Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, i-a raspuns marti premierului Victor Ponta cu privire la emiterea motivarii deciziei in cazul Legii insolventei, care trebuie ulterior transmisa sefului statului in vederea promulgarii actului normativ, ca termenul de redactare a acesteia este "de cel mult 30 de zile de la data pronuntarii" deciziei, aceasta din urma fiind 21 mai.

Premierul Victor Ponta i-a transmis marti o scrisoare presedintelui Curtii Constitutionale, in care afirma ca netransmiterea catre seful statului a deciziei CCR privind Legea insolventei "este de natura sa genereze neincasarea unor venituri considerabile de catre bugetul de stat".

In raspunsul la solicitarea formulata de premier, postat pe site-ul Curtii, Zegrean precizeaza ca, "potrivit dispozitiilor art.60 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, termenul de redactare a actului jurisdictional este de cel mult 30 de zile de la data pronuntarii. Dupa redactare, decizia va fi comunicata Presedintelui Romaniei si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I".

"Folosesc acest prilej, domnule prim-ministru, spre a va asigura de inalta consideratie a Curtii Constitutionale", afirma Zegrean in incheiere.

Citeste integral raspunsul presedintelui CCR:

Domnului Victor-Viorel PONTA

PRIM-MINISTRUL ROMANIEI

Stimate domnule prim-ministru,

Ca urmare a scrisorii dvs, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr.2639 din 17 iunie 2014, prin care solicitati sa dispunem masurile corespunzatoare pentru ca decizia Curtii Constitutionale sa produca efectele prevazute de lege, va aducem la cunostinta urmatoarele:

In sedinta din 21 mai 2014, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.a) din Constitutia Romaniei si al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neintemeiata, obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art.39 alin.(6), art.42 alin.(1) si (10), art.43 alin.(2), art.48 alin.(1) si (8), art.51 alin.(6), art.57 alin.(6), art.59 alin.(6), art.62 alin.(2), art.75 alin.(4), art.77 alin.(4), art.111 alin.(2) si ale art.160 alin.(5) din Legea privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, precum si ale legii, in ansamblul sau, sunt constitutionale, in raport de criticile formulate.

Decizia este definitiva si general obligatorie.

Argumentatia retinuta in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale va fi prezentata in cuprinsul Deciziei nr. 283 din 21 mai 2014.

Potrivit dispozitiilor art.60 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, termenul de redactare a actului jurisdictional este de cel mult 30 de zile de la data pronuntarii.

Dupa redactare, decizia va fi comunicata Presedintelui Romaniei si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Folosesc acest prilej, domnule prim-ministru, spre a va asigura de inalta consideratie a Curtii Constitutionale

Presedinte,

Augustin ZEGREAN