Tratamentele contra tantarilor in zonele verzi din Capitala vor fi facute pana in luna octombrie inclusiv, de luni pana vineri, intre orele 21.00 si 1.00, au declarat mati, pentru Mediafax, reprezentantii Primariei Municipiului Bucuresti (PMB). Aceste tratamentele constau in ceata rece tip Ultra Low Volume, ceata calda si pulverizari, care, potrivit municipalitatii, au o toxicitate redusa pentru om, animale de companie si vegetatie.

Tratamentele pentru combaterea populatiilor de tantari au debutat in 15 martie in spatiile inchise, respectiv in habitatele unde dezvoltarea acestor insecte a fost posibila in anotimpul rece: asociatii de locatari, subsoluri, scari de bloc, subsoluri institutii publice, retele edilitare (Apa Nova, RADET) si subsolurile agentilor economici. Tot pentru combaterea tantarilor, PMB a demarat, in 23 mai, campania de Igienizare a parcurilor si aliniamentelor stradale cu vegetatie (tratamente exterioare).

Astfel, pana in acest moment, s-au aplicat tratamente in Parcul Bordei, Parcul Herastrau, zona Jandarmeriei, Parcul Circului, Padurea Baneasa, zona vegetatie Dinamo, Parc Floreasca, Parcul IOR, Parcul Carol, Lacul Vacaresti, Parcul Izvor si zona Parlamentului, Unirii, Sala Palatului, Ateneu, Cismigiu, Parcul Ciresarii, Parcul Sf. Maria, Parcul Kisellef I+II, Parcul Giulesti, Parcul Drumul Taberei, ANL Brancusi, Parcul Crangasi, Parcul Bazilescu, Parcul Operei, Parcul Eroii Sanitari, Parcul National al Copilului, Parcul Tineretului, Oraselul Copiilor, Pepiniera Toboc, Parcul Tei, Plumbuita, zona verde Politehnica, Gradina Botanica, Parcul Pantelimon, Parcul Morarilor, Complexul Lia Manoliu, cimitire si pe spatiile verzi de pe aliniamentele stradale din cele sase sectoare.

In ceea ce priveste tratamentele pentru combaterea capuselor, Centrul de Protectie a Plantelor continua tratamentele de dezinsectie a spatiilor verzi in parcurile aflate in administrarea municipalitatii. Astfel, primul tratament a fost aplicat in perioada aprilie-mai, in urmatoarele parcuri din Capitala: Herastraul Vechi, Miorita, Bordei, Floreasca, Herastraul Nou, Circul de Stat, Izvor, Unirii, Arena Nationala, Cismigiu, Tineretului si Carol.

Al doilea tratament contra capuselor a inceput in 3 iunie si se efectueaza dupa cum urmeaza: 3 iunie - Parcul Herastraul Nou; 4 iunie - Parcul Miorita, Cartierul Francez; 10 iunie - Parcul Cismigiu, Sala Palatului; 11 iunie - Parcul Tineretului; 12 iunie - Parcul Carol; 13 iunie - Parcul Izvor, Unirii; 14 iunie - Herastraul Vechi; 15 iunie - Bordei si Floreasca; 16 iunie Parcul Circul de Stat Contra capuselor se folosesc insecticide de tip K-Othrine 15 EC si Fendona 15 EC, care, de asemenea, au o toxicitate redusa pentru om, animale de companie si vegetatie.

"In conditiile in care, in urma acestor tratamente, focarele de capuse nu vor disparea total, Centrul pentru Protectia Plantelor va relua dezinsectia spatiilor verzi din parcuri la inceputul lunii iulie", mai precizeaza PMB.