The Guardian a publicat miercuri un amplu reportaj realizat de jurnalista Wendell Steavenson si intitulat "Copiii lui Ceausescu", despre povestea de succes a lui Visinel Balan, un tanar crescut in orfelinatele din Romania care au socat lumea atunci cand au fost descoperite, in 1989, scrie Mediafax.

Visinel Balan are 27 de ani si a fost abandonat la varsta de doua luni, fiind al treisprezecelea copil al unei familii din Bacau. El a trecut prin mai multe centre de plasament si nu si-a cunoscut familia pana la varsta de 11 ani. In prezent, Visinel este licentiat in drept si teatru si a inceput un master in psihologie la Universitatea din Bucuresti. El a lucrat pe un post de coordonator de proiect la Ministerul Tineretului si Sportului, ca profesor de teatru la o scoala pentru copii supradotati si in calitate de consultant pentru Saatchi & Saatchi in Romania. El si-a cumparat o masina si un apartament intr-o localitate de langa Bucuresti. Dar lucrul de care este cel mai mandru este ONG-ul pe care l-a infiintat in 2013 - Desenam Viitorul Tau - care lucreaza cu copii institutionalizati din Romania.

Visinel a descoperit din intamplare, la varsta de 11 ani, ca doi dintre soldatii dislocati pe durata verii la centrul de plasament in care se afla el erau de fapt fratii sai. Ei i-au povestit despre fratii si surorile lui, precum si despre parinti. In acea vara l-au luat cu ei sa ii cunoasca. Mama lui era bolnava psihic, iar tatal o batea. Patru dintre copii murisera, iar restul disparusera in sistem.

Una dintre experientele nefaste de care isi aminteste tanarul dateaza din perioada in care acesta a locuit intr-o gara din Comanesti, unde se refugia cand fugea din centrul de plasament. "Multi dintre colegii mei au fost rapiti si ucisi in gara. Aceste lucruri s-au intamplat. Imi aduc aminte cimitirul in care am ingropat una dintre fete. Mergeam cu trenul impreuna si un barbat a incercat sa o violeze, ea a opus rezistenta, iar barbatul a omorat-o. Eu aveam zece ani, iar era doar putin mai mare", povesteste tanarul.

Dupa ce a plecat din centrul de plasament, Visinel a locuit la o manastire. Iar cand a reluat contactul cu autoritatile a fost plasat intr-o familie care avea o ferma. Sotul isi batea sotia, iar sotia il batea pe el, povesteste tanarul. El s-a plans autoritatilor, dar acestea i-au cerut sa nu mai creeze probleme. Dar el a continuat sa se planga pana cand a fost luat din familia respectiva iar aceasta a fost scoasa de pe lista asistentilor sociali.

In cadrul amplului sau reportaj, jurnalista Wendell Steavenson vorbeste si despre experienta sa in Romania, in vara lui 1990, cand avea 19 ani si a plecat intr-un tur al tarilor foste comuniste din estul Europei. Ea isi aminteste ca a ajuns in Bucuresti pe intuneric, iar iluminatul stradal nu functiona, in timp ce de-a lungul drumului erau gramezi de gunoi mocnind. Dintre toate tarile est-europene cu exceptia Albaniei, Romania a fost cea mai izolata, afirma ea, adaugand ca nu a avut niciun disident politic faimos. "Niciun Saharov, niciun Walesa sau Havel", scrie jurnalista.

Explicand ca Ceausescu a interzis avortul pentru femeile sub 40 de ani care aveau mai putin de patru copii, la un an de la preluarea puterii, si detaliind masurile adoptate pentru cresterea brutala a ratei natalitatii, jurnalista subliniaza ca tot mai multi copii nedoriti au fost abandonati in grija statului. Conditiile din orfelinate s-au inrautatit profund dupa 1982, cand Ceausescu a redirectionat banii din buget catre plata datoriei nationale. "Electricitatea si caldura erau deseori furnizate cu intermitente, nu exista personal suficient, asistentele erau neinstruite (multi orfani au contractat HIV din cauza acelor nesterilizate) si intarzierile in dezvoltare erau diagnosticate de rutina ca boli mintale. Abuzul institutional a inflorit fara nicio verificare. In timp ce unele ingrijitoare faceau tot ce puteau, altele furau mancare din bucatariile orfelinatelor", afirma Steavenson.

Ea descrie insa imbunatatirile din acest domeniu care au aparut de-a lungul anilor in Romania, afirmand ca tara a parcurs un drum lung fata de conditiile care au socat lumea intreaga la inceputul anilor '90. La aceasta imbunatatire contribuie si ONG-ul lui Visinel. Cea mai mare parte a activitatii acestuia se concentreaza asupra adolescentilor din centrele de plasament si apartamente de tip familial. Unele sectoare din Bucuresti sunt mai receptivele, altele mai putin. El are relatii bune cu unii functionari si educatori, in timp ce altii il vad drept un factor de perturbare care le da copiilor sperante false.