Un nou punct SMURD a fost inaugurat, sambata, in localitatea Acatari, din judetul Mures, fiind deschis acolo pentru ca echipajul sa poata interveni rapid in cazul accidentelor care se produc frecvent pe drumul dintre Sighisoara si Targu Mures, informeaza Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Punctul SMURD de la Acatari este al treilea de acest tip care a fost deschis in tara de la inceputul acestui an, dupa cele din judetele Satu Mare si Sibiu, scrie Mediafax.

Avand in responsabilitate o zona de aproximativ 15 - 20 km, echipajul de la Acatari este al 12-lea echipaj SMURD din judetul Mures, subordonandu-se operativ Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Judetului Mures.

Decizia de a deschide punctul SMURD de la Acatari a fost motivata de faptul ca pe E 60 intre Sighisoara si Targu Mures se produc frecvent accidente de circulatie care necesita interventia rapida a echipajelor medicale.

Secretarul de stat in MAI Raed Arafat a declarat la inaugurare ca in acest an se vor infiinta alte 10 - 15 astfel de puncte SMURD, in vederea reducerii timpilor de interventie.

"In aceasta luna este al treilea echipaj si cu siguranta nu se opresete aici, pentru ca avem inca in plan mai multe puncte, mai multe zone din Tulcea, de exemplu, cu interventie pe apa (...). Vorbim poate de 10-15 echipaje in plus in acest an", a afirmat Arafat.

Potrivit acestuia, infiintarea unor astfel de puncte duce la scaderea timpilor de interventie, timpi care sunt analizati pentru a se vedea daca este nevoie de modficarea legislatiei.

"In zona rurala, timpul de interventie, potrivit normelor legale, este de maxim 12 minute pentru echipajul de prim ajutor, 20 de minute pentru echipajul cu medic sau elicopter, iar in zonele urbane maxim 8 minute pentru prim ajutor si 15 minute pentru medic. In partea urbana, acesti timpi sunt pentru 90% din cazuri, in partea rurala pentru 75% din cazuri. Aceasta prevedere era pana in anul 2014, acum incepem sa reanalizam timpii de reactie in tara sa vedem daca trebuie sa modificam legislatia, ca sa punem un alt target pentru anul 2020", a adaugat Raed Arafat.

Spatiile destinate punctului de lucru de la Acatari sunt puse la dispozitie de primarie, care suporta toate cheltuielile legate de utilitati. Cei 14 paramedici, voluntari civili, au urmat cursuri de pregatire la Centrul pentru formare in descarcerare si acordarea primului ajutor calificat din Targu Mures.

Ambulanta a fost achizitionata din fonduri europene, prin Programul Operational Regional - POR, cheltuielile legate de intretinere, combustibilul si materialele sanitare fiind asigurate de Spitalul de Urgenta Targu Mures.