Administratia Nationala de Meteorologie a emis o informare de vreme geroasa, valabila de marti de la ora 20.00 pana vineri, 2 ianuarie, ora 10.00.

In intervalul mentionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasa mai ales in cursul noptilor si al diminetilor in toata tara. Temperaturile minime vor cobori frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade.

Maximele diurne vor fi preponderent negative si se vor incadra, in general, intre -10 si 0 grade.

In noaptea de marti spre miercuri (30/31 decembrie) si in cursul zilei de miercuri (31 decembrie) vantul va avea intensificari temporare in sudul Moldovei, jumatatea estica a Munteniei si Dobrogea, cu rafale de pana la 40...50 km/h, spulberand zapada deja depusa.