Șobolani care mișună peste tot. Chiștoace aruncate. Duhoare de mucegai amestecată cu miros de penicilină. Bun venit, ați ajuns la Spitalul Județean din Craiova. Dacă pleci sănătos de aici, te poți considera norocos. Pahare de cafea, sticle și mucuri de țigară plutesc într-o baltă de noroi. Singurii care adună țigările de pe jos sunt oamenii străzi, ca să le fumeze. În rest, femeile de serviciu par să fi uitat că trebuie să facă curățenie.

Spitalul Judetean CraiovaFoto: Gazeta de Sud

O ușă care abia se mai ține. Niște scări crăpate pe care stau aruncate hârtii și PET-uri te întâmpină la intrarea în clădire. Și aici calvarul abia începe pentru bolnavi. Holurile spitalului sunt atât de întunecate încât ai impresia că ai ajuns în subsolul unui bloc. Din loc în loc, câte un bec rămas în funcțiune pâlpâie slab, ca pulsul unui muribund. Restul becurilor au dispărut. Nu se știe unde, nu se știe când.

Pacientul vine aici cu speranța că o să-l vindece cineva, strânge din dinți, înghite în sec și se internează în secția în care este trimis de medic.

Zeci de suflete își așteaptă însănătoșirea în paturile Clinicii II Chirurgie. Dar, în unele saloane, nu bolnavii fac legea, ci gândacii care se plimbă nestingheriți și mucegaiul care ține loc de tapet.

Sfoară pe post de zăvor, la baie

Într-unul dintre saloane stau întinse în pat cinci femei. Abia dacă se pot întoarce de pe o parte pe alta. Din cauza umezelii, văruiala se decojește, iar tencuiala de pe perete le cade în cap. O bătrână iese pe hol să mai scape de mizeria din salon. E în scaun cu rotile și abia mai poate să își spună nemulțumirile: „E dezastru, dar ce să facem?! Noi, pacienții, nu avem nici o putere. Stăm și răbdăm“, spune femeia. Bătrâna ne îndeamnă să mergem să vedem cum arată o baie din această secție. Ne facem curaj și intrăm, iar primul reflex este să ne punem mâna la nas. Mirosul este sufocant. Ușa pare mai bătrână decât pacienta, abia se mai ține. Clanța este roasă și nu se mai poate închide decât cu o funie pe care bolnavii trebuie să o prindă de un cui. Dar și el stă să cadă.

Cada în care bolnavii ar trebui să se spele este mâncată de rugină. Nu îți vine nici măcar să te uiți la ea. Întinsă ca un cancer, rugina a ajuns și pe tavanul băii și se scurge încet pe faianță. De săpun și hârtie igienică nici nu poate fi vorba. Pacienții îl consideră un lux: „Noi nu avem nici strictul necesar, ce să ne mai gândim la săpun?! Ăsta ar fi un lux“, spune o pacientă.

Oficiile alimentare, ca în lumea a treia

„Mulțumesc că nu fumați în acest loc!“ este anunțul care stă scris mare pe ușa oficiului alimentar al Clinicii II Chirurgie. Ironic, chiar o angajată a spitalului fumează nestingherită aici. Vorbim despre locul în care este adusă mâncarea pacienților din bucătăria spitalului. Câteva oale stau neacoperite în Secţia ORL, iar altele așteaptă să fie curățate în chiuveta șubredă. Cimentul este slinos și pare nespălat de multă vreme. Care este meniul din spital, astăzi? Mămăligă cu brânză, specialitate a bucătăriei românești. Dar bolnavii nu se înghesuie. Un castron plin e așezat pe una dintre mese. Doar muștele sunt atrase de el. Tot în sala de mese îi așteaptă pe bolnavi o oală plină cu lapte, care ar trebui să stea, de fapt, în frigider. Dar frigiderul mult prea vechi și încărcat de plasele pacienților abia dacă mai răcește. Rugina a ajuns și la el.

Căzi sparte și pline de pete

Geamuri mizerabile, tâmplărie mâncată de umezeală, uși rupte. Nu descriem o încăpere lovită de război, ci o parte din Secția de Maternitate a SCJU Craiova, care țipă după ajutor mai rău ca un nou-născut. Aici, bebelușii sunt spălați în căzi sparte și pline de pete. Sunt vechi de zeci de ani.

Saloanele de la Secția de pediatrie îi sperie pe copiii care sunt internați. În loc de camere luminoase cu desene pe pereți, cum există în maternitățile din Occident, încăperile par niște carcere pentru micuți. Ca să mai înfrumusețeze spațiul, un părinte i-a adus copilului său două baloane verzi. Ele și o icoană atârnată în perete sunt singura pată de culoare. „Mami, nu vreau să rămân aici. E urât. Vreau acasă“, se aude din salon vocea unui băiețel care suspină.

„E greu războiul în timp de pace“

În Secția de oncologie-radiologie, scările arată ca după bombardament. Odată ajuns pe hol, respiri greu și ți-e silă să atingi ceva. Unii pacienți merg sprijiniți de peretele murdar. Pătrundem într-un salon în care mirosul ne izbește de la intrare. Bolnavii stau întinși pe lenjeriile uzate. Acorduri de muzică populară răzbat dintr-un aparat radio lipit cu scotch. Melodia săltăreață îi face să uite de durere. Le vine greu să stea aici, dar nu au încotro. „Astea sunt condițiile. E vai și-amar, dar nu putem noi să schimbăm nimic“, spune oftând o bătrână. Intrăm în baie. O încăpere înghesuită, acoperită pe jumătate cu faianță de o nuanță spălăcită. Ridici capul și privirea îți cade pe mucegaiul înnegrit. Dai să ieși. Cauți clanța în semiîntuneric, dar când o apuci, rămâi cu ea în palmă.

În salon, piese de mobilier bune de muzeu zac în rugină. Lângă capul unei paciente stă o plasă plină până la refuz cu resturi de mâncare. Peste ambalaje și covrigi, tronează un colac de toată frumusețea. Mihai Popa, însoțitorul unui pacient, spune că de vină pentru aceste condiții mizere este conducerea Ministerului Sănătății. „Sunt oameni bolnavi, oameni în suferință. Nu-i vinovat personalul, e vinovată conducerea ministerului. Ar trebui dați afară toți cei din acest sistem. Unde se duc banii noștri din asigurări? E greu războiul în timp de pace“, spune revoltat bărbatul.

Managerul promite curățenie de săptămâna viitoare

Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, Bogdan Fănuță, știe despre problemele de igienă ale spitalului, care, spune el, sunt vechi de zeci de ani. „În unele secții nu s-au mai făcut investiții de zeci de ani pentru că nu au fost bani. Pentru a face curățenie în spital, am încheiat contract cu Penitenciarul Craiova, prin care echipe de deținuți au început să facă curățenie în curte. Urmează ca, de săptămâna viitoare, să înceapă curățenia și pe secții. Clinica de oncologie-radiologie este o prioritate și pentru Consiliul Județean Dolj. Avem deja depus un proiect pentru fonduri europene și sperăm să îmbunătățim condițiile cât mai repede“, a precizat Bogdan Fănuță.

* La acest articol au contribuit: Alina Anghel, Irina Busuioc, Diana Gruia, Alexandru Goșea - studenți anul I la Facultatea de Litere din Craiova, specializarea Jurnalism.