Activitatea seismica din Izvoarele, judetul Galati, este scazuta, sub 2,0 Richter, iar frecventa de producere este mica si nu sunt motive de ingrijorare, precizeaza, duminica, ministrul Cercetarii, Mihnea Costoiu, dupa ce in zona mentionata s-au inregistrat mai multe cutremure in ultimele zece zile, relateaza Mediafax.

Ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, Mihnea Costoiu, face un apel la calm catre locuitorii aflati in aria de activitate seismica din judetul Galati, precizand ca nu exista motive de ingrijorare in privinta cutremurelor de acolo, zona fiind monitorizata in permanenta de catre specialisti.

"Activitatea seismica are un nivel scazut, iar frecventa de producere este mica. Practic, magnitudini ale seismelor sub 2,0 Richter nu indica o ingrijorare privind zona Izvoarele, dar cu toate acestea situatia este sub control si permanent monitorizata de specialisti", declara ministrul Mihnea Costoiu.

Potrivit informarii transmise Ministerului Educatiei Nationale de Institutul National de Fizica a Pamantului (INFP), in perioada 10 - 20 septembrie, in judetul Galati au fost inregistrate zece cutremure cu magnitudini intre 0 si 1,8 grade Richter. Conform datelor INFP, acceleratia maxima inregistrata la cutremurul de 1,8 grade Richter din 18 septembrie a fost de 1.84 cm/s2, ceea ce corespunde unei intensitati de II-III grade pe scara Mercalli. La o intensitate de gradul II, cutremurul este slab, de regula fiind simtit de putine persoane, in special de persoanele aflate la etajele superioare ale cladirilor, in timp ce la o intensitate de gradul III, cutremurul este perceptibil, fiind simtit in interiorul cladirilor si mai pronuntat la etajele superioare. De asemenea, durata unui astfel de cutremur poate fi apreciata.

"Mentionam ca si pana in data de 10 septembrie 2014 s-au produs cutremure in zona Galati, dar nu au fost simtite la nivelul populatiei. Acestea s-au produs cu o frecventa si de cinci - sase zile intre ele, inregistrandu-se magnitudini mai mici de 2,0 grade Richter", se arata in comunicatul transmis agentiei Mediafax.

Potrivit sursei citate, cele zece cutremure inregistrate in perioada 10 - 20 septembrie s-au produs la adancimi mici, cuprinse intre patru si opt kilometri.

Din 23 septembrie si pana la inceputul lunii octombrie a anului trecut, in zona comunelor Slobozia Conachi si Schela din judetul Galati s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cele mai puternice seisme inregistrate la Galati in aceasta perioada au avut 3,9 grade si s-au produs in 29 si 30 septembrie si in 4 octombrie.

Institutul National pentru Fizica Pamantului (INFP) a instalat atunci in zona localitatilor Izvoarele, Slobozia Conachi si Negrea trei statii seismice portabile, pentru localizarea cu precizie a zonei unde se produc cutremurele, precum si echipamente de masurare a deplasarii faliilor cu rezolutie de un milimetru.

Totodata, in aceasta perioada au fost prezenti in zona reprezentanti ai INFP, insa specialistii nu au putut stabili cauza producerii cutremurelor.

Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numarat si printre localitatile afectate de inundatiile produse in perioada 13 - 14 septembrie 2013 in judetul Galati.