Senatul se reuneste, luni, in sedinta extraordinara pentru a dezbate legea privind reducerea CAS cu 5% de la 1 octombrie, insa exista si alte proiecte de legi care asteapta sa fie discutate. Pe ordinea de zi a Comisiei Juridice din Senat figureaza si un proiect de lege initiat de Guvern, care aduce o serie de modificari Codului de Procedura Penala. In esenta, este vorba de o serie de modificari propuse de CSM si preluate de Ministerul Justitiei, dar care n-au fost votate pana acum din cauza numarului mare de amendamente depuse, au declarat pentru HotNews.ro surse din Senat.

Cel mai probabil proiectul va trece de Senat prin adoptare tacita, urmand sa fie supus dezbaterii Camerei Deputatilor.Potrivit expertilor consultati de HotNews.ro, modificarile propuse la Codul de Procedura Penala nu afecteaza activitatea Parchetelor, dimpotriva, multe solicitari sunt facute la solicitarea acestora. (Vezi detalii aici). Pe ordinea de zi a Comisiei Juridice din Senatului mai figureaza in sedinta de marti, 26 august, se afla si un controversat proiect de modificare a Codului Penal, initiat de senatorul PSD Serban Nicolae, care prevede sanctionarea penala a procurorilor care divulga date din anchete in curs. Proiectul senatorului PSD loveste insa si in jurnalisti, care risca sa fie acuzati de instigare in cazul in care mai solicita informatii din dosare. Si in cazul acestui proiect de lege se apropie termenul de adoptare tacita, urmand sa fie trimis la Camera.