De o parte a mesei stau ambasadorii celor mai active puteri occidentale la Kiev. Alături de ei, şi ambasadorul României. De cealaltă parte, în ceea ce este o întâlnire specială, ascultă şi pun întrebări trei jurnalişti seniori de la Washington Post, Financial Times şi Economist.

Este oportunitatea ideală pentru a-ţi promova propria ţară pe prima pagină a celor mai influente publicaţii internaţionale. Dar, în jocul complicat al partidei care se derulează în Ucraina, e nevoie de creativitate şi competenţă pentru a ocupa un astfel de loc central.

REGINELE

(desen: Claudia Crimu)

• RUSIA

O propagandă mediatică extrem de eficace în regiunile vorbitoare de limbă rusă şi folosirea trupelor paramilitare fără însemne pe uniforme sunt ingredientele noului tip de război care poartă marca lui Vladimir Putin (prima invenţie de acest fel de la Blitzkrieg-ul lui Hitler). Dar dacă Crimeea a căzut foarte uşor în mâinile Kremlinului datorită sprijinului masiv al populaţiei locale, planul maximal al lui Putin a eşuat în estul Ucrainei.

Doar zonele Donetsk şi Luhanks au fost destabilizate. Alexander Dughin, ideologul Kremlinului, lansează în continuare chemări pentru apărarea de „junta fascistă” de la Kiev a celorlalte oraşe din est: Harkiv, Dnipropetrovsk şi Odessa.

Vladimir Putin a folosit trupe speciale ruse doar în primele momente ale ocupării clădirilor administrative şi punctelor strategice din estul Ucrainei.

Astăzi, locul acestora a fost luat de separatiştii pro-ruşi (care sunt fie localnici, fie foşti membri ai Berkut-ului fostului preşedinte Yanukovici), cazaci, ceceni şi membri ai unor forţe private de securitate care trec foarte uşor peste graniţa poroasă dintre Ucraina şi Rusia. O problemă nouă este că Putin nu mai controlează 100% aceste trupe formate din bandiţi, mercenari şi exaltaţi.

Dar asta nu deranjează nicidecum obiectivul principal al Kremlinului, care doreşte să destabilizeze regiunea îndepărtând asfel Ucraina de la traseul ei occidental. Lui Putin îi rămâne doar să aştepte eşecul liderilor pro-occidentali de la Kiev, al căror plan reformist nu are mari şanse într-o ţară aflată pe picior de război şi ezitant susţinută de cele mai importante puteri europene.

• STATELE UNITE

Obligaţi de atitudinea europenilor, americanii au preluat unul dintre rolurile principale în Ucraina. Deşi este clar, mai ales după discursul de săptămâna trecută al preşedintelui Barack Obama, că nu ardeau de nerăbdare să o facă. În prezent, Washington-ul reprezintă singura contra-greutate la agresivitatea manifestată în regiune de Rusia.

Americanii înţeleg dorinţa Germaniei de a soluţiona cât mai rapid criza ucraineană, dar consideră că aşa ceva este imposibil fără a crea un precedent extrem de periculos atâta timp cât Vladimir Putin iese câştigător.

Pe de altă parte, în acest moment americanii cred că Putin îşi va tempera mişcările permiţând introducerea unor reforme fără de care Ucraina va deveni un stat eşuat. Dacă asta nu se va întâmpla, Statele Unite sunt dispuse să-şi intensifice sancţiunile. Deşi, deocamdată, nu mai este trasată nicio linie roşie peste care Putin să ştie că nu poate trece.

„Obama a redus angajamentul global al SUA în aşa fel încât a zguduit încrederea multor aliaţi ai SUA şi a încurajat unii adversari”, scria săptămâna trecută consiliul editorial al „Washington Post”. Statele Unite nu sunt azi mai puţin puternice decât ieri dar, precum o regină înghesuită într-un colţ al tablei de şah, raza lor de acţiune s-a restrâns.

În aceste condiţii, toate celelalte piese de pe tablă, inclusiv pionii, devin mai importante.

PIESELE GRELE

foto:Getty

• GERMANIA

Despre intensul şi foarte eficientul lobby pro-rus al companiilor germane s-a scris în mai multe rânduri (aici si aici). Dar interesant este că politicienii partizani ai unei abordări delicate a agresivităţii ruse se găsesc în toate partidele importante de la Berlin.

Chiar dacă personal nu sunt toţi de acord cu această delicateţe, diplomaţii germani din capitalele est-europene cântă aceeaşi melodie: trebuie să răcim criza din estul Ucrainei cu orice preţ; Rusia este vulnerabilă pe termen lung şi va ceda; soluţia va fi găsită prin mese rotunde, negocieri peste negocieri şi noi şi noi acorduri. Spectrul Transnistriei pluteşte în aer.

După ce Petro Poroshenko a câștigat alegerile din Ucraina, social-democrații germani întreabă cu și mai mult aplomb de ce contribuabilul german ar trebui să plătească pentru întărirea puterii oligarhilor care conduc din nou Ucraina.

Cea mai importantă temă pentru Berlin este lupta guvernului de la Kiev împotriva corupţiei şi mai puţin satisfacerea cererilor repetate ale ucrainenilor pentru sprijin militar. Cina de săptămâna trecută la care Angela Merkel l-a invitat pe prim-ministrul ucrainean Arseny Yatseniuk a clarificat, dacă mai era nevoie, poziţia Berlinului.

Adoptarea unui al treilea val de sancţiuni economice împotriva Rusiei pare a fi astăzi în afara oricărei discuţii, în primul rând datorită împotrivirii Berlinului. Deşi Crimeea este anexată Rusiei, iar în estul Ucrainei mor oameni.

• FRANŢA

Departe de a fi în prim-planul crizei ucrainene, poziţia Franţei este, ca şi a altor state europene, dictată exclusiv de interesele financiare proprii şi mai puţin de protejarea principiilor clamate.

În timp ce Rusia sprijină cu arme şi trupe mişcările separatiste din estul Ucrainei, 400 de militari ruşi vor fi instruiţi în această lună în portul Saint-Nazaire pentru a prelua una din cele două puternice nave de transport Mistral pe care Franţa le va livra Rusiei contra sumei de 1,2 miliarde de euro.

În ciuda presiunilor americane, oficialii de la Paris au refuzat să stopeze livrarea celor două nave. În media europeană există totuşi zvonuri că cea de-a doua navă ar putea să nu mai fie livrată. Francezii refuză să sancţioneze Rusia în domenii sensibile pentru ei, dacă britanicii nu acceptă, la rându-le, sancţiuni care vor lovi, prin recul, şi City-ul londonez.

Izolarea diplomatică a lui Vladimir Putin va lua sfârşit tot pe pământ francez, preşedintele rus fiind invitat de omologul său la festivităţile dedicate debarcării în Normandia care vor avea loc în această săptămână. Mai mult, Putin va participa la o rundă de discuţii tete-a-tete cu Francois Hollande.

Într-un gest de ultim moment, preşedintele Franţei a transmis şi noului preşedinte al Ucrainei, Petro Poroshenko, invitaţia de a participa la festivităţile din Normandia. Deocamdată nu a fost anunţată nicio întâlnire privată între preşedintele Ucrainei şi cel al Franţei.

• MAREA BRITANIE

Britanicii susţin teza sancţiunilor dure impuse Rusiei, cu condiţia ca acestea să nu lezeze interesele financiare ale City-ului londonez. Propunerea de a trimite în Ucraina o forţă poliţienească a Uniunii Europene care să încerce stabilizarea situaţiei din est a venit din partea Marii Britanii, susţinută de polonezi şi suedezi.

Însă triumful naţionaliştilor de la UKIP în alegerile europarlamentare îi vor transforma pe britanici într-unul dintre cei mai puternici oponenţi la liberalizarea vizelor UE pentru cei peste 40 milioane de ucraineni. Deja premierul David Cameron serveşte Bruxelles-ului, ca dietă săptămânală, ameninţările cu ieşirea din UE.

Compania britanică BP a semnat săptămâna trecută un contract în valoare de 300 milioane de dolari cu Rosneft, compania petrolieră a statului rus din ale cărei acţiuni BP deţine 19,7%. Din partea ruşilor contractul a fost semnat, sub privirile zâmbitoare ale lui Vladimir Putin, de către Igor Sechin, şeful Rosneft şi unul dintre oficialii sancţionaţi de Statele Unite.

• POLONIA

În ultimul deceniu relaţiile Poloniei atât cu Germania, cât şi cu Rusia, cei doi vecini prin tradiţie ameninţători, s-au îmbunătăţit considerabil. Dar tot acest edificiu, migălos construit, este acum ameninţat de agresivitatea lui Putin.

Ministri de externe ai Frantei, Germaniei si Poloniei (AFP)

Rusia este principala destinaţie non-UE pentru exporturile poloneze. Este motivul pentru care oficialii polonezi susţin sancţiunile economice împotriva Rusiei doar cu jumătate de gură, dar solicită foarte vocal creşterea considerabilă a numărului de trupe NATO pe teritoriul lor. Germania însă se opune acestei solicitări, dorind să nu provoace Kremlinul.

Între diplomaţii polonezi şi diplomaţii germani tensiunile s-au intensificat în ultima lună, polonezii fiind deranjaţi de indulgenţa Berlinului faţă de Kremlin. Varşovia este îngrijorată că nemţii, şi consecutiv întreaga Europă, vor închide ochii la anexarea Crimeei de Rusia şi că, după îngheţarea conflictului din estul Ucrainei, Germania îşi va continua nestingherită afacerile cu Kremlinul. Astfel Polonia îşi va rata principalul obiectiv de politică externă din ultimul deceniu: occidentalizarea Ucrainei.

Polonia a devenit principalul furnizor occidental de expertiză pentru spaţiul ucrainean. Astăzi, Polonia încearcă să se întărească prin atragerea României într-o poziţie mai activă, opţiune sprijinită şi de Statele Unite. La Varşovia circulă propuneri legate de formarea unei cvadrilaterale Polonia-România-Ucraina-Republica Moldova, care să intensifice implementarea proiectelor UE în fostele republici sovietice.

Dacă polonezul Radoslaw Sikorski va fi acceptat ca noul „ministru de externe” al Uniunii Europene, numirea lui va avea o importantă încărcătură simbolică. Sikorski se numără printre acei oficiali europeni care au făcut cele mai dure declaraţii împotriva lui Vladimir Putin.

• SUEDIA

Oficialii guvernului de la Stockholm nu au suferit niciodată de timiditatea omologilor lor din sud-estul Europei atunci când au caracterizat acţiunile lui Vladimir Putin. Carl Bildt, ministrul de externe şi unul dintre artizanii planului de a apropia ţări precum Ucraina sau Republica Moldova de UE, oferă întotdeauna declaraţii tranşante şi, uneori, aproape profetice.

„Anexarea Crimeei este doar mişcarea de deschidere”, spunea Bildt în 20 martie, „căci Putin nu este interesat de Crimeea, ci de toată Ucraina”.

Reacţionând la agresivitatea Rusiei, elita politică suedeză a decis întărirea prezenţei militare temporare din insulele Gotland din Marea Baltică şi a recomandat creşterea numărului de avioane de luptă JAS şi a mai multor rachete cu rază lungă de acţiune.

Dar deşi s-a propus creşterea bugetului dedicat apărării cu 110 milioane euro, aceasta se va întâmpla doar începând cu 2017. Viitoarea coaliţie care va guverna Suedia după parlamentarele din 2014 ar putea fi formată din social-democraţi, Partidul Verde şi Partidul Stângii. Ultimele două se opun creşterii cheltuielilor militare.

Suedia ar fi capabilă să reziste doar o săptămână unei invazii militare străine, spune comandantul suprem al armatei suedeze, Sverker Goranson. Suedia nu este membră NATO iar suportul populaţiei pentru intrarea în NATO a scăzut, paradoxal, sub 30% după debutul agresiunii lui Vladimir Putin în Ucraina (sursa informatiei).

PIONII

Dmitri Firtash, unul dintre oligarhii Ucrainei (sursa:dzvin.org)

• UCRAINA

Singurul avantaj prezent al Ucrainei este patriotismul oamenilor de acolo. Mulţi dintre ei înţeleg că vor trebuie să-şi sacrifice o parte din venituri pentru a păstra unitatea ţării. Cât va dura această stare de spirit excepţională, nimeni nu poate spune. Sigur este că, atunci când va dispărea, oamenii vor cere să vadă rezultatele concrete: fie o campanie anticorupţie eficientă, fie ridicarea vizelor pentru UE, fie înlăturarea ruşilor din est.

Este greu de crezut că alegerea unui oligarh, cum este Petro Poroshenko, în fruntea bucatelor va avea ca efect scăderea corupţiei. În absenţa sprijinului militar concret din partea Occidentului, unitatea Ucrainei este astăzi protejată de oligarhi precum Ihor Kolomoyski, care controlează cu ajutorul miliţiilor proprii atât Dnipropetrovsk-ul, oraş pe care îl conduce, cât şi Odessa.

Situaţia este exploatată dibace de propaganda Kremlinului care a început să îndemne populaţia din zonă la luptă împotriva oligarhilor. Un alt oligarh, Dmitri Firtash, joacă un rol foarte important în politica de la Kiev. Arestarea acestuia la Viena (şi eliberarea pe o cauţiune uriaşă de 125 milioane de euro) a atras atenţia celorlalţi feudali din Ucraina, care ar putea deveni astfel mai sensibili la cerinţele Occidentului.

Dar marea problemă a Kievului rămâne haosul din structurile sale militare.

• UNGARIA

Premierul Viktor Orban este nevoit să facă echilibristică atât pe scena politică internă, cât şi pe cea externă. Acasă încearcă să controleze evoluţia Jobbik, partid extremist care a câştigat 21% din voturi la ultimele alegeri parlamentare. Legătura dintre Jobbik şi Vladimir Putin este neîndoielnică: Béla Kovács, unul dintre europarlamentarii Jobbik, este acuzat de spionaj împotriva UE şi în beneficiul Rusiei. În urmă cu un an, liderul Jobbik, Gabor Vona, a spus la Moscova că Rusia este păstrătoarea tradiţiilor europene, nu ca „trădătoarea” Uniune Europeană.

Dar premierul Orban trebuie să evite antagonizarea Germaniei, dar şi a Rusiei. Sarcina lui este uşurată de când convergenţa dintre Germania şi Rusia devine tot mai clară. Guvernul Orban, ca şi guvernul Ponta, a folosit un ton precaut atunci când a condamnat anexarea Crimeei de către Rusia.

Deşi critică agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, Viktor Orban se opune sancţionării economice a Kremlinului. O propunere a lui, cea de creştere a autonomiei regiunii estice din Ucraina direct învecinată cu Ungaria, convine tezei federalizării Ucrainei avansată de Rusia.

În 2013, guvernul Orban a semnat un acord cu Vladimir Putin prin care Rusia se angajează să finanţeze şi să construiască două reactoare nucleare în Ungaria. Ungaria este un punct important din gazoductul South Stream prin care ruşii ocolesc Ucraina, Polonia şi România. „Chiar dacă Orban ar decide să se alăture alianţei dintre Polonia şi România” scrie Stratfor, „el nu ar avea încredere că astfel va putea bloca puterea Rusiei”.

Bela Kovacs, europarlamentarul care spiona pentru Putin (sursa:origo.hu)

• ROMÂNIA

În această criză care remodelează relaţiile din emisfera nordică pentru următoarele decenii, evoluţia României este deocamdată ezitantă şi neconvingătoare, ca a unui adolescent cu vocea aflată în plină schimbare.

Guvernul de la Bucureşti, prin ministrul de externe Titus Corlăţean, a avut iniţial o atitudine foarte rezervată vizavi de protestele din Euromaidan şi chiar în faţa agresiunii clare a Rusiei. Atitudinea ar putea fi explicată printr-un curent de opinie existent în diplomaţia bucureşteană care susţine că, deoarece „România a încercat să fie echilibrată pe dosarul ucrainean şi nu poate fi acuzată de parti-pris-uri virulente”, ea trebuie să fie inclusă în viitorul format de negociere.

Însă poziţia „echilibrată” a guvernului României a fost percepută ca fiind mai degrabă pro-rusă, atât din cauza unor preferinţe mai vechi ale premierului Victor Ponta, cât şi a unor consilieri ai primului-ministru care au declarat că scutul anti-rachetă instalat de Statele Unite în România ne transformă într-o „ţintă perfectă”, contribuind la „escaladarea înarmării ţării noastre”.

În schimb, celălalt actor important în desenarea politicii externe a României, Preşedinţia, a emis declaraţii dure la adresa Kremlinului. Mai mult, Traian Băsescu, într-o mişcare greu de înţeles în mai multe cancelarii occidentale, a admis public ambiţiile unioniste ale României în privinţa Republicii Moldova, oferind astfel combustibilul ideal propagandei ruse.

Într-o altă declaraţie, preşedintele României l-a ironizat pe premierul polonez Donald Tusk, compensând astfel frustrările declanşate de opoziţia Varşoviei la proiectul Nabucco şi performanţa externă mai bună a polonezilor.

Astăzi, Guvernul pare să se fi armonizat Preşedinţiei, dar încă nu este clar dacă e o mişcare cugetată sau doar un oportunism ca reacţie la seria vizitelor unor importanţi oficiali americani la Bucureşti. Cât despre declaraţiile impulsive venite de la Cotroceni, ele pot în continuare gripa motorul unui posibil cuplu româno-polonez, din care ar avea de câştigat în special Bucureştiul.

Căci relaţiile dintre România şi cel mai mare vecin al ei, Ucraina, sunt proaste de mai mulţi ani. Bucureştiul nu a ştiut să abordeze creativ problema minorităţii din Ucraina şi nici autorităţile de la Kiev nu au dat dovadă de bunăvoinţă în acest dosar. Fără o creştere a implicării active a României în susţinerea Ucrainei, este greu de crezut că revendicările Bucureştiului vor fi vreodată ascultate la Kiev.

În absenţa unei utilizări inteligente a resurselor umane existente, România nu are nicio şansă să joace altceva decât rolul unui pion marginal. Deşi în centrul unei regiuni pline de provocări, un post la ambasada din Kiev este considerat respingător de către diplomaţii români şi nu atrage competenţa, ci conformismul.

În urma întâlnirii speciale amintite la început, şi organizate la Kiev de către German Marshall Fund, au apărut mai multe articole în fiecare dintre acele publicaţii importante. Poziţia sau viziunea României asupra jocului politico-economic foarte important din Ucraina nu a influenţat nici măcar o prepoziţie din gândirea autorilor.

Un ultim detaliu grăitor: doi dintre cei mai valoroşi experţi români pe regiunea Ucrainei nu şi-au găsit în această perioadă un loc de muncă la Bucureşti. Ambii lucrează în prezent la Varşovia, unde sunt plătiţi de statul polonez.

• Despre efectul rezultatelor alegerilor europarlamentare asupra Ucrainei puteti citi aici.

Vlad Mixich poate fi urmarit aici pe Facebook sau pe twitter @mixich.