Ministerul bulgar al Sanatatii precizeaza ca, pana in prezent, doar la efectuarea analizei probelor de apa marina dintr-o zona de imbaiere - Plaja Ofitereasca din orasul Varna - s-a constatat depasirea normelor admisibile, probele din zonele invecinate neindicand abateri de la cerintele obligatorii, transmite Mediafax.

"Rezultatele monitorizarii efectuate in lunile mai si iunie de catre cele trei inspectorate regionale de sanatate (Dobrici, Varna si Burgas) nu constata inrautatirea calitatii apelor pentru imbaiere, ca nota generala, in urma ploilor abundente din aceste luni. Valorile primite referitoare la indicatorii microbiologici cercetati in zonele de imbaiere sunt in conformitate cu cele legale, iar in cea mai mare parte din zone chiar si cu cele mai inalte cerinte recomandate privind calitatea apelor si imbaierea nu prezinta risc de sanatate pentru populatie si turistii care isi petrec concediile pe litoralul bulgaresc al Marii Negre. Pana in prezent doar la efectuarea analizei probelor de apa din 30.06.2014 dintr-o zona de imbaiere - Plaja Ofitereasca din orasul Varna - s-a constatat depasirea normelor admisibile, astfel incat imediat dupa primirea rezultatelor Inspectoratul General de Sanatate Varna a impus interdictia temporara de imbaiere in aceasta zona si a informat corespunzator populatia, precum si autoritatile regionale si locale. In cazul unei eventuale imbunatatiri a apelor pentru imbaiere, ce va fi pusa in evidenta de laboratoarele de control, aceasta zona va fi redeschisa publicului pentru scaldat", se arata in comunicatul Ministerului Sanatatii din Bulgaria, al carui continut a fost difuzat vineri de Ministerul roman de Externe.

MS bulgar mentioneaza ca in aceasta zona de imbaiere s-au constatat probleme legate de calitatea apei pentru imbaiere si cu alte prilejuri, in anii anteriori, cauza principala fiind constituita de "intrarea in cartierul din zona de imbaiere a asa numitului Kanal Sokarov, care aduna apele pluviale dintr-o anumita parte a orasului Varna si zonelor de vile din jurul orasului, foarte probabil si din cauza racordarii ilegale a unor canalizari care contin reziduuri organice". Problema a fost ridicata in mai multe randuri in atentia institutiilor la nivel regional si municipal din orasul Varna, de care depinde rezolvarea acestei probleme, precizeaza sursa citata.

"Probele apelor marine din zonele invecinate de imbaiere din cartierele orasului Varna nu arata abateri de la cerintele obligatorii, iar utilizarea acestora pentru imbaiere nu prezinta pericol pentru sanatatea oamenilor", se mai arata in comunicatul MS bulgar.

Ministerul bulgar al Sanatatii mai spune, "in legatura cu aparitia in mass-media a unor stiri si comentarii care se bazeaza pe declaratiile diferitelor persoane, care nu reprezinta institutii oficiale competente din Republica Bulgaria, referitoare la pericolul de imbolnavire cu hepatita de tip A in cazul utilizarii apei de imbaiere", ca "in conformitate cu indicatiile actuale ale Organizatiei Mondiale de Sanatate privind siguranta apelor naturale pentru recreere, in principiu, posibilitatea de imbolnavire cu hepatita A in cazul utilizarii apelor naturale pentru imbaiere sau sporturi nautice nu poate fi complet exclusa, dar riscul pentru aceasta este scazut si poate fi de interes doar in cazul unei infestari masive a apelor de imbaiere cu reziduuri organice".

"Asa cum s-a aratat mai sus, conform rezultatelor monitorizarii efectuate, o asemenea manifestare nu este prezenta in zonele de imbaiere ale litoralului bulgar in care nu exista interdictie de imbaiere", precizeaza sursa citata.

"Ministerul Sanatatii (din Bulgaria - n.r.)) nu a recomandat publicului si turistilor care isi vor petrece concediile pe litoralul bulgaresc sa se imunizeze in prealabil impotriva hepatitei de tip A si respinge categoric o asemenea necesitate", se mai arata in comunicat.

Informatiile privind rezultatele monitorizarii calitatii apelor pentru imbaiere se publica pe paginile de internet ale inspectiilor de sanatate regionale corespunzatoare (Burgas, Varna si Dobrici). Link-urile catre aceste pagini au fost transferate si pe pagina de internet a Ministerului bulgar al Sanatatii.

MS bulgar precizeaza ca, prin inspectoratele regionale de sanatate, va continua "monitorizarea necesara a calitatii apelor pentru imbaiere si in caz de necesitate va da dispozitiile necesare si va informa corespunzator populatia si turistii aflati pe litoralul Marii Negre, precum si organele competente si alte persoane interesate si institutii pentru luarea masurilor corespunzatoare (inclusiv in ceea ce priveste interdictia de imbaiere) acolo si cand aceasta se impune in scopul eliminarii riscului pentru sanatatea populatiei".

Ministerul roman de Externe a transmis comunicatul de presa, in traducere integrala, emis vineri dupa-amiaza de Ministerul Sanatatii din Bulgaria, "in continuarea atentionarii de calatorie transmise in aceasta dimineata de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la constatarea unui rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiza microbiologica ￯Escherichia coli￯ si ￯enterococi intestinali￯ in zona ￯Plaja ofiterilor-Varna￯, dupa cum semnala comunicatul emis de Inspectia Regionala de Sanatate Varna la 3 iulie 2014".

MAE recomanda totodata consultarea periodica atat a site-urilor de specialitate, cat si a paginii web a MAE (www.mae.ro), rubrica Sfaturi de calatorie ￯ Alerte de calatorie.

In comunicatul de presa transmis vineri dimineata, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat cetatenii romani care intentioneaza sa calatoreasca in Bulgaria sau care se afla deja pe litoralul bulgaresc al Marii Negre ca, potrivit informatiilor publicate de specialistii bulgari in hepatologie, in urma inundatiilor provocate de ploile puternice care au afectat Portul Varna si unele statiuni bulgaresti la Marea Neagra exista riscul ridicat ca apa marii sa fie infectata cu virusul hepatic A.

"Inspectia Regionala de Sanatate Varna a comunicat, la 3 iulie 2014, ca, urmare a unor analize ale apei de mare din zona ￯Plaja ofiterilor- Varna￯, s-a constatat un rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiza microbiologica ￯Escherichia coli￯ si ￯enterococi intestinali￯. Specialistii recomanda turistilor sa nu consume midii crude, sa utilizeze dusul dupa baile in mare, sa respecte cu strictete regulile igienico-sanitare si, pentru siguranta, cei care isi petrec vacanta pe litoralul bulgaresc in acest an sa se vaccineze impotriva hepatitei A", au precizat reprezentantii MAE.