei ca "numărul de apariţii referitoare la Avocatul Poporului în presa scrisă a fost, în anul 2014, cel mai mare, de la înfiinţarea instituţiei".

Victor Ciorbea (foto arhiva)Foto: Agerpres

Legat de criticile Comisiei Europene din raportul pe Justitie, Ciorbea arata in documentul citat ca este vorba de "aspecte mai delicate" si sustine ca " În mandatul meu de până acum în fruntea instituţiei, nu am făcut decât să continui o practică deja existentă, aceea de a nu implica Avocatul Poporului în controlul de constituţionalitate a legilor sau ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, care au un pronunţat caracter politic sau electoral". Pus in fata criticilor, Ciorbea sustine "îmi însuşesc cele menţionate în cuprinsul acestuia şi transmit oficialilor de la Bruxelles că Avocatul Poporului va acţiona în consecinţă".

La capitolul realizari, Ciorbea mentioneaza crearea si implementarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, în vederea consolidării protecţiei persoanelor private de libertate în locurile de detenţie, dar atrage atentia ca institutia are nevoie de un sediu nou, "deoarece actualul sediu este insuficient şi impropriu desfăşurării activităţii de către personalul existent. Urgenţa soluţionării acestei cerinţe este cu atât mai mare în condiţiile înfiinţării noului Domeniu privind prevenirea torturii".

Reamintim ca Victor Ciorbea, numit Avocat al Poporului in mai 2014, le-a cerut bancilor sa-l pasuiasca pentru o datorie de 1,5 milioane euro. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, are de platit rate la banca, lunar, de cel putin 12.000 de euro, in conditiile in care veniturile familiei sale sunt putin peste 3.000 de euro lunar, scrie publicatia Romania Libera. Potrivit acesteia, Ciorbea are credite si imprumuturi in valoare de aproape 1,6 milioane de euro. Victor Ciorbea a declarat pentru ziarul citat: "Sigur ca banca ne-ar putea executa, sa ne ia casa, dar stie si banca: in perioada asta nu ar scoate prea multi bani pe casa. Asa ca avem o perioada de gratie".