Comisia Europeana a acceptat Masterplanul General de Transport (MPGT) pentru dezbatere publica, documentul urmand a fi facut public pe 1 octombrie, anunta Ministerul Transporturilor. Cu toate acestea, Comisia a facut si o serie de recomandari pentru adoptarea unor masuri de catre autoritatile romane in privinta MPGT-ului, documentul esential in baza caruia tara noastra va primi finantare nerambursabila pentru infrastructura in exercitiul financiar 2014-2020. Printre recomandari sunt si cateva care fac o referire indirecta la realizarea si prioritizarea autostrazii Sibiu - Pitesti in actualul exercitiu financiar.

Harta de lucru (iunie 2014) - autostrazile din MasterPlanFoto: AM POST

"Reprezentantii Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial "Transport" 2007-2013 (AM POST) s-au intalnit in perioada 16-18 septembrie 2014 cu reprezentantii Comisiei Europene, pentru a analiza Varianta finala revizuita a Raportului privind Master Planul General de Transport pe termen scurt, mediu si lung.In cadrul acestei intalniri, Comisia Europeana a acceptat ca Master Planul General de Transport sa fie supus dezbaterii publice", anunta Ministerul Transporturilor printr-un comunicat remis HotNews.ro.

In aceste conditii, MasterPlanul General de Transport, documentul esential pentru finantarea europeana a obiectivelor de infrastructura din Romania in perioada 2014-2020, document care a acumlat o inatzriere de aproape un an, buna parte in timpul mandatului lui dan Sova, va fi facut public pe data de 1 octombrie 2014, "odata cu prezentarea acestuia in cadrul sedintei Comisiilor reunite de transport ale Parlamentului Romaniei".

CE a aprobat MPGT-ul, dar a transmis si o serie de recomandari

Totusi, pana la organizarea sedintelor publice, reprezentantii Comisiei "au recomandat AMPOST adoptarea unor masuri precum (n.red - sublinierile apartin redactiei):

  • Imbunatatirea metodologiei de elaborare a Master Planului, prin adaugarea unor scenarii alternative de testare a proiectelor de transport, care sa includa criterii de selectie ce vizeaza performanta economica, apartenenta la reteaua TEN-T Core, precum si criterii de mediu;
  • Revizuirea valorilor estimate pentru fiecare proiect in parte;
  • Asumarea reformei feroviare, care presupune punerea accentului pe o retea feroviara redusa, introducerea serviciilor competitive pentru pasageri, a unui sistem de responsabilizare pentru performanta si a unui program de crestere a eficientei;
  • Acordarea unei atentii sporite proiectelor care inchid coridoarele europene de transport in actuala perioada de programare.

Recomandarile CE vizeaza autostrada Pitesti - Sibiu si reducerea retelei de cai ferate

Recomandarile transmise de la Bruxelles merg, practic, pe doua directii: realizarea autostrazilor prioritare in exercitiul 2014-2020 si eficientizarea sistemului feroviar.

Practic, prin recomandarile transmise, Comisia Europeana se refera indirect la finalizarea asa numitului Coridor IV Pan-European prin realizarea autostrazii Sibiu - Pitesti, o autostrada tergiversata in multe randuri de guvernele Ponta.

In plus, recomandarile indica si o prioritizare conforma pentru proiectele de infrastructura importante din punct de vedere national si european, nu a celor trasate pe harta de guvernarea Ponta si considerate de multa lume drept un dar pentru diversi baroni locali.

In ceea ce priveste recomandarea facuta pentru sistemul feroviar, CE cere practic ca CFR sa renunte la o parte din reteaua sa pentru care nu are bani de intretinere. Cu alte cuvinte, Comisia ar dori ca CFR sa puna accentul pe eficienta, atat in intretinerea retelei actuale, cat si in ceea ce priveste realizarea noilor investitii de cale ferata pe bani europeni, capitol la care suntem campionii intarzierilor.

Calendarul dezbaterilor cuprinde sedinte publice organizate de AM POST pentru fiecare domeniu de transport, dupa cum urmeaza:

7 octombrie: rutier;

9 octombrie: feroviar;

13 octombrie: naval;

15 octombrie: aerian si intermodal.

Master-Planul General, un an de interzieri pentru un document esential

Master Planul General de Transport, documentul strategic esential in baza careia Romania va primi de la Uniunea Europeana finantare nerambursabila pentru proiectele de infrastructura in exercitiul financiar 2014-2020, va fi finalizat complet abia pe 22 decembrie 2014, conform calendarului publicat de AMPOST pe 21 august.

Anuntul a venit dupa ce toate termenele indicate de autoritati in trecut au fost depasite unul cate unul, iar in total, daca va fi gata in decembrie, Master Planul va acumula o intarziere de un an.

Initial, MPGT-ul trebuia finalizat in decembrie 2013, termen confirmat si de Dan Sova (Sursa aici). Cu toate acestea, lucrarile au fost tergiversate si termenul a fost impins pentru luna februarie 2014. Ulterior, termeneul a fost fixat pentru jumatatea lunii aprilie, iar la acel moment ministerul a publicat doar o serie de ghiduri si metodologii.

Tot atunci, Ministerul condus de Sova anunta noile termene si isi asuma finalziarea MPGT-ului in luna iunie, dar si acest termen a fost depasit.

Mai mult, Sova anunta atunci ca lista proiectelor prioritare din MPGT va intra intr-o dezbatere publica, desi statul roman a platit peste 2,1 milioane de euro unui consultant independent (firma AECOM) pentru Master Plan.

Dupa debarcarea lui Sova de la Transporturi, noul ministru Ioan Rus anunta ca documentul esential va fi terminat in luna octombrie-noiembrie.