Presedintele Traian Basescu a declarat joi ca intre justitie si fratele sau, Mircea, implicat intr-un scandal de santaj legat de interlopul Bercea Mondial, va alege justitia. Seful statului a afirmat ca il acuza pe fratele sau "pentru anturajul in care a intrat" dar acesta este "major, este responsabil pentru faptele lui" si va trebui sa raspunda in fata legii daca este vinovat.

Traian BasescuFoto: Administratia Prezidentiala

"Nu ma voi transforma intr-un avocat al fratelui meu. Cu atit mai mult cu cit mi se pare ca s-a implicat intr-o zona cu oameni in care n-ar fi trebuit sa se implice. Iar faptul ca esti fratele presedintelui nu te scuteste de responsabilitate in fata legii", a spus Traian Basescu, intr-o declaratie de presa, dupa ce Antena 3 a prezentat inregistrari in care fiul lui Bercea Mondial ii reproseaza lui Mircea Basescu ca i-ar fi dat 350 de mii de euro ca sa intervina in Justitie pentru o pedeapsa mai blanda sau chiar eliberarea tatalui sau.

"Sper ca varianta fratelui meu sa fie cea reala", a comentat Basescu, inainte de a sublinia: "Va asigur ca intre nevoia de consolidare a justitiei si reflexul firesc de a-ti apara fratele, aleg consolidarea justitiei".

Traian Basescu a mai spus ca nu a facut nici o interventie pe linga vreun politist, procuror sau judecator in cazul Bercea Mondial.

Presedintele nu a dorit sa ia intrebari din partea presei.

Iata mai jos declaratiile facute de presedintele Traian Basescu

Declaratia integrala a lui Traian Basescu:

  • Vă mărturisesc că nu avem în program vreo ieşire publică în luna iunie, dar evenimentele legate de familia mea mă obligă la o astfel de declaraţie.
  • În primul rând, aş vrea să vă precizez, că niciodată nu am avut cu fratele meu, Mircea Băsescu, vreo discuţie cu privire la sprijinirea domnului Sandu Anghel (Bercea Mondial - n.red.) în procesele pe care le avea. Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei în acest caz sau cel puţin aşa a fost lansată public, azi-noapte sau aseară. De aceea, fac un apel public la orice poliţist, orice procuror şi orice judecător care a fost implicat în cazul condamnării lui Anghel Sandu, dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scară a anchetei şi a deciziei justiţiei, să o facă publică, fie că este poliţist, fie că este procuror, fie că este judecător de tribunal sau de curte de apel.
  • Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea. Din câte ştiu, domnul Anghel a fost condamnat la ani grei de închisoare şi asta arată, că, pe de o parte, că n-a existat o intervenţie, iar dacă ea ar fi putut exista, eu fac un apel la poliţişti, judecători, procurori care s-au ocupat de acest caz, în cazul în care vreunul a primit vreo intervenţie de la mine sau din parte mea, să o spună public. Din partea mea, prin intermediari. Vă garantez că nu a existat o astfel de intervenţie.
  • Eu cunosc varianta fratelui meu în acest caz încă de anul trecut, atunci când mi-a spus că este şantajat şi i-am recomandat să se prezinte la Parchetul din Constanţa şi să informeze asupra acestui lucru, urmând ca organele statului să ia măsurile care se cuvin într-o astfel de situaţie. Nu o voi prezenta public, pentru că nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei, şi nu în varianta fratelui meu. Nu pentru că nu am încredere în el, dar, într-un stat de drept, varianta justiţiei este cea adevărată. Aşa că nu mă voi transforma într-un avocat al lui, cu atât mai mult cu cât mi se pare că s-a implicat într-o zonă cu oameni în care n-ar fi trebuit să se implice.
  • În 10 ani, nu am făcut nicio intervenţie pentru nimeni, nicio intervenţie în justiţie. Mai mult, dacă au existat încercări de a mă convinge să fac intervenţii, n-am ezistat să le fac publice.
  • Plec de la premisa că în faţa justiţiei, indiferent cum ne cheamă sau ce funcţii avem, toţi suntem egali. Iar faptul că eşti fratele preşedintelui nu te scuteşte de responsabilitatea în faţa justiţiei şi a legii.
  • Sper ca varianta pe care mi-a spus-o fratele meu să fie cea reală, dar sper, varianta în care voi crede va fi cea a justiţiei. Regret faptul că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj, cu consecinţele pe care le vedem. Sunt încrezător însă că justiţia va scoate la iveală adevărul în această dispută publică, să spunem, între fratele meu şi rudele domnului Sandu Anghel.
  • Aş vrea să închei asigurându-vă că nu voi face niciun fel de intervenţie la nicio instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu. Este major, este responsabil pentru faptele lui şi dacă a săvârşit ceva ilegal va trebui să răspundă ca orice cetăţean al României în faţa legii. Eu nu-l acuz. Dacă îl va acuza cineva, aceasta va putea fi justiţia. Lucru pentru care îl acuz deocamdată este anturajul în care a intrat.
  • Şi închei asigurându-vă că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele aleg consolidarea justiţiei.
  • Va multumesc (cu vocea gituita).