Aproximativ 60.000 de maghiari cu dubla cetatenie din Romania si-au exprimat, in ultimele zece zile, la consulatul general al Ungariei din Miercurea Ciuc, votul prin corespondenta pentru alegerile parlamentare din Ungaria, iar alti 1.000 sunt asteptati, duminica, la sectia de votate deschisa in cadrul reprezentantei diplomatice, scrie Agerpres.

Intr-o cladire apartinand Consulatului General al Ungariei la Miercurea Ciuc au fost create toate conditiile pentru ca cele aproximativ 1.000 de persoane inscrise pe lista sa poata sa-si exercite dreptul de vot, conferit in premiera dupa primirea cetateniei ungare.

Alegatorii introduc optiunea de vot intr-un plic pe care il sigileaza, dupa care il depun in urna. Cei care nu au dorit sa vina duminica la Miercurea Ciuc au avut posibilitatea ca, in ultimele zece zile, sa trimita plicul cu votul exprimat la sediul consulatului general al Ungariei din municipiu.

Consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Zsigmond Barna Pal, a declarat ca in ultimele zece zile au sosit la sediul reprezentantei diplomatice 60.000 de plicuri cu voturi din judetele care beneficiaza de serviciile consulatului, respectiv Harghita, Covasna, Mures, Vaslui, Neamt, Suceava si Botosani.

"Este pentru prima data cand maghiarii cu domiciliul in afara Ungariei (...) pot sa-si exercite dreptul de vot la alegerile parlamentare din Ungaria. 200.000 de cetateni maghiari (n.r. din afara granitelor) s-au inscris in Registrul Electoral. Au dreptul de vot doar cei care s-au inscris in acest registru si, din cele 200.000 de persoane, 150.000 de voturi au sosit la Biroul electoral Central din Budapesta. (...) La noi, la consulat, pe parcursul a zece zile, am primit 60.000 de plicuri care contin buletinele de vot (...) Astazi este ultima zi cand plicurile pot sosi", a explicat consulul Zsigmond Barna Pal.

El a aratat presei si un buletin de vot bilingv, tiparit pentru "autoguvernarea romanilor din Ungaria".

Sectia de la Miercurea Ciuc, amenajata pentru cei 1.002 cetateni care au dorit sa depuna in urna plicul cu buletinul de vot, s-a deschis la ora 6.00 si se inchide la ora 19.00. De la primele ore s-au prezentat maghiari din Romania, dar si turisti din Ungaria care au dorit sa-si exercite dreptul de vot, chiar daca sunt plecati din tara.

Maghiarii cu dubla cetatenie din Romania, care au in premiera posibilitatea sa voteze la alegerile parlamentare din Ungaria, spun ca este mai mult o chestiune de suflet si ca, in acest fel, simt ca apartin natiunii maghiare.

"Pentru mine, pe de o parte este o chestiune personala. Dar, pe de alta parte, are si o importanta pentru comunitatea maghiara din Romania. Sunt foarte multe pareri vizavi de aceasta oportunitate - ca putem sa votam pentru Parlamentul Ungariei. Pentru mine, personal, cel mai important lucru este ca ma simt o parte din intreaga comunitate maghiara din lume si ca pot sa simt ca apartin, intr-un fel, si Ungariei, pentru ca ma consider maghiara. Cu toate astea, ma consider si romanca, cum ar veni, pentru ca stau in tara asta. Pentru mine este foarte important sa simt ca sunt maghiara", a explicat o femeie care si-a exprimat votul la Miercurea Ciuc.

Votantii veniti la sectia deschisa in cadrul consulatului general al Ungariei erau intampinati, uneori, chiar de consul sau de ceilalti membri ai reprezentantei diplomatice, iar unii dintre ei purtau in piept cocarde in culorile steagului Ungariei.

Un barbat din Miercurea Ciuc a spus ca votul "este important mai mult pentru suflet, deoarece voturile din strainatate vor decide cel mult un mandat sau doua" si a precizat ca a votat "pentru continuitate si pentru ca Guvernul ungar sa aiba urechea aplecata la problemele maghiarilor din Romania".

Au existat si persoane care au spus ca asteapta de la Guvernul roman sa le acorde maghiarilor autonomie si ca Guvernul de la Bucuresti are o responsabilitate mai mare fata de maghiarii din Romania decat cel de la Budapesta.

O alta femeie a spus ca a votat si din respect pentru parintii sai, care au fost cetateni maghiari si care "au pierdut cetatenia fara voia lor", iar in urma alegerilor din Ungaria asteapta ca Parlamentul de la Budapesta sa devina "Parlamentul natiunii maghiare".