Ministerul Apararii Nationale a precizat ca nu face niciun fel de comentariu pe marginea scandalului declansat de ziaristul Robert Turcescu, care a anuntat duminica seara ca este ofiter acoperit al unui serviciu secret, cu gradul de locotenent-colonel.

"Ministerul Apararii Nationale nu face niciun fel de comentariu pe marginea acestui subiect. M.Ap.N. aplica legile tarii si considera ca dezbaterile care pot aduce atingere imaginii Armatei Romaniei nu sunt benefice. Daca se vor constata nereguli, alte institutii ale statului sunt abilitate sa se pronunte", se arata intr-un scurt comunicat al Ministerului, postat pe site-ul institutiei.

Robert Turcescu a anuntat, duminica seara, la B1 Tv, ca a fost ofiter acoperit, el confirmand astfel autenticitatea unor documente pe care le postase duminica dimineata pe blog.

Turcescu, care a folosit intr-un mod necaracteristic extrem de multi termeni religiosi cu tenta mistica, a refuzat sa dea orice detaliu despre motivele care l-au determinat sa se deconspire si a spus in mod repetat ca spera sa aiba parte de un judecator intelegator, facand referire la un iminent proces in care ar fi inculpat pentru dezvaluirea unui secret.

Turcescu a plecat din emisiunea Sorinei Matei dupa doar 20 de minute, timp in care a spus ca a primit in mana documentele pe care le publicase mai devreme pe blog: o copie a livretului militar si cateva state de plata.

Dezvaluirea lui Turcescu vine la cateva zile dupa ce Ilie Sarbu, socrul lui Victor Ponta, il acuzase chiar la B1 Tv ca ar fi ofiter acoperit si la mai bine de doi ani dupa ce el insusi negase ca ar fi ofiter MApN, in contextul unui scandal declansat de Antena 3.

Robert Turcescu nu a vrut sa spuna nici pentru ce serviciu secret a lucrat, dar insemnele de pe livretul militar publicat pe blogul sau (o stampila) arata ca ar fi vorba despre apartenenta la o unitate a Ministerului Apararii Nationale.

In cadrul MApN functioneaza un singur serviciu de informatii, si anume Directia Generala de Informatii a Armatei (DGIA) care a fost condusa pana de curand de generalul Ilie Botos, numit in functie in timpul Guvernului Ponta. Ilie Botos este acum secretar de stat la Ministerul de Interne.