Federatia Editorilor din Romania sustine intr-un comunicat de presa ca Ministerul Educatiei a desemnat castigatoare ale licitatiei de manuale scolare, pe 4 august, firme care ar fi depus oferte neconforme cu caietul de sarcini. Federatia a facut public "Raportul intern de conformitate a manualelor digitale cu specificatiile tehnice din caietul de sarcini" si anunta ca documentul "arata ca si ofertele considerate de comisie conforme (si deci castigatoare) erau, in fapt, neconforme cu caietul de sarcini". HotNews.ro a solicitat oficial Ministerului Educatiei o pozitie cu privire la rezultatele acestui raport si ale licitatiei, pe care o vom publica in momentul in care o vom primi.

Comunicatul integral al Federatiei Editorilor din Romania

"Intrucat ministrul educatiei, domnul Remus Pricopie, continua sa acuze editurile ca fiind cele care au blocat licitatia de manuale, facem public un prim document care sa dovedeasca temeinicia si gravitatea contestatiilor noastre. Este vorba despre unul dintre documentele cuprinse in dosarul de licitatie: "Raportul intern de conformitate a manualelor digitale cu specificatiile tehnice din caietul de sarcini", semnat de Daniel Bojte - consilier al ministrului Remus Pricopie -, Ciprian Popescu, Cristian Vasilescu, Livia Toca. Acest document arata ca si ofertele considerate de comisie conforme (si deci castigatoare) erau, in fapt, neconforme cu caietul de sarcini.

Comisia CNEE (aflata in subordinea Ministerului educatiei) a utilizat acest raport pe baza caruia a descalificat pe motive de neconformitate majoritatea ofertelor de manuale dar a ascuns cu buna stiinta neconformitatea manualelor castigatoare, declarandu-le conforme. Acesta este un act de fraudare a rezultatelor licitatiei de care se fac responsabili membrii comisiei CNEE, condusa de domnul Silviu Cristian Mirescu.

Codurile si informatiile aferente manualelor castigatoare, considerate conforme de CNEE:

Este evident, asadar, ca CNEE a aplicat un tratament inegal si partinitor in favoarea celor doi participanti declarati castigatori, asocierea Siveco + Litera si editura CD Press.

Solicitam domnului prim-ministru Victor Ponta sa respecte declaratia domniei sale cu privire la intentia de a face lumina in acest caz si consideram ca elementele prezentate de noi sunt motive mai mult decat suficiente pentru a cere demisia ministrului Remus Pricopie, dar si a domnului Silviu Cristian Mirescu, presedintele comisiei CNEE si principalul responsabil pentru modul de desfasurare al acestei licitatii".

Comunicatul este semnat de copresedintii FER Grigore Arsene si Mihail Penescu.

  • HotNews.ro a solicitat oficial Ministerului Educatiei o pozitie cu privire la rezultatele acestui raport si ale licitatiei si vom publica raspunsul, in momentul in care il vom avea.
  • De asemenea, HotNews.ro a solicitat un raspuns din partea firmelor declarate castigatoare pe 4 august de Minister.
  • Florin Ilia, noul director general al Siveco, a declarat pentru HotNews.ro ca “noi nu avem un asemenea raport si nu avem decat ce ne-a venit oficial de la CNEE, prin care oferta a fost declarat conforma caietului de sarcini. Nu stiu care este sursa acelor documente”. In ce priveste codurile corespondente ofertelor de manuale din licitatie, Ilia a afirmat: “Nu stiu care sunt codurile si nimic despre documentul asta”.
  • UPDATE Costin Diaconescu, directorul editurii CD PRESS, a declarat pentru HotNews.ro ca nu are cunostinta de acest raport intern. "Nu am ce sa comentez, ca astazi s-a dat rezultatul reevaluarii. CNEE a dat astazi un alt raport de evaluare", a afirmat acesta. In ceea ce priveste corespondenta dintre codurile prezente in raport si ofertant, Diaconescu a afirmat, pentru HotNews.ro: "Nu stiu ce coduri s-au dat si intreb ei de unde stiu codurile aferente? Este motiv de actionat in instanta, sa ne spuna cum au intrat in posesia acestor coduri".

Amintim ca Federatia Editorilor din Romania a remis presei acest Raport intern si joi, 18 septembrie, alaturi de un comunicat in care vorbea insa despre motivarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Detalii aici

Comunicatul Federatiei Editorilor din Romania vine dupa ce Ministerul Educatiei a anuntat joi, 18 septembrie, ca "la solicitarea primului-ministru Victor Ponta ca elevii claselor I si a II-a sa aiba cat mai repede manuale la dispozitie, ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a decis astazi sa extinda perioada de utilizare a manualelor vechi pentru clasa I, pana la finalizarea licitatiei privind manualele digitale". "Ministrul Educatiei Nationale este hotarat sa duca pana la capat procesul de modernizare a programelor scolare si a manualelor, in pofida blocajelor generate de editori. Din nefericire, piedicile permanente pe care acestia le-au pus procesului de introducere a noilor manuale se rasfrang asupra elevilor, privandu-i de un act educational modern, eficient, adaptat realitatilor si nevoilor societatii contemporane", anunta Ministerul Educatiei la finalul saptamanii trecute, in cadrul unui comunicat de presa.

Citeste si: