Administratia Nationala de Meteorologie a emis, marti dimineata, o atentionare nowcasting Cod galben de vant puternic valabila pana la ora 14:00 in judetele Suceava, Neamt, Botosani si Iasi, anunta Agerpres. Potrivit meteorologilor, se vor semnala intensificari ale vantului care vor atinge si depasi la rafala viteze de 55...65 km/h, izolat peste 70 km/h, iar in zona de munte aferenta judetelor Suceava si Neamt, 80 km/h. Ninsoarea va fi spulberata, iar la munte viscolita.

Pe de alta parte, incepand de marti dupa-amiaza pana vineri dimineata in intreaga tara vremea va fi deosebit de rece, geroasa mai ales in cursul noptilor si al diminetilor in toata tara. Temperaturile minime vor cobori frecvent sub -15 grade Celsius, iar izolat chiar sub -25 grade Celsius, potrivit unei informari emisa luni de ANM.