Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, efectueaza luni o vizita de lucru la Kiev, la invitatia omologului sau ucrainean, Andrii Descita. Potrivit unui comunicat al MAE citat de Agerpres, vizita ministrului Titus Corlatean se inscrie in eforturile sustinute depuse de Romania, atat in cadrul structurilor europene si euro-atlantice, cat si in plan bilateral, pentru solutionarea pasnica, prin dialog, a crizei acute din Ucraina.

'Prezenta la Kiev a ministrului roman al Afacerilor Externe are loc pe fondul escaladarii tensiunilor privind peninsula Crimeea, parte integranta a Ucrainei independente si suverane. Consultarile de la Kiev vor prilejui si abordarea unui set cuprinzator de aspecte aflate pe agenda bilaterala a relatiilor dintre Romania si Ucraina', informeaza MAE.

Vizita a fost convenita cu ocazia convorbirii telefonice din data de 4 martie, la initiativa partii romane, intre ministrul roman de Externe si omologul sau ucrainean.

'Am cazut de acord ca in perioada urmatoare sa intreprind o vizita la Kiev pentru a discuta despre modul in care romanii care traiesc in Ucraina trebuie sa beneficieze de standardele europene de protectie si aici am salutat faptul ca presedintele interimar al Ucrainei a refuzat sa semneze decretul de promulgare a legii care abroga vechea lege privind limbile regionale si minoritare', a afirmat marti Titus Corlatean, la finalul discutiilor avute cu reprezentantii comisiilor parlamentare de politica externa referitoare la situatia din Ucraina.

Seful diplomatiei romane a anuntat ca i-a informat pe parlamentari asupra discutiei telefonice cu omologul sau ucrainean legat de pozitia Romaniei pe tema situatiei din tara vecina.

'Am informat membrii comisiilor parlamentare in legatura cu continutul discutiei telefonice pe care am avut-o cu domnul ministru de Externe ucrainean. Pozitia Romaniei este apreciata, pozitia principiala ferma de respectare a integritatii teritoriale, a suveranitatii Ucrainei si de condamnare impreuna cu partenerii europeni si euroatlantici a violarii clare a acestor prerogative de suveranitate, acestui act de agresiune pe care actiunea militara rusa l-a intreprins pe un teritoriu apartinand statului ucrainean', a subliniat Corlatean.

Totodata, ministrul roman de Externe a anuntat intentia MAE de a trimite o echipa de negociatori la Kiev pentru finalizarea acordului de mic trafic de frontiera dintre Romania si Ucraina.

'Am cazut de acord in egala masura sa acceleram procesul de negocieri pentru finalizarea si semnarea acordului de mic trafic de frontiera. Mai sunt unu, doua puncte inca in suspensie, nefinalizate din negocieri anterioare cu fostul guvern ucrainean. Voi transmite rapid o echipa de negociatori romani la Kiev pentru a incerca sa gasim solutiile finale. Va fi o decizie foarte importanta de sprijin din partea Romaniei. Libera circulatie pe o fasie de 30 pana la 50 de km de o parte si de alta a frontierei, in mod gratuit, pe baza acelor permise pe care partea romana le poate elibera', a declarat Corlatean.

Totodata, ministrul Afacerilor Externe a apreciat joi ca decizia autoritatilor din Crimeea de a solicita intrarea in componenta Federatiei Ruse este 'inadmisibila si ilegala'.

'Decizia de astazi, 6 martie, a autoritatilor Republicii Autonome Crimeea de a solicita intrarea in componenta Federatiei Ruse si supunerea acestei optiuni unui referendum la nivel local, la 16 martie, fara acordul autoritatilor centrale de la Kiev, este inadmisibila si ilegala, reprezentand o amenintare directa la adresa integritatii teritoriale a Ucrainei', a sustinut Corlatean. Seful diplomatiei romane a apreciat, totodata, ca orice demers referitor la statutul Crimeei trebuie realizat in consultare si cu acordul autoritatilor de la Kiev.

'Republica Autonoma Crimeea este parte integranta a teritoriului suveran al Ucrainei independente, in interiorul frontierelor Ucrainei, recunoscute pe plan international. Conform normelor de drept international si cadrului constitutional si legal in vigoare al Ucrainei, orice demers cu privire la definirea statutului Republicii Autonome Crimeea trebuie sa se realizeze in consultare si cu acordul autoritatilor centrale de la Kiev', a punctat seful diplomatiei romane.

Parlamentul pro-rus al Crimeei - republica autonoma din sudul Ucrainei - a votat joi in unanimitate pentru intrarea republicii in componenta Federatiei Ruse.