Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat, joi, Romania in cazul lui Valentin Campeanu, un tanar de origine roma, infectat cu HIV si avand dizabilitati mintale, care a murit in urma cu 10 ani intr-un spital de psihiatrie. Instanta a constatat ca in acest caz au fost incalcate dreptul la viata si dreptul la un remediu efectiv. Semnificativ, in acest caz, este ca el modifica jurisprudenta CEDO, in sensul ca instanta europeana a acceptat, in conditiile acestei spete, ca victima sa fie reprezentata de o organizatie nonguvernamentala - Centrul pentru Resurse Juridice - desi acest ONG nu era victima unor incalcari ale Conventiei Europene pentru Drepturile Omului.

Cazul se refera la moartea tanarului Valentin Campeanu intr-un spital de psihiatrie, in 2004. Instanta europeana a constatat ca victima a fost tinuta in institutii medicale ce nu aveau echipamentul necesar pentru a oferi o ingrijire adecvata, ca a fost transferata de la o unitate la alta fara un diagnostic adecvat si ca autoritatile nu i-au asigurat tratamentul necesar. In plus, nu a existat nicio ancheta referitoare la circumstantele decesului tanarului rom, afectat de dizabilitati mintale si infectat cu HIV.

Instanta a recomandat Romaniei sa ia masurile necesare pentru ca persoanele cu dizabilitati mintale, aflate intr-o situatie similara, sa poate fi reprezentate independent, asa incat sa poata fi facute plangeri in fata unor foruri reprezentative, in ceea ce priveste starea lor de sanatate si tratamentul pe care il primesc.

  • CEDO a decis ca Romania sa plateasca 10.000 de euro Centrului pentru Resurse Juridice si 25.000 de euro organizatiei Interights, ce a consiliat CRJ in acest caz, sume reprezentant cheltuieli de judecata.

Din punct de vedere legal, acest verdict are o insemnatate anume: CEDO a constatat ca, in circumstantele exceptionale ale acestui caz si avand in vedere natura grava a acuzatiilor, un ONG poate sa actioneze ca reprezentant al victimei, chiar daca acel ONG nu a fost victima unor incalcari presupuse ale Conventiei Europene pentru Drepturile Omului.