Remus Pricopie: Avizul Bisericii pentru profesorii de religie nu constituie un amestec in invatamant

de V.M.     HotNews.ro
Duminică, 1 iunie 2014, 13:54 Actualitate | Esenţial


Remus Pricopie
Foto: Agerpres
Avizul institutiilor religioase pentru angajarea profesorilor de religie nu reprezinta un amestec al Bisericii in sistemul de educatie, ci respecta un anumit specific al acestui tip de invatamant, precum in cazul scolilor militare sau medicale, afirma ministrul Educatiei, Remus Pricopie, citat de Mediafax.

Ministerul Educatiei Nationale, Patriarhia Romana si Secretariatul de Stat pentru Culte au semnat, saptamana trecuta, un protocol de colaborare care prevede ca incadrarea profesorilor de religie se va face cu avizul scris al ierarhului locului, iar retragerea motivata a acestui aviz duce la incetarea de drept a contractului individual de munca.

Pricopie sustine insa ca este vorba de actualizarea unor documente de la inceputul anilor 1990, ca urmare a aparitiei unor noi legi ale educatiei.

"Lucrul asta se intampla pentru toate cultele, intr-o forma sau alta. Parctic, acum s-a adus in actualitate acest lucru si s-a pus in acord cu legislatia. Protocolul a fost semnat de catre cele trei institutii, respectiv Biserica Ortodoxa Romana, Secretariatul pentru Culte si Ministerul Educatiei. Nu-i vorba de un amestec al Bisericii in actul de invatamant, dar asa cum invatamantul medical se face in parteneriat cu spitalele si cu Ministerul Sanatatii, invatamantul militar se face in parteneriat, si exista prevederi specifice pentru invatamantul militar, in colaborare cu Ministerul Apararii sau cu Ministerul de Interne, dupa caz, este absolut normal ca si alte tipuri de invatamant specific, de exemplu, Facultatile de Teologie, in momentul in care reglementezi un anumit lucru sa tii cont de specificul acestei specializari", a afirmat ministrul.

Pricopie a mai declarat ca actualizarea protocolului cu Biserica Ortodoxa Romana (BOR) se afla pe agenda ministerului inainte de venirea sa la conducerea institutiei si ca este bine ca a fost finalizat, iar documentul va fi trimis pentru punere in practica tuturor inspectoratelor scolare si institutiilor de invatamant.

Potrivit unui comunicat al ministerului, protocolul prevede totodata ca reprezentantii Patriarhiei Romane/ai centrelor eparhiale pot participa cu statut de invitat la activitatile de inspectie scolara.

Documentul mai stipuleaza ca unitatile de invatamant preuniversitar au obligatia legala de a asigura respectarea convingerilor, a valorilor si a simbolurilor religioase.

Programele scolare pentru disciplina religie - cultul ortodox sunt elaborate de catre MEN in colaborare cu Patriarhia Romana si cu Secretariatul de Stat pentru Culte si sunt aprobate potrivit legii. Manualele de religie - cultul ortodox sunt avizate de Patriarhia Romana si se aproba conform legii.

In privinta invatamantului teologic ortodox, protocolul prevede ca facultatile si departamentele de teologie ortodoxa (din cadrul altor facultati cu domenii inrudite) se infiinteaza, se restructureaza in alte forme de invatamant superior, isi restrang activitatea sau intra in lichidare potrivit prevederilor legale in vigoare. Aceste modificari se fac la solicitarea ierarhului, aprobata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si de Senatul universitatii, cu respectarea autonomiei universitare.

Ocuparea unui post didactic in cadrul unei facultati sau departament de teologie ortodoxa se face cu avizul scris al ierarhului.

Inscrierea la facultatile de teologie ortodoxa se face de asemenea pe baza avizului scris al ierarhului. Retragerea avizului se aplica studentilor care se fac vinovati de abateri grave de la morala si doctrina cultului, dupa consultarea consiliului facultatii de teologie. In aceste situatii, exmatricularea studentilor va fi pusa in aplicare de catre conducerea universitatilor.

Admiterea in aceste facultati si durata studiilor vor respecta reglementarile din invatamantul superior de stat, cu pastrarea specificului bisericesc, care presupune ca durata specializarii Teologie Pastorala, pentru studii universitare de licenta, sa fie de patru ani.

Necesarul de scolarizare pentru anul I, specializarea Teologie Pastorala, este stabilit anual de catre Patriarhia Romana si se comunica Ministerului Educatiei Nationale. Necesarul de scolarizare pentru celelalte specializari este stabilit, de comun acord, de Patriarhia Romana si institutiile de invatamant superior, in limita cifrei de scolarizare aprobata de Guvern.

















7836 vizualizari

  • +39 (41 voturi)    
    brrrrrrr (Duminică, 1 iunie 2014, 14:00)

    Aramis [utilizator]

    evul mediu se intoarce...
    • -24 (28 voturi)    
      un raspuns ... (Duminică, 1 iunie 2014, 17:05)

      jorea [utilizator] i-a raspuns lui Aramis

      clar si la obiect, din partea unui reprezentant al statului roman.
      nu mai e nimic de comentat, decat prezentarea lipsita de obiectivitate a informatiei initiale de catre hotnews.
      • +13 (15 voturi)    
        Mai degrabă un răspuns pe lângă subiect... (Duminică, 1 iunie 2014, 21:06)

        Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui jorea

        ...dat de un reprezentant al politrucilor dependenți de pomana voturilor aduse de biserică.

        Criticile la adresa protocolului sunt îndreptate împotriva felului în care se predă religia în clasele primare și gimnaziale. Acolo unde școala a pierdut controlul metodelor de educare, iar informațiile primite de copii intră adesea în conflict cu convingerile etice ale familiilor acestora.

        Răspunzând acestor critici, dl. ministru face o paralelă cu învățământul militar și medical.

        Lăsând la o parte diferențele dintre religie și armată, ceea ce nu înțeleg este ce treabă are educația militară cu elevii de școală generală. Ne pregătește guvernul ceva? E adevărat, domnul prim-ministru se pregătește de război, dar nu credeam că pune la cale o cruciadă a copiilor.
      • 0 (2 voturi)    
        claaaar (Luni, 2 iunie 2014, 13:09)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui jorea

        deci popii au 'statut de invitat' la inspectii? cum adica? ii invita cineva sau se invita singuri?

        si aia cu "unitatile de invatamant preuniversitar au obligatia legala de a asigura respectarea convingerilor, a valorilor si a simbolurilor religioase"??? eu zic sa reformulati. asigura indoctrinarea. daca un copil nu este crestin-ortodox.. cine ii respecta convingerile? da cineva joc icoanele din scoli?.. sau ne ***** pe ea de constitutie si mergem mai departe cu indobitocirea poporului ca sa voteze cum le canta popa duminica?
      • 0 (2 voturi)    
        Dar protocolul, cat e protocolul? (Luni, 2 iunie 2014, 14:21)

        Excelsior [utilizator] i-a raspuns lui jorea

        Pana nu apare ala o sa continui sa cred ca am ajuns asa bine din cauza ca dupa `89 ne-am redescoperit o tara de CREsTINI. E evident o manevra PSD&Co pentru o mana de voturi ale amaratilor fara gandire...le-a cam intrat morcovul de la europarlamentare!
    • +12 (14 voturi)    
      la schimb cu votul!!! (Duminică, 1 iunie 2014, 19:34)

      cinic [utilizator] i-a raspuns lui Aramis

      si uite asa, BOR incepe recrutarea votantilor PSD. Se da ordin de la patrirahie si cu preotul in frunte merg toti la vot pentru PSD.
      OBSCURANTISM pe fata!
      • 0 (4 voturi)    
        cam cati? (Luni, 2 iunie 2014, 1:49)

        sebagain [utilizator] i-a raspuns lui cinic

        ingeri pot dansa in varful unui ac?
    • +4 (6 voturi)    
      Alarma de gradul zero! (Luni, 2 iunie 2014, 7:40)

      hotnewsfil [utilizator] i-a raspuns lui Aramis

      Viorel este amenintat sa fie depasit de Pricopie, la minciuni gogonate.
    • +1 (3 voturi)    
      încă nu (Luni, 2 iunie 2014, 12:25)

      paveel [utilizator] i-a raspuns lui Aramis

      încă nu se întoarce...

      deocamdată se încearcă din răsputeri... profitând de necazurile de tot felul pe care le au oamenii
  • +29 (31 voturi)    
    Şpaga trebuie să existe (Duminică, 1 iunie 2014, 14:07)

    felis_tigris [utilizator]

    Dacă o persoană cu studii corespunzătoare poate preda în învățământ disciplina "Religie", de ce trebuie "acreditat" şi de BOR?
  • +19 (21 voturi)    
    institutionalizarea lui Hristos@ (Duminică, 1 iunie 2014, 14:12)

    Vladel [utilizator]

    Stiam ca biserica e putere in stat.

    Pacat ca s-a institutionalizat actul religios si ca preotime s-a lepadat prin acest gest de Hristos.

    O mare pierdere pentru constiinta romaneasca.2000 de ani de truda, sarguinta si traditii se arunca la cos.

    Se instaureaza treptat, treptat un sistem inchizitoriu girat de inconstienta oamenilor si directionat de cei care doresc sa-si mentina puterea cu orice chip si sa bage oamenii in sclavie.

    Pacat ca inima politicienilor dar mai ales a preotilor s-a facut de piatra si nu vad greseala pe care o fac.
  • +39 (41 voturi)    
    Ok Mr Pricopie! (Duminică, 1 iunie 2014, 14:14)

    GRANDFATHER [anonim]

    Si-atunci de ce nu se face public textul noului protocol MEN-BOR?!
  • +15 (17 voturi)    
    vanzare (Duminică, 1 iunie 2014, 14:16)

    Vladel [utilizator]

    Asta e adevarata vanzare a lui Hristos si nu cea a lui Iuda care a fost facuta la cererea mantuitorului.
  • +23 (25 voturi)    
    Despre ce "Biserica" e vorba aici? (Duminică, 1 iunie 2014, 14:21)

    bigbrother [utilizator]

    Din cele citite mai sus, se vorbeste despre Biserica dar se face referire doar la BOR, deci la cultul ortodox. In scoli (nu vorbesc de facultatile de profil unde evident se alege cultul religios dorit de catre fiecare elev major ca varsta) nu trebuie sa existe o implicare a niciunui cult religios, indiferent daca este sau nu majoritar in aceasta tara. Motivele sunt nenumarate, s-au tot spus peste tot, le stie toata lumea dar in continuare se da voie BOR sa se implice in programa scolara.

    Mai mult, fiind un protocol actualizat, cum spune chiar dl Pricopie, ar fi trebuit sa tina cont de parerea multor parinti care au cerut ca orele de religie sa NU fie incluse din oficiu ci sa fie ore suplimentare la care sa participe copiii daca parintii doresc acest lucru. Religia este o materie OPTIONALA si trebuie tratata ca atare, nu impusa pentru ca nu exista alta solutie.

    Daca acest lucru nu se vrea (pentru ca posibilitati exista, vointa lipseste), atunci ora de religie (retineti ora de RELIGIE, nu RELIGIE ORTODOXA) sa fie ultima din program a.i sa fie elimitate problemele care apar in privinta copiilor care nu sunt inscrisi la aceste ore.

    Iar faza cu "Documentul mai stipuleaza ca unitatile de invatamant preuniversitar au obligatia legala de a asigura respectarea convingerilor, a valorilor si a simbolurilor religioase." nu presupune existenta unor ore de religie ci respectarea convingerilor religioase in scoli, convingeri insuflate in afara scolilor de catre parinti. Cu alte cuvinte, implica sa nu ne batem joc de crezul fiecaruia, nu sa fortam copiii sa creada intr-o singura religie.

    Il invit pe ministru sa vada intr-un mod clar (filmare cu camera ascunsa, nu vizita oficiala) cum se fac orele de religie in scoli, daca se preda religie sau dogme ortodoxe, daca copiii care nu sunt inscrisi au unde si ce sa faca in aceasta ora si apoi sa vorbeasca despre asta.
  • +7 (9 voturi)    
    Domnule Remus Pricopie (Duminică, 1 iunie 2014, 14:26)

    Milka Man [utilizator]

    Nu vi se pare ca e o mare greseala impunererea religiei in scoli doar din cauza unui excedent de absolventi de teologie pentru care nu se pot contrui biserici? Poate ca ar trebui sa discutati cu BOR reducerea drastica a locurile in instutiile de invatament teologic, cum de altfel ar trebui facut si si cu multe alte specializari care scot someri pe banda rulanta...Cat despre amestecul BOR in invatamant si politica, ar trebui sa nu mai mintiti atat. Este destul de clar acest amestec din moment ce orele de religie exclusiv ortodoxa sunt "obligatorii" in scoli (nu se ofera alternativa si se exercita presiuni asupra parintilor care nu doresc indoctrinarea copiilor). Evident, in schimbul propagandei politice in biserici, pupati orice sutana si in fatza si in spate...Stiti oare ca in majoritatea tarilor din lumea asta, orele de religie sunt organizate de catre diverse culte pe cheltuiala proprie si inafara scolilor? De ce in Romania, amestecul BOR in treburile statului de drept creste in fiecare an?Si secretomania cu care tratati acest subiect ne face sa credem ca aveti planuri si mai mari...Rusine, domnule Pricopie!
  • +27 (29 voturi)    
    scoateti o!! (Duminică, 1 iunie 2014, 14:32)

    tovarasu [utilizator]

    daca uni copii nu vor sa se prosteasca la ora de religie cu toate panaramele de asa zis profesori pt indobitocire,lasati o portita sa fie optionala si nu oblgatorie!au timp liber si pot sa se duca la biserica dupa program nu le mai aduceti biserica in clase!
  • +22 (24 voturi)    
    ba pricopie, sarac cu duhul, (Duminică, 1 iunie 2014, 14:34)

    ZeroAbsolut [utilizator]

    daca tu ai avea nevoie de avizul meu pentru a-ti pune locatia creierului tau strans in bikini pe scaunul de ministru, n-ar insemna ca ma amestec in sistemul de guvernare?

    Sa nu scap totusi din vedere aspectul cel mai important: in cel mai rau caz, materia respectiva este "Religie" si-ar trebui sa prezinte aspecte privind TOATE religiile si sa fie predata de catre un profesor cu patalama in domeniu. Nu are ce sa caute un popa ortodox pe acest post. In plus, ar trebui studiata de la varsta la care o persoana este considerata matura (cel putin dpdv legal): 18 ani.
  • +22 (24 voturi)    
    BOR in tot si in toate (Duminică, 1 iunie 2014, 14:40)

    slakeritul [utilizator]

    "ci respecta un anumit specific al acestui tip de invatamant, precum in cazul scolilor militare sau medicale, afirma ministrul Educatiei"
    Dar armata si doctorii sunt separate de stat ca si biserica, nu-i asa d.ule Ministru? Exista vreun control democratic(cetatenii voteaza ceva acolo pe intelesul dvs.) a ceea ce se intampla acolo. Ce se intampla cu clasele unde elevii sunt majoritari catolici(vezi covasna) sau musulmani(sate in dobrogea) tot BOR decide pentru ele?! Imi e rusine sa traiesc intr-o tara unde acesti imbuibati in pelerine negre sunt pusi mai presus de educatia copiilor nostri. Rusine d.ule ministru!
  • +27 (29 voturi)    
    Dupa mintea lui pricopie (Duminică, 1 iunie 2014, 14:45)

    La cimpoi [utilizator]

    ar trebui ca becali sa-si dea parerea despre profesorii de sport.
  • +21 (23 voturi)    
    Desigur (Duminică, 1 iunie 2014, 14:47)

    Sani [utilizator]

    Nici Biserica construita in curtea Liceului C.D. Loga din Timisoara, care:
    1. ocupa un loc care putea fi destinat unui scop didactic sau de recreere pentru copii
    2. Este neterminata si neutilizata ...asta mai lipsea, sa cante popii in curtea unei scoli dintr-o tara care se spune ca este laica...
    3. Este o buna ascunzatoare pentru liceenii fumatori
    4. Este o sursa permanent praf, moloz, etc...

    ....NU CONSTITUIE O INGERINTA A BOR IN PROCESUL DE INVATAMANT
    nu-i asa, bre ministru PSD-ist ce esti mata + mare iubitor de ortodoxie de la Putin....

    Pentru ASUR: Nu cercetati voi va rog care este legalitatea acestei constructii?
    REPET: Liceul CD LOGA, Timisoara
  • +23 (25 voturi)    
    :) (Duminică, 1 iunie 2014, 14:57)

    karula [utilizator]

    Bine mai baiatule...suficient cat sa-mi trec copiii la studiul altei religii.
    La biserica (ortodoxa) o sa-i duc eu, daca-i cazul, dar la scoala nu o sa-i explice nici un avizat lu' fiu' miu ca o sa ajunga in Iad ca a tras-o de par pe sor' sa.
  • +22 (24 voturi)    
    uie (Duminică, 1 iunie 2014, 15:01)

    Francisc 1 [utilizator]

    votati psd ca merita!
  • +17 (19 voturi)    
    nici nu ... (Duminică, 1 iunie 2014, 15:13)

    adonis84 [utilizator]

    Dar pe ce se bazeaza avizul ala? Nu cumva oamenii si-au creat o retea iar omul ala ultim poate sa influenteze rezultatul "cercetarilor"? Sa verifici la "referee" este o mare tâmpenie. Culmea este ca incurajeaza spaga, dar mereu?
  • +23 (27 voturi)    
    militar, medical și religios?? (Duminică, 1 iunie 2014, 15:19)

    king david hotel [utilizator]

    Parcă învățământul e laic, nu?
  • +27 (29 voturi)    
    Sa înțeleg ca... (Duminică, 1 iunie 2014, 15:29)

    Amad [utilizator]

    1. preafericitul ierarh al locului are de "primit"?
    2. învățământul unui stat laic are nevoie de aprobare de la biserica?
    Oare ne prostim de tot?
    • +21 (25 voturi)    
      Comment sters de user (Duminică, 1 iunie 2014, 16:19)

      polonyca [anonim] i-a raspuns lui Amad

  • +22 (26 voturi)    
    Cam aburita comparatie (Duminică, 1 iunie 2014, 15:35)

    Caligula [utilizator]

    A compara colaborarea cu BOR cu cea a spitalelor sau a armatei necesita lamuriri de genul: ce spitale ofera avize pentru predarea medicinii? De ce exista un minister al Apararii si nu un minister al BOR? Cate astfel de intelegeri au fost facute cu alte culte?

    Faptul ca BOR este un beneficiar privilegiat al cercurilor politice este ingrijorator pentru ca denota o corupere morala a ambelor parti. Asemenea intelegeri, daca sunt necesare, trebuie sa cuprinda toate religiile si cultele in mod unitar, pentru ca altfel, dreptul la libera expresie devine un privilegiu.
  • +24 (26 voturi)    
    ... si noi ceilalti ? (Duminică, 1 iunie 2014, 15:50)

    Matusalem [utilizator]

    ...bun si cei catolici, musulmani, adventisti , hindusi si alte religii ce facem ?.... asta e discriminare guvernamentala ?
  • +20 (24 voturi)    
    oare ce e de fapt? (Duminică, 1 iunie 2014, 15:51)

    PedaGogu [utilizator]

    Bisera nu da aviz, ci binecuvantare. Si nu e un amestec in treburile invatamantului, decat putin, de vreme ce, daca se supara "ierarhul locului", il da pe profesor afara. Sindicatele nu spun nimic in chestiunea asta? Sau sunt luate prin surprindere?
  • +18 (22 voturi)    
    Hai ma (Duminică, 1 iunie 2014, 15:55)

    adik [utilizator]

    Atunci profesorii de Anatomie sa aiba avizul Colegiului medicilor.
    Cei de Drept - avizul ICCJ etc.
    • +21 (25 voturi)    
      iar cei de desen (Duminică, 1 iunie 2014, 16:20)

      king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui adik

      avizul lui Da Vinci....
    • +2 (8 voturi)    
      pai ... (Duminică, 1 iunie 2014, 17:10)

      jorea [utilizator] i-a raspuns lui adik

      au avizul, nene, ca sunt doctori.
      • +3 (5 voturi)    
        Mai încearcă... (Duminică, 1 iunie 2014, 19:03)

        brifcor [utilizator] i-a raspuns lui jorea

        Profii de științele naturii din școli sunt doctori ? lol
        • +1 (1 vot)    
          acolo ... (Luni, 2 iunie 2014, 14:34)

          jorea [utilizator] i-a raspuns lui brifcor

          ai invatat anatomia ? lol
  • +17 (21 voturi)    
    Comment sters de user (Duminică, 1 iunie 2014, 16:29)

    qwerasdf [anonim]

    • +5 (7 voturi)    
      Stai linistit (Duminică, 1 iunie 2014, 20:49)

      Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      Toate partidele din Romania sunt mana in mana cu BOR. Cuvantul fals al politicienilor trebuie sa ajunga cumva la urechile prostimii...Daca popa zice ca e musai sa votezi cu dracu, nu te poti impotrivi....Nu ai ce manca, dar e important ca ai votat burtosul care "trebuie"....
  • +6 (10 voturi)    
    Controlul (Duminică, 1 iunie 2014, 16:44)

    gogutza10 [utilizator]

    Au umplut-o de sange.....
  • -11 (17 voturi)    
    cui ... (Duminică, 1 iunie 2014, 17:16)

    jorea [utilizator]

    nu-i place sa depuna cerere la secretariatul scolii si ora de religie dispare din orar.
    e un efort minim.
    iar copilul va avea o ora pentru relaxare sau teme in interiorul scolii. sau pentru studiul religiei sale, daca nu e ortodox.
    deranjeaza normalitatea ?
    democratia inseamna respectul cifrei mai mari si in ro cifra mare e a ortodocsilor.
    respectati asta.
    • +3 (5 voturi)    
      .... normalitatea si democratia (Duminică, 1 iunie 2014, 19:10)

      Matusalem [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      ... democratia inseamna in primul rand ca cei majoritari sa gandeasca in mod permanent cum pot obtine respectul celor care NU i-au votat !! ! Si acest lucru inseamna ca ei trebuie sa se ingrijasca in primul rand, de cei care nu a crezut in ei ! ... A fi democrat inseamna in pima etapa sa-l intelegi pe cel care nu gandeste ca tine .... si sa-l accepti asa cum este el. Fiecare din noi are o parte pozitiva si una intunecata .
      Democratia e un lucru complex si din pacate nici dupa 25 de ani de la revolutie nu avem inca suficient de multi lideri care gandesc democratic. Mai dureaza si sper ca pana la urma liderii natiunii vor invata democratia . Alfabetul l-am parcurs ...dar mai e cale lunga pana la finalizarea ciclului primar ...
    • +6 (8 voturi)    
      mai invata ce e democratia (Duminică, 1 iunie 2014, 19:11)

      slakeritul [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      democratie in primul rand e respectul pentru toti. Impunerea vointei unei majoritati prin incalcarea drepturilor elementare ale celorlalti se cheama fascism
    • +6 (10 voturi)    
      Prietene (Duminică, 1 iunie 2014, 19:15)

      UltimulStingeLumina [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      Daca il retragi de la ora de religie apar ceva probleme:
      1. scoala nu iti ofera alternativa pentru cele 50 de minute: nu vrei religie, sanatate. Ori sta pe holurile/curtea scolii, ori sta tot in clasa in care se face ora de religie si isi vede de vreo alta treaba: teme, butonat telefon, etc.
      2. ii facilitezi conflicte in societatea lui care cu greu accepta pe cineva "altfel". Asta in cazul fericit in care nu se ia de el si vreo doamna profesoara mai bigota "Ce-i Gigel, de ce te-au scos parintii de la religie, voi nu sunteti crestini ca toti oamenii?"
      Exista varianta ideala cu ora de religie plasata prima in zi. Dar ai idee in cate scoli se face asta?!
      Fiica-mea are 14, clasa 7. Profa de religie "super ok, las-o ma in pace". Pana cand fiica-mea pune intrebarea: "Doamna, daca esti soldat si omori oameni in lupta este pacat?" Ghici raspuns. "Daca esti soldat intr-o armata care cotropeste, da este pacat. Daca iti aperi tara ta, nu este pacat". Na logica religioasa de secol 21! Cu ocazia asta fiica-mea si-a "rezolvat" si relatia amicala cu profesoara respectiva!
      Visul vietii melede parinte si platitor de taxe in acelas timp este ca onor biserica ortodoxa romana sa ma lase pe mine sa fac educatia religioasa a copilului meu. Iar din banii pe care ii strange si de pe morti si de pe vii sa utlieze spitale in orasele mici, sa repare casele batranilor din satele uitate de lume ...
      Cum mai zicea careva pe-aici: astai fundamentalism religios!
      • -2 (4 voturi)    
        poti ... (Luni, 2 iunie 2014, 14:36)

        jorea [utilizator] i-a raspuns lui UltimulStingeLumina

        evita problemele, neretragandu-l de la ora de religie.
        vrei si cu slanina in pod si cu buzele unse ?
    • +6 (8 voturi)    
      Ce prostii vorbeşti? (Duminică, 1 iunie 2014, 20:10)

      Geos Costan [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      Democraţia înseamnă dialog şi consens, nu dictatura majorităţii. Ea porneşte de la respect, nu îl impune. Cine vrea să studieze religia confesională, o poate face duminica; în fond, credinţa e privată. Asta e normalitatea! Nu arătarea muşchilor de către o majoritate bigotă.

      Or fi mulţi creştin ortodocşi, dar asta nu înseamnă că părinţii trebuie să facă o cerere ca copilul lor să NU facă "religie" şi nici imposibilitatea profesorilor de a avea grijă specială de cei care nu frecventează asemenea ore.
    • +8 (10 voturi)    
      logica (Duminică, 1 iunie 2014, 20:34)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      Optional inseamna sa optez EU pentru, nu sa am posibilitatea sa ma cer afara. Logica habotnica functioneaza un pic diferit fata de cea normala.

      Interesanta partea cu respectul cifrei mai mari. Tinand cont ca majoritatea nu suntem preoti, putem sa-i punem sa mearga in patru labe prin lege si sa le confiscam total averile? Cred ca as putea respecta asta.
      • 0 (2 voturi)    
        pai ... (Luni, 2 iunie 2014, 14:38)

        jorea [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

        da o lege cu chestia asta. res non verba.
    • +5 (7 voturi)    
      Normalitatea nu înseamnă "mulți, dar proști" (Duminică, 1 iunie 2014, 21:17)

      Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      Asta în ciuda politicienilor care-și doresc controlul maselor, prin îndoctrinare și sărăcie spirituală.

      Soluțiile simpliste produc mai degrabă rău, decât să aducă o rezolvare.

      Consider o greșeală ignorarea componentei religioase a educației.
      O greșeală la fel de mare mi se pare transformarea orelor de religie în sinecuri pentru absolvenții de teologie și preoții fără har.
      Nu e normal ca părinții să-și lase copiii la aceste ore doar pentru a-i ști cazați în instituția de învățământ. Tratând cu dispreț semnalele de alarmă, calitatea educației va avea doar de suferit.

      Cât despre cifrele mari, tocmai ați avizat, cu opinia Dvs., condamnarea la moarte - democratică - a lui Iisus
      • +1 (1 vot)    
        nu ... (Luni, 2 iunie 2014, 15:15)

        jorea [utilizator] i-a raspuns lui Mihail_AD

        inseamna doar multi.
        proshtii sunt in capul Dvs.
        iar regula impusa - legal - de majoritate se respecta in democratie.
        nu trebuie sa fii de acord cu ea, dar trebuie s-o urmezi.
        bineinteles, cu mijloace legale, poti incerca s-o schimbi.
        e atat de simplu.
        • 0 (2 voturi)    
          Sper să nu vă produc un șoc cu următoarea... (Marţi, 3 iunie 2014, 16:11)

          Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui jorea

          ...afirmație:

          Prostia există.
          Ea nu e rodul imaginației vreunui scriitor SF, ci se manifestă în realitatea cotidiană. Cel mai adesea merge mână în mână cu protectoarea ei, Ignoranța și cu verișoara Aroganța.

          Sunt optimist considerând că proștii nu sunt atât de mulți. Faptul că tind să iasă în față îi face, totuși, să pară majoritari, uneori.

          - De regula simplă pe care o propuneți au tot abuzat comuniștii, folosind-o drept scuză pentru exproprieri, naționalizări și procese contrafăcute.

          Ea intră în conflict cu o regulă de bază și mai simplă: nu puteți obliga pe nimeni să urmeze acțiuni cu care nu este de acord. V-ați opune astfel clar drepturilor omului, libertății de conștiință, iar ceea ce numiți democrație s-ar transforma în cu totul altceva.

          - Despre schimbarea unei reguli negândite și netrecute prin filtrul societății civile e vorba chiar aici: cei care își exprimă dezaprobarea, asta și vor: ca sistemul de învățământ să fie transformat și îmbunătățit.
    • +9 (11 voturi)    
      Exact asta e problema!!! (Duminică, 1 iunie 2014, 22:08)

      Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      Cum sa fie normal ca toti copiii sa fie automat inscrisi la disciplina OPTIONALA religie si sa trebuiasca sa faci cereri speciale pentru a renunta la ceva OPTIONAL??? De ce sa nu faci o cerere pentru a partcipa la ceva OPTIONAL????Si apropo, democratia nu inseamna respectul cifrei mai mari...inseamna respectul pentru toate "cifrele"!As vrea ca si copiii sa invete mai mult despre democratie, decat despre asa zisa religie ortodoxa....
      • +1 (1 vot)    
        cu totii ... (Luni, 2 iunie 2014, 15:19)

        jorea [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

        spuneti un singur lucru : democratia inseamna ca lucrurile merg cum vreau eu/cum vrem noi.
        nu.
        in democratie, lucrurile merg cum vrea majoritatea. lupta voastra e sa creati o noua majoritate, dar nu va iese deloc.
        si turbati.
      • +2 (2 voturi)    
        optiunea ... (Luni, 2 iunie 2014, 15:27)

        jorea [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

        negativa ?
        aparent ceva necunoscut.
    • +1 (3 voturi)    
      "respecta cifra" (Luni, 2 iunie 2014, 11:05)

      Ion Zapada [utilizator] i-a raspuns lui jorea

      eu stiam ca democratia e "respectati individul", si nu cifra...Poti sa-l dai la religie dar eu eu nu de acord ca biserica sa intervina in sistemul de invatamant (sub nici o forma).
      PUNCT.
      Loul popii, patriarhului. mitropolitului...e in biserica si nu in inspectie.
      • 0 (2 voturi)    
        pai ... (Luni, 2 iunie 2014, 15:20)

        jorea [utilizator] i-a raspuns lui Ion Zapada

        nu stii multe.
        si ce stii nu stii bine.
        dar aici e gratis sa-ti scrii gandul, asa incat de ce n-ai profita.
  • +5 (5 voturi)    
    Dreapta conservatoare, nu asa-zisa "stanga" (Duminică, 1 iunie 2014, 17:21)

    Costache2009 [utilizator]

    Dreapta conservatoare, nu asa-zisa "stanga" au introdus religia ortodoxa ca disciplina de studiu, in timpul guvernarii taranisto-liberale - 1996-2000. Dupa ce i s-a acordat acest privilegiu/drept, BOR nu mai poate renunta, ci isi va consolida permanent puterea & influenta obtinuta obtinuta de la prapaditii aia de taranisti CDR-isti, santajand partidele cu sprijinu' electoral. Sprijin care este perfect iluzoriu, fie vorba intre noi, ca aici, in Romania mioritica, nu mai functioneaza nici macar "fa ce spune popa, nu ce face popa", daramite o justitie reala si dreapta...

    Tristetea cea mai mare e ca, dupa aproape 20 de ani de religie ortodoxa ca disciplina scolara aproape obligatorie, romanii majoritari au ajuns o natie cu o morala si etica a muncii minunate, sublime, da' inexistente... Stiu, a ajuns foarte avantajos sa te declari credincios, sa-ti furi, batjocoresti si inseli prietenii, cunostintele, vecinii si rudele si sa n-ai teama decat de judecata de apoi! Popimea & "teologimea" asta, care a predat religia si dogmele ortodoxe, ar cam trebui sa dea socoteala pentru halul in care a adus natia, pentru proliferarea incompetentei crase si ticalosiei, la orice nivel - de la jegurile de "meseriasi" bastinasi pana la patronatele corupte si politicieni. Ne-am pricopsit cu largi contingente de imorali, amorali si infractori, degraba inchinaciosi la cruci, iute pupatori de moaste, cu d-zeu in gura si cu diavolu-n suflet... N-ar strica sa-si puna BOR macar putina cenusa-n cap, inainte sa mai ceara noi si noi bani, privilegii si exclusivitati!
  • +4 (6 voturi)    
    E clar ! (Duminică, 1 iunie 2014, 18:59)

    brifcor [utilizator]

    PSD a înțeles că cea mai bună metodă de colectare a „darului” fără ca DNA-ul să poată interveni este rețeaua locurilor de cult și, nemijlocit, cea a clerului supus (în covârșitoarea lui majoritate) Patriarhei BOR:
    Și cum scopul scuză mijloacele, tot ce poate fi profitabil - nunți, botezuri, înmormântări, numiri de parohi și mai nou „avizele” pt profii de religie - trebuie exploatat la maxim.
  • +7 (7 voturi)    
    Legea nr. 544/2001 (Duminică, 1 iunie 2014, 19:00)

    thord [utilizator]

    Vrem sa vedem protocolul! Complet si necenzurat!
  • +8 (8 voturi)    
    stat laic (Duminică, 1 iunie 2014, 19:47)

    AdrianaRadu1 [anonim]

    Remus Pricopie face o mare greșeală. Nu poate compara intervenția Armatei în educația militarilor și a Universităților în a medicilor cu cea a preoților în educație. Pentru simplu fapt că la apărare și la sănătate este vorba de probleme de interes național, aplicate, unde este nevoie de expertiză specifică. Nu cred că Biserica trebuie să decidă în probleme de management educațional, de programă, de predare sau de ore. Ar putea să se mărginească în a oferi un exemplu, fiind vorba de lumea creștină, săracă și iubitoare de aproapele. Iar statul să fie lăsat să funcționeze laic, așa cum l-a definit Cuza.
  • +4 (4 voturi)    
    optional!!!!!!!!!!!!! (Duminică, 1 iunie 2014, 19:55)

    amuzata [utilizator]

    astfel trebuia predata religia in scoli,nu obligatoriu.
    nu ascultat,nu invatat,nu pus note!!!!!!!!!!!!!
    pur si simplju,o discutie intre copii si profesor,iar parintele care nu vrea sa aibe copilul la aceasta inutila ora,sa nu-l oblige sa participe.
    spuneti-mi,de cand e materia asta introdusa in scoli,vi se pare ca avem copii mai buni,milosi,,,etc....
  • +6 (6 voturi)    
    "..nu constituie un amestec in invatamant " (Duminică, 1 iunie 2014, 20:09)

    ipolitic [utilizator]

    Adica, bagi dej'tul in oala, dar nu amesteci.
    Dar hai sa fim constructivi, poate mai gasim
    niste modalitati de ne-amestec mai interesante.
    De ex.,propun ca profesorii de matematica sa fie avizati
    de Ministerul Cifrelor, adica de Voinea. Sa mai scapam
    de fundamentalistii care nu accepta 2+2=5
  • +7 (7 voturi)    
    ok (Duminică, 1 iunie 2014, 20:13)

    DanPopescu1 [anonim]

    ce-mi place la ministrul asta este ca stie cum sa justifice orice, incepand cu plagiatul lui ponta si terminad cu problema in discutie! mai ales chestia cu medicina si armata, m-a coplesit! se mai face p.t.a.p. in scoala, domn'ministru? ce treaba are invatamantul general, de cultura generala, cu cel vocational sau de specializare intr-un domeniu? bine ca nu trebuie "binecuvintarea" psd-ului, ca i-am vazut conducatorii tot mai apropiati (in momentele cheie) de sfanta biserica!
    • 0 (0 voturi)    
      Pai e evident ca e doar sluga altora (Luni, 2 iunie 2014, 22:10)

      Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui DanPopescu1

      si ca pupa sutanele...Om politic, pe naiba!!!Pardon, de fapt, doar oamenii politici au voie sa promita ca 1+1=3, ca restul muritorilor de rand sunt dati afara pentru asemenea aberatii...
  • +10 (10 voturi)    
    Tanacu pretutindeni (Duminică, 1 iunie 2014, 21:07)

    Thersit [utilizator]

    D-l Pricopie zice:Nu-i vorba de un amestec al Bisericii in actul de invatamant, dar asa cum invatamantul medical se face in parteneriat cu spitalele si cu Ministerul Sanatatii, invatamantul militar se face in parteneriat, si exista prevederi specifice pentru invatamantul militar, in colaborare cu Ministerul Apararii sau cu Ministerul de Interne, ... de exemplu, Facultatile de Teologie, in momentul in care reglementezi un anumit lucru sa tii cont de specificul acestei specializari". Doar că D-sa are mici probleme de logică: Instituțiile sanitare au ca inamic, boala , cele militare inamicul real potențial, ori biserica În principiu BOR) pe cine are ca inamic pentru a ajuta la educația copiilor decât poate libertatea conștiinței! Cu toții suntem de acord să ne pregătim pentru apărarea sănătății sau a țării, dar cum stăm cu libertatea de conțtiință? Nu toată lumea se face doctor or ofițer, iar cine urmează teologia sau nu, o face în virtutea libertății de conștiință. Sunt convins că D-l ministru o face în virtutea ipocriziei politicianului, dornic de voturile unei jalnice majorități rurale, prizionere ale”Tanacului”.
  • +5 (5 voturi)    
    Ce Rusine imi e.. (Duminică, 1 iunie 2014, 21:59)

    flyngangel [utilizator]

    De Biserica Ortodoxa din ziua de azi!!

    Oportunista si complet rupta de realitatea de zi cu zi, ocupata cu strangere de fonduri pentru o catedrala a " Neamului " ( nu stiu al cui neam, ca romanii nu o vor de loc ), cu inculcarea si prostirea oamenilor, facand abuz de o dogma care pe alocuri e total depasita de timpurile in care traim, chiar daca a reusit pe alocuri sa pastreze si originalitatea initiala( adica pe la anumite schituri sau manastiri ) .
    Opnia mea, nu se vrea a fi o mustrare la adresa bisericii ( nu sunt eu persoana indreptatita sa o fac ) ci mai degraba sa constat o realitate trista dar adevarata, in care biserica sa transformat incet dar sigur, din ceva intim in sanul familiei, din o legatura tainica si pur mistica intre Dumnezeu si Om, in o imensa organizatie, chemata si Corporatie, care umbla cu fata ascunsa dupa glorie, putere si castig!!
    Unde este acum umanitatea si puritatea ei originala?

    Din acest motiv, si multe altele, imi este mie rusine, pentru ei, imi este mie rusine pentru ceea ce fac si cum fac, dar cunosc si destinatia finala, unde vor ajunge, adica in acel Iad, pe care il predica duminica in biserica, dar de care nu se mai tem.

    Ce pacat!!
  • +6 (6 voturi)    
    Legea respingerii (Duminică, 1 iunie 2014, 22:29)

    marvio [utilizator]

    In loc ca biserica ortodoxa sa lase oamenii sa vina la ea daca vor, incepe sa devina tot mai mult un factor de presiune in societate. Rezultatul acestei imixtiuni va fi in cativa ani reorientarea tinerilor catre alte credinte si culte sau chiar respingerea credintei. Este cu atat mai regretabil cand toate acestea au loc cu acordul si implicarea guvernului, dovedind inca o data ca guvernul nu are viziune si strategii in niciun domeniu.
  • +5 (5 voturi)    
    Cine vrea religie (Luni, 2 iunie 2014, 0:25)

    trilulilu [utilizator]

    pt copii lui, sa faca bine, sa-i de mana si sa-i duca dumineca de dumineca la biserica la ortodocsi, baptisti, catolici, unde-o vrea. Mai bun exemplu si mai buna educatie ca asta nu este, daca tot vrei sa io vari pe gat copilului.
    In rest in ora aia, dedicata religiei ortodoxe, indiferent de confesiunea copilului, mai bine s-ar face ore diferentiate pt cei mai slabi de ingeri la anumite materii si pt ceilalti, cu dificultati, disabilitati sau performante iesite din comun. Eu zic ca acesta e rolul invatamantului, nu indoctrinarea, ci aducerea permformerilor pe cele mai inalte culmi ale stiintei, respectiv ajutarea slabutilor sa atinga un nivel cat mai ridicat.
    Iar in chestia asta BOR-ul ar trebui sa se implice doar la nivel de donatii pt familiile cazuri sociale etc etc.
    Mi se rupe mie de catedrala neamului cand in peste 5.000 de sate din Romania copiii nu au o buda normala, bancile sunt vechi de numa, si cate si mai cate.
    Mers pe jos la scoala sute de km pe an, fara un schoolbus. Prin zapada, ploaie vant, la mila autostopului, in cazuri fericite.
    Caca-m-as pe sistemul asta putred ... de bogat.
    Ca sa stiti: toti episcopii ortodocsi au Audi A6, A8 de ultime generatii, ne mai vorbind de altele.
    Domnul le-a dat, ei de la noi le-au luat, numele Domnului fie binecuvantat. Punct.
  • +5 (7 voturi)    
    nu stiu de ce, dar nu ma mir (Luni, 2 iunie 2014, 1:56)

    outside_the_wall [utilizator]

    Guvernul plagiatorului e cel mai cinstit guvern, nu e asa? Dupa Corina-Standford Dumitrescu, Ioan-Manglealalucrari, Liviu-Agramat Pop, Ecaterina-Abramburica-Senator-Decan-Parlamentareuropean, iata inca un ministru al educatiei incompetent.
  • +3 (3 voturi)    
    ofiterii intre ei (Luni, 2 iunie 2014, 5:04)

    Francisc 1 [utilizator]

    cititi articolul despre cariera de ofiter acoperit a lui dan ilie ciubotea pe cand preda in elvetia 1985 si care era supravegheat de ofiterul tata socru de prim ministru actual , sa nu ne mai miram sunt tot " baetii" http://catavencii.ro/s-a-dat-startul-la-prezidentiale-dosarul-intaiului-socru-in-stat-a-fost-trimis-parchetului-de-pe-langa-iccj/
  • +1 (3 voturi)    
    Erdogan... (Luni, 2 iunie 2014, 10:39)

    gourmand [utilizator]

    vineri, pe strada, doi baietei de cam 11 ani:
    "... mai stii lectia de la ora de religie despre satanism?...."
    incredibil
  • +3 (5 voturi)    
    religia n-are ce cauta in scoli (Luni, 2 iunie 2014, 10:57)

    FlorinCozma [anonim]

    circula pe YT un clip in care un popa libidinos, preda copiilor cum ca soarele se invarte in jurul pamantului, cum "sfinti" de la Moise incoace afirma acest lucru


    https://www.youtube.com/watch?v=ZLdcVG9aUYQ#t=46
    • 0 (0 voturi)    
      Tot felul de inculti (Luni, 2 iunie 2014, 22:14)

      Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui FlorinCozma

      si lenesi predau religia in scoli, chiar daca abia stiu sa isi scrie numele...Macar Ceausescu ii trimitea la canal sau ii putea sa se faca utili in slujba partidului si sa dea niste declaratii din cand in cand...
  • 0 (0 voturi)    
    Sute de romani spun Nu (Joi, 5 iunie 2014, 3:09)

    AlinAndrieș [anonim]

    Sute de romani spun Nu religiei in scoala:

    http://www.ateiagnostici.ro/scoalalaica


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version