Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a trimis, recent, in instanta dosarul lui Sorin Ovidiu Vantu, la patru ani de la publicarea unei investigatii comune HotNews.ro - Revista Kamikaze, care a dezvaluit ca SOV a semnat un angajament de informator cu fosta Securitate in 1983, cu numele conspirativ - Nus. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel si, potrivit unor surse, se bazeaza pe o serie de turnatorii pe care SOV ar fi continuat sa le faca si dupa iesirea din penitenciar. SOV se afla din nou la inchisoare, unde executa o sentinta de doi ani si jumatate pronunta in dosarul favorizarii lui Nicolae Popa, fost director FNI.

Sorin Ovidiu VantuFoto: Agerpres
  • Constatarea oficiala a calitatii de colaborator o poate face, potrivit legii, doar o instanta de judecata. HotNews.ro a solicitat CNSAS, in data de 15 iunie 2010, sa verifice calitatea de fost colaborator al lui Sorin Ovidiu Vantu.

Potrivit unor surse, membrii Colegiului CNSAS au trimis dosarul "Nus" la Curtea de Apel Bucuresti cu verdictul clar de colaborator al fostei Securitati. Conform informatiilor din arhiva CNSAS, Sorin Ovidiu Vintu a fost racolat in inchisoare inainte de 89, unde si-a turnat colegii din penitenciar. Dupa ce a fost eliberat, SOV a continuat sa toarne. Si nu numai fosti puscariasi, ci si "burghezi" si "elemente dusmanoase". Vintu ar fi turnat la Securitate cel putin pina in 1990. Daca a continuat colaborarea si dupa 1990 ramine un mister, intrucit CNSAS nu detine decit arhivele de dinainte de decembrie 1989.

Pe de alta parte, presedintele Traian Basescu a declarat, pe data de 9 septembrie, intr-o emisiune la B1TV, ca SRI-ul era controlat de Sorin Ovidiu Vantu pe vremea cand era condus de Radu Timofte. "Am gasit un SRI in care Sorin Ovidiu Vantu stia lista cu cei ascultati, iar seful SRI, Dumnezeu sa-l ierte (...) mergea cu masina de la Sorin Ovidiu Vantu.! Pai SRI-ul era controlat de Vantu! Vantu stia tot ce lucreaza SRI-ul, de interes. Mai mult decat atat, Timofte ii punea la dispozitie si informatii din aceasta institutie de securitate nationala, informatii economice: vezi ca ala face aia, vezi ca ala face aia. (...) S-a curatat si acolo, cum s-a curatat si la SRI, cu scoaterea, cu trecerea in rezerva a multor generali (...) Sistemul s-a curatat".

Sorin Ovidiu Vantu se afla in inchisoare, unde executa o condamnare de doi ani si jumatate pronuntata in ianuarie 2014 in dosarul favorizarii lui Nicolae Popa, fost director la FNI. Din urma vin alte procese. In iulie 2014 a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti la 6 ani si 2 luni cu executare in dosarul Petromservice, dar sentinta nu e definitiva. In 2012 a fost condamnat la un an, pe in dosarul in care a fost acuzat de santaj asupra partenerului de afaceri, Sebastian Ghita, pedeapsa pe care a executat-o.

HotNews.ro si Revista Kamikaze au publicat, in iulie 2010, o incursiune in trecutul ascuns al celui despre care se spune ca a schimbat soarta alegerilor prezidentiale din 2009. Din documente si marturii rezulta ca SOV a fost infractor de drept comun arestat in '82 pentru delapidare, turnator la Securitate racolat in '83 si bisnitar pitoresc in Roman dupa eliberare, din '85, pana la Revolutie.

Rezumatul anchetei HotNews.ro / Revista Kamikaze

Coperta dosarului Nus

Coperta dosarului Nus

Foto: Hotnews

O serie de documente din Dosarul Personal arata ca Sorin Ovidiu Vantu a fost racolat de Securitate la 28 de ani, in aprilie 1983, in timp ce executa, la penitenciarul Bacau, o pedeapsa de cinci ani de inchisoare pentru delapidare. In angajamentul de colaborare olograf, nedatat, semnat Vantu, scrie: "Informatiile le voi furniza sub forma de note scrise pe care le voi semna sub numele de Nus in locul numelui meu real".

Mai tarziu, un raport din '87, care propune incetarea legaturii cu SOV, retine detaliul ca ambele picioare sunt afectate in mod cronic de poliomelita. Din alte note si rapoarte reiese ca informatorul NUS era activ si scria note despre alti detinuti. Ofiterii de securitate ii apreciau calitatile de informator. La randul lor, alti turnatori adauga cateva tuse la portretul din dosar: "detinutul Vantu Sorin de la cam. 8 este un detinut care se preocupa in permanenta de ridicarea nivelului de cultura generala". Uneori "este arogant" si "se cam lauda".

Dar care era, pana la urma, misiunea incredintata lui SOV de Securitate in penitenciarul Bacau? O nota mentioneaza ca informatorul Nus "asigura informativ" punctul de lucru "Lazi - Conserve" din interiorul penitenciarului. "In perioada cat a fost in legatura, a furnizat materiale care au stat la baza informarii comandantului, o partea din acestea fiind exploatate si in cunoasterea si documentarea activitatii elementelor din baza de lucru, asa cum a fost obiectivul BUCU, TOADER, GELU, GEO si altii...". Dintr-un raport semnat de ofiterul CI cpt. Popescu Aurel, aflam ca, la data de 06.11.1984, informatorul NUS este transferat la Penitenciarul Spital Bucuresti "pentru tratament".

Un raport din 21 decembrie 1987, semnat de cpt Popescu Aurel, aprobat de catre seful serviciului, maiorul Aioanei Constantin ai de catre seful biroului, cpt P. Cepoi, propune "incetarea legaturii cu informatorul Nus si clasarea DP nr 8046/1983 la Securitatea jud. Neamt".

Raportul sintetizeaza activitatea lui Nus din ultimii ani. Din text dispar referintele la calitatile sale de informator.

In schimb, apar observatii negative: "De la data punerii in libertate si preluarii in legatura, informatorul a furnizat un numar de 13 materiale informative care au fost exploatate prin informarea altor organe de securitate. (...) In procesul verificarii s-a stabilit ca informatorul are un anturaj necorespunzator, format din tigani, bisnitari, elemente fara ocupatie cu care consuma frecvent bauturi alcoolice. In ultima perioada de timp s-a preocupat de incadrarea sa in munca, insa datorita afectiunilor pe care le are (ambele membre inferioare sunt afectate in mod cronic de poliomelita) nu a gasit loc de munca. In procesul verificarii nu a rezultat ca informatorul sa fi deconspirat legatura cu organele de CIM ori secretul sarcinilor incredintate. Avindu-se in vedere situatia raportata mai sus cit si lipsa de posibilitate a informatorului de a culege si furniza date si informatii care ne intereseaza, propun si rog sa aprobati incetarea legaturii cu informatorul Nus, clasarea DP 8046/83 la Securitatea jud Neamt - B.I.D. Mapa anexa va fi clasata la Serviciul 5A de Contrainformatii militare."

HotNews.ro si revista Kamikaze au intrat la inceputul lunii iunie 2010 in posesia unui set de documente din ceea ce pare a fi dosarul personal al lui Sorin Ovidiu Vantu. Toate verificarile intreprinse de atunci si pina azi confirma existenta unui dosar pe numele sau si a unui microfilm. Unele surse sustin ca dosarul ar fi fost distrus fizic dupa '90, dar ca s-a pastrat microfilmul. Potrivit datelor de pe coperta, dosarul a fost microfilmat la Piatra Neamt.

Constatarea oficiala a calitatii de colaborator o poate face, insa, doar o instanta de judecata. HotNews.ro a solicitat CNSAS, in data de 15 iunie 2010, sa verifice calitatea de fost colaborator al lui Sorin Ovidiu Vantu.

Cererea s-a intemeiat pe art p. din OUG 24/2008. Potrivit acestui articol, pot fi supuse verificarii persoanele care detin urmatoarele functii : "membru in consiliile de administratie ale societatilor publice de radio si de televiziune, actionar, administrator, director, redactor-sef, redactor in serviciile publice ori private de televiziune, radio sau presa scrisa, analistii politici si asimilatii acestora".

Potrivit datelor de la Registrul Comertului disponibile la data solicitarii trimise CNSAS, Sorin Sorin Ovidiu Vantu detinea calitatea de actionar cu 90% la Romanian News SRL. Compania are in obiectul de activitate "activitati ale agentiilor de presa", astfel ca se incadreaza in articolul p. din ordonanta 24/2008. Este singura companie care are ca activitate presa in care Vantu mai figura ca actionar la acea vreme. In trustul Realitatea - Catavencu nu figura ca actionar iar in declaratiile publice sustinea ca si-a trecut afacerile pe numele copiilor.

Pe numele lui Vantu mai exista o solicitare de verificare transmisa CNSAS in 2009 de catre ziarista Mirela Corlatan de la Evenimentul Zilei. Contactat in doua randuri, la inceputul si la sfarsitul investigatiei, Sorin Ovidiu Vantu a precizat ca isi rezerva dreptul de a avea o reactie dupa publicarea materialului. Dupa aparitia anchetei, SOV a anuntat ca va actiona HotNews.ro in judecata, ceea ce nu s-a intamplat.