22,27% dintre absolventii de clasa a XII-a au promovat sesiunea august - septembrie a examenului de bacalaureat, anunta Ministerul Educatiei Nationale (MEN), potrivit Mediafax.

MEN a centralizat rezultatele candidatilor care au sustinut probele examenului de bacalaureat, sesiunea august - septembrie 2014, inainte de contestatii.

Din totalul celor 52.389 de candidati, au promovat 11.666, respectiv 22,27%. Rezultatul este cu aproximativ 1% mai mare decat cel inregistrat in aceeasi sesiune a anului 2013.

Din totalul candidatilor respinsi, 248 au fost eliminati pentru frauda.

9.753 de candidati au obtinut medii intre 5,00 si 5,99. Media finala pentru promovarea examenului de bacalaureat trebuie sa fie minimum 6.

Cele mai multe medii inregistrate in sesiunea august - septembrie (10.038) au fost pe segmentul 6,00 - 6,99.

Afisarea rezultatelor se va face in toate centrele, incepand de duminica, la ora 18:00, urmand ca, luni, in intervalul orar 12:00 - 16:00, sa fie depuse contestatiile. Solutionarea contestatiilor se va realiza intre 2 si 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi facute publice pe 4 septembrie.