Rezultatele sub media pe tara la examenele nationale, dar si situatiile in care mediile au scazut in 2014, comparativ cu 2013, vor fi analizate punctual pana cel tarziu la inceputul lunii octombrie, a anuntat, marti, ministrul Educatiei, Remus Pricopie.

"Avem judete in care in mod traditional avem rezultate bune la examenele nationale si, tot traditional, unde rezultatele sunt din pacate mai mici. In lunile urmatoare, pana in septembrie poate si un pic din octombrie, vom avea discutii individuale pentru fiecare dintre judete, atat pe rezultatele de la bacalaureat, cat si pe cele de la evaluarea nationala, acolo unde au fost rezultate sub medie. Vom analiza si situatia din judetele unde mediile au scazut", a spus Pricopie, citat de Mediafax.

Intrebat daca organizarea unei a treia sesiuni de bacalaureat poate insemna scaderea calitatii invatamantului, Pricopie a negat.

"Nu este vorba de scaderea calitatii. Uitati-va la rata de promovare la sesiunea din toamna, vorbim de 20 - 30 la suta . Apoi la diferenta dintre promotiile curente si cele anterioare. Anul acesta la bacalaureat a fost o diferenta de 40 - 50 puncte procentuale intre promotia curenta si cele anterioare. Adica promovabilitatea din 2014 a promotiei curente a fost de aproape 70 la suta. Pentru promotiile anterioare, promovabilitatea a fost de 25 la suta. Ingrijorartoare este si diferenta intre mediul urban si rural, cam tot 20 de puncte procentuale. Mi se spune ca dam bani pentru cei care au esuat. Eu nu sunt de acord cu aceasta formula. Nu au avut succes in acel moment, dar un tanar de 18 ani poate fi recuperat. El poate fi ajutat sa reintre pe traseul pe care poate si-l doreste el, familia, societatea", a mai spus Pricopie.

In plus ministrul a precizat ca mai multe inspectorate scolare au aplicat pentru fonduri structurale pentru meditatii institutionalizate la evaluarea nationala si la bacalaureat.

"Inspectoratele din tara au depus proiecte pentru meditatii institutionalizate pentru gimanziu, pregatire pentru evaluarea nationala si pentru liceu pentru examenul de bacalaureat. Programele se vor derula incepand cu 1 septembrie. Pentru cei care au iesit din sistem venim cu un pachet suplimentar, compelmentare care de altfel este cerut si de Comisia Europeana", a adaugat ministrul.

Totodata el a vorbit despre admiterea in liceu a elevilor cu medii sub 5.

"Cred ca trebuie sa fim atenti la acest subiect. In mod normal, ar trebui sa introducem aceasta bariera a notei 5. Ce face acel tanar care nu intra la liceu? Trebuie sa ii oferim o optiune pentru ca invatamantul obligatoriu are zece clase", a mai spus Pricopie.

Anul acesta, promovabilitatea pe tara la bacalaureat a fost de 60,65%, dupa solutionarea contestatiilor, in crestere fata de anul trecut cand rata de promovare a fost de 56,44%.

Cele mai ridicate ponderi de promovare s-au inregistrat in judetele Braila (78,60), Cluj (75,55) si Iasi (74,75). Judetele cu cea mai scazuta rata de promovare sunt Ilfov (29,30%), Giurgiu (38,79%) si Teleorman (45,27%).