Un nepot al omului de afaceri Gigi Becali, Vasile Geambazi, a notificat Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor ca el renunta la drepturile pe care le solicitase intr-un dosar de despagubire, privind un teren din Voluntari, a informat, vineri, ANRP, intr-un comunicat. Geambazi renunta benevol la despagubiri de 2-3 milioane de euro, au declarat, pentru HotNews, surse din ANRP.

Potrivit comunicatului ANRP, Vasile Geambazi dobandise dreptul de proprietate asupra unui teren de 14,7 ha din orasul ilfovean Voluntari, in urma unui contract de cesiune. Mostenitorii de drept ai pamantului, care au revendicat initial suprafata respectiva, si-au vantut drepturile in anul 2003.

In baza drepturilor litigioase pe care le-a obtinut, Geambazi cerea de la ANRP 205.352.000 de lei, adica circa 45 de milioane de euro, despagubiri pentru terenul de 14,7 ha din Voluntari. Aceasta suma a rezultat din evaluarea celor 14,7 ha de pamant, efectuata de un evaluator privat, S.C. Romcontrol S.A. , in anul 2011.

Potrivit vechii legislatii din domeniul restituirii proprietatilor nationalizate de comunisti, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor (C.C.S.D.), din cadrul ANRP, urma sa stabileasca despagubirile pe care statul roman urma sa i le acorde lui Geambazi pentru teren.

In anul 2012, Vasile Geambazi a dat in judecata C.C.S.D., solicitand sa i se emita titlul de despagubire.

Intre timp, insa, in anul 2013, Guvernul Ponta a adoptat o noua lege a restituirii proprietatilor, prin angajarea raspunderii in fata Parlamentului.

In baza noii legi, in 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucuresti a obligat Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor (succesoarea CCSD) sa emita titlul de despagubire in conditiile Legii nr. 165/2013.

Numai ca decizia instantei dispunea ca valoarea terenului sa fie stabilita nu potrivit evaluarii din anul 2011, ci prin aplicarea grilei notarilor publici, a precizat ANRP.

Astfel, lui Geambazi urma sa i se acorde nu 45 de milioane de euro, ci numai contravaloarea sumei platite fostului proprietar si 15% din diferenta pana la valoarea imobilului, conform comunicatului.

Practic, lui Geambazi urma sa i se acorde in jur de 2-3 milioane de euro, in transe, in perioada 2017-2024, in sistem de compensare in puncte (1 punct insemnand 1 leu), au precizat, pentru HotNews.ro, surse din ANRP.

Potrivit acestora, Geambazi a renuntat la aceasta despgubire, pentru ca nu dorea sa fie asociat cu cazul investigat de DNA al Alinei Bica, arestata preventiv intr-un dosar de coruptie.

Potrivit postului Antena 3, numele lui Vasile Geambazi ar aparea in dosarul instrumentat de Directia Nationala Anticoruptie, referitor la despagubirile acordate de ANRP in trecut, in care este investigata si Alina Bica, fost procuror-sef al Directiei de Investigarea Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT). Bica a fost membra a CCSD, in perioada in care comisia a acordat despagubiri de zeci de milioane de euro unor oameni de afaceri, printre care si Gheorghe Stelian, zis "Stelu".

Revenind la Vasile Geambazi, el are, insa, de luat 67 de milioane de euro de la stat, dintr-un alt dosar de despagubire, mai vechi.

ANRP reaminteste ca Vasile Geambazi a fost titularul unui alt dosar de despagubire inregistrat la A.N.R.P., aferent unui teren de 21,7 ha, situat, de asemenea, in orasul Voluntari, pentru care acesta a dobandit dreptul la proprietate printr-un contract de cesiune incheiat in anul 2009.

In legatura cu acest dosar, in anul 2012, instanta a hotarat ca statul roman, prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, sa emita titlu de despagubire potrivit raportului de evaluare intocmit de S.C. Business Evaluator, respectiv 297.630.000 lei, a precizat Autoritatea.

In acest prim dosar, Comisia Nationala pentru Compensarea Imobilelor a emis, in data de 27.06.2013 un titlu de despagubire, iar Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor a emis, in data de 20.06.2014, un titlu de plata pentru prima din cele cinci transe aferente titlului de despagubire, potrivit comunicatului.