In 1998, directorul general al The Romanian Publishing Group (care avea sa devina ulterior Edipresse AS si, mai recent, Ringier Group), Cristina Simion, a venit si ne-a propus realizarea unui concurs numit "Tanarul Jurnalist al Anului". Nu ni s-a mai intamplat de atunci ca un director de grup de presa sa propuna un proiect in care sa vina cu solutia de finantare.

TJA 2014Foto: Hotnews

Aceasta finantare venea din partea Vodafone Romania, numit pe vremea aceea Connex GSM, sponsor fondator al "Tanarului Jurnalist al Anului", concurs pe care l-a sprijinit timp de 14 editii consecutive, facand posibila existenta si derularea continua a acestuia.

Fara indoiala ca TJA este unul dintre cele mai vechi si importante evenimente de presa din Romania. De-a lungul anilor, juriul a premiat peste 70 de tineri jurnalisti talentati si promitatori pentru articole scrise in domenii precum jurnalism economic si financiar, cultural, IT si telecomunicatii, sanatate, jurnalism social, stiinta, mediu si ecologie, actualitate interna, sport, afaceri europene, politica externa etc.

Multi dintre laureatii concursului au devenit nume recunoscute in presa romana, atat la nivel central, cat si local. Astfel, printre castigatori ii regasim pe Petrisor Obae , Vlad Mixich, Cristian Ghinea, Andrei Luca Popescu, Liviu Iolu, Cristian Patrasconiu, Cristina Hurdubaia, Serinela Spatarelu, Gabriela Lupu, Silvia Vrinceanu, Vlad Ursulean, s.a.m.d.

Astfel, daca urmarim istoria TJA, putem reface istoria presei din Romania din 1998 pana in prezent. De altfel, acesta este unul din lucrurile pe care le si facem prin pagina de Facebook a concursului, www.fb.com/tanaruljurnalist .

"Tanarul Jurnalist al Anului" a fost de la bun inceput si a ramas un demers de echipa. Sa-i mentionam numai pe cei 64 de jurati care ne-au ajutat sa-i ierarhizam si sa-i premiem pe cei peste 70 de jurnalisti laureati, nume credibile, de la Adrian Vasilescu, Ioana Parvulescu si Dan C. Mihailescu la Alexandru Lazescu, Andreea Pora, Jeana Gheorghiu si Cristian Topescu.

Dar in afara de membrii juriului, o contributie fara de care "Tanarul Jurnalist al Anului" nu ar fi putut ajunge sa aiba anul acesta o a 15-a editie vine de la sponsorii care au inteles cat de importanta este pentru un stat de drept si o economie libera, bazata pe competitie, existenta unei prese si a unor jurnalisti profesionisti.

In afara de Vodafone Romania, sponsorul-fondator al concursului, am avut alaturi de noi, de-a lungul anilor, foarte multi sponsori. Unul dintre ei este Unicredit Tiriac Bank, care a sponsorizat ultimele noua editii ale concursului si sponsorizeaza in acest an sectiunea de jurnalism economic si financiar - una dintre cele mai constante si mai importante sectiuni ale TJA si unul din domeniile presei romane care s-a dezvoltat foarte mult.

Si Eco-Rom Ambalaje este unul dintre sustinatorii constanti ai tinerilor jurnalisti, sponsorizand si in acest an sectiunea Mediu - Ecologie. In fine, anul acesta ni s-a alaturat compania E.ON, care s-a oferit sa sustina una dintre cele mai disputate sectiuni ale concursului - Actualitate interna.

Pentru ca este momentul sponsorului, dorim sa multumim si Antalis, ArboMedia, Enel, Farmexim, GSK, InMedio, Humanitas, Oriflame, Rompetrol si Skol, companii care au facut posibil acest demers.

Anul acesta este editie aniversara, a 15-a, si intentionam sa continuam concursul si in anii urmatori. Stim ca exista multi jurnalisti talentati si curajosi in presa centrala si locala. Aceia care se afla la inceput de drum au nevoie de incurajare si de confirmarea valorii lor. Este ceea ce Freedom House Romania si partenerii sai au reusit sa faca pana acum in aceasta foarte buna colaborare cu companiile private care au ales sa sustina excelenta in jurnalism, si este ceea ce vom face si in viitor.

In 2014, "Tanarul Jurnalist al Anului" a pornit cu 3 sectiuni pentru care exista deja zeci de inscrieri.

Dar incurajam companiile private care au investit si investesc in presa de calitate sa contribuie ca sponsori pentru urmatoarele sectiuni:

  •   Justitie
  •  Cultura
  •  Fotoreportaj
  •  Reportaj/Investigatii
  •  Jurnalism sportiv
  •  Politica externa- Afaceri europene

Autori: Cristina Guseth si echipa "Tanarul Jurnalist al Anului"