Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis marti ca sunt constitutionale dispozitiile referitoare la incompatibilitatea alesilor locali cu functia de reprezentant in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local, anunta Agerpres. Dispozitiile atacate la Curte sunt cele in baza carora Agentia Nationala de Integritate i-a declarat incompatibili pe mai multi alesi locali, intre care si presedintele ales, Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

CCR a respins cu majoritate de voturi exceptia, ca neintemeiata.

In 9 decembrie, Curtea a amanat sa se pronunte in dosarele in care era ridicata aceasta exceptie, motivul fiind imposibilitatea constituirii completului de judecata.

In 4 noiembrie, CCR a decis repunerea pe rol, pentru 9 decembrie, a exceptiei ridicate de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, deoarece judecatorii au apreciat ca este nevoie de lamuriri suplimentare si de dosarul de la Curtea de Apel Constanta. Ulterior, Curtea a mai avut pe ordinea de zi dosare in care era ridicata aceeasi exceptie, acestea fiind amanate tot pentru aceeasi data.

Initial, exceptia ridicata de primarul comunei Tuzla a fost dezbatuta de CCR in 7 octombrie, insa a fost amanata pronuntarea pentru 4 noiembrie.

Exceptia ridicata se refera la neconstitutionalitatea art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei.