Boala limbii albastre, confirmata in alte patru localitati din Buzau

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 26 august 2014, 15:38 Actualitate | Esenţial


Numarul localitatilor din Buzau unde a fost confirmata Boala limbii albastre a crescut de la trei la sapte, a declarat, marti, prefectul judetului, Maria Buleandra, care a precizat ca situatia se modifica de la o ora la alta, fiind afectate in prezent nu doar bovine, ci si ovine, transmite Mediafax.

Potrivit prefectului judetului Buzau, Maria Buleandra, daca luni erau trei localitati cu focare ale acestei boli, respectiv Beceni, Bisoca si Sarulesti, marti numarul acestora a crescut la sapte, boala fiind confirmata si in comunele Vintila Voda, Siriu, Valea Salciei si Buda.

Conform sursei citate, ultimele raportari arata ca in prezent in judetul Buzau sunt 29 de focare active ale Bolii limbii albastre, cu 34 de bovine bolnave si 10 ovine.

"Situatia se schimba de la o ora la alta. La ora 12.00 aveam sase localitati cu animale bolnave, peste o ora erau deja sapte. Mai avem si alte suspiciuni, astfel ca numarul localitatilor cu aceasta boala se modifica de la o ora la alta. Lumea trebuie sa stie ca boala nu se transmite la om, e cel mai important. Exista un plan foarte bine stabilit, care astazi va fi aprobat si ne va fi transmis astfel incat sa stim ce avem de facut pas cu pas. Acum stim la nivel de proiect, peste cateva ceasuri vom sti pas cu pas. Astazi, la Centrul national pentru combaterea bolilor se va stabili ce facem ca masuri suplimentare, ce se intampla cu animalele", a declarat prefectul de Buzau, Mariana Buleandra.

Ea a adaugat ca in acest moment in judetul Buzau, pe o raza de circa 20 de kilometri in preajma localitatilor in care au fost confirmate focare de Boala limbii albastre, sunt oprite tranzactiile cu animale.


"Miscarea animalelor nu trebuie facuta in aceasta perioada, animalele nu mai migreaza dintr o comuna in alta, cel putin pe o raza de 20 de kilometri fata de focar, este strict interzisa miscarea animalelor, la fel si tranzactiile", a mai spus Buleandra.

ANSVSA a anuntat, luni, ca mai multe bovine din judetul Buzau au fost diagnosticate cu Boala limbii albastre, care nu afecteaza omul, dar produce pagube economice, ANSVSA precizand ca a informat statele UE si pe cele membre ale Organizatiei Mondiale pentru Sanatatea Animala despre aparitia acestei boli in Romania.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3064 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 26 august 2014, 16:44)

    [anonim]



Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by