Jurnalistul Catalin Tolontan a discutat online cu cititorii HotNews.ro: Cred ca Dosarul Transferurilor are, la nivelul reverberatiei publice, mai mult impact in Romania profunda decat condamnarea lui Adrian Nastase

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Marţi, 4 martie 2014, 18:28 Actualitate | Esenţial


Catalin Tolontan in studioul HotNews.ro
Foto: HotNews.ro
Ce efecte imediate si pe termen lung vor produce condamnarile la inchisoare cu executare pronuntate in cazurile Cristi Borcea, George Copos, Gigi Netoiu, Ioan Becali, Victor Becali si Gica Popescu? Vor schimba cu ceva fotbalul romanesc? Jurnalistul Catalin Tolontan, redactor sef la Gazeta Sporturilor, cotidian care a inceput in urma cu mai bine de sapte ani anchetele pe tema transferurilor din fotbal, a discutat online cu cititorii HotNews.ro despre efectele sentintelor anuntate marti, 4 martie, de Curtea de Apel Bucuresti. Jurnalistul considera ca acest caz are, la nivelul reverberatiei publice, mai mult impact in Romania profunda decit condamnarea lui Adrian Nastase.
  • Potrivit gsp.ro, "totul a inceput in urma cu mai bine de 7 ani, pe 6 februarie 2006, cind Gazeta Sporturilor a declansat o investigatie jurnalistica fara precedent in Romania. Primul caz de care ne-am ocupat a fost cel al transferului lui Florin Bratu, de la Rapid la Galatasaray".









Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














15238 vizualizari

  • Dosarul gala Bute (Marţi, 4 martie 2014, 18:50)

    TB [utilizator]

    Felicitari in primul rand pt faptul ca investigatiile voastre au dus la atatea decizii definitive in instanta. Nu cred ca exista vreun precedent in presa romaneasca.

    Legat de gala Bute, estimarea dvs personala care este? DNA lucreaza corect in acest moment? Va ajunge in instanta dosarul? Si daca da, pe cine mai vedeti trimis in judecata in afara de Obreja?
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:10)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui TB

      Verdictul sever din Dosarul Transferurilor a stirnit reactii de teama la nivelul oamenilor care sint implicati in alte cazuri. Potrivit informatiilor noastre, se fac eforturi pentru ca Dosarul Bute sa nu ajunga la oamenii din Ministerul Turismului, minister care a cheltuit banii. Vom scrie despre asta, mai mult nu pot spune acum.

      Oricum, generic vorbind, sentinta de marti arata ca justitia trece intr-o alta faza a perceptiei publice. Teoria conspiratiei potrivit careia justitia, in ansamblul ei, e la dispozitia lui Traian Basescu sau a oricui altcuiva, a primit o lovitura greu de remontat..
  • O intrebare directa pentru solutii concrete (Marţi, 4 martie 2014, 20:09)

    Alex [anonim]

    Domnule Tolontan,
    Sunt unul dintre cei care, de-a lungul timpului, si-a luat pumni, bulane, gaze si tot ce a fost nevoie pentru a protesta contra mafiei din fotbalul romanesc. Puteti spune ca sunt un ultras, desi termenul mai potrivit ar fi doar un suporter revoltat.
    In ciuda opiniei altor prieteni, consider ca sunteti un jurnalist integru,singurul in randul celor cunoscuti din presa de sport romaneasca.

    In ciuda sentintei de azi, nu am iluzii ca situatia fotbalului romanesc se va schimba peste noapte. Consider ca, in timp ce scriu acest mesaj, oamenii din sistemul mostenit din comunism dau telefoane peste telefoane si se repliaza pentru a-si pastra banii, influenta si lipsa de transparenta de care s-au bucurat de prea mult timp. Totusi, cred ca acesta e cel mai bun moment, de fapt singurul, pentru a curata sistemul.
    Va intreb direct si vreau un raspuns direct: ce putem face CONCRET pentru a curata sistemul, chiar daca asta ar implica distrugerea lui temporara (am incredere ca intelegeti ce vreau sa spun prin asta)? Vreau sa mi se respecte drepturile ca oricarui spectator, vreau ca legea sa fie criteriul, nu bunul plac, vreau sa cant liber pe stadion, vreau sa nu mi se mai confiste un tricolor pe care scrie Salvati Rosia Montana, vreau sa nu mai vad copii gazati din cauza unui BGS care a vrut sa isi arate muschii, vreau sa nu mai vad amicale aranjate pentru a ascunde starea dezastruoasa a echipei nationale, vreau sa nu mai fie la butoane aceeasi dinozauri mosteniti in comunism!
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:11)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Alex

      Ce putem face concret? Meseria. Si,mai ales, meseria de cetateni. Asociati-va, demonstrati cind credeti ca merita, protestati cind va sint incalcate drepturile.
  • bani publici pentru sport de partid (Marţi, 4 martie 2014, 21:46)

    florin [anonim]

    Domnule Tolontan, vreau sa va intreb cum suna cheltuirea a 400.000 de euro pe doua patinoare in aer liber, la Targu-Mures, in 2009 si 2014?
    Intrebarea numarul 2 este legata de cadoul politic 1,7 milioane de euro pe FCM, pe subordonat PDL Maior, in vara, in divizia a doua, plus instalatie de nocturna teren de antrenamente cumparata din banii publici, pe 200.000 de euro, toate pe un club care si-a cumparat loc de divizie in campania electorala din 2008 si care nu a stat 3 ani in a doua divizie pentru ca Duru a fost convins ca FCM e continuatoarea sectiei de fotbal a lui AS Sannicolau Mare, club care are si instalatia de nocturna scoasa la vanzare de fisc! De ce nu combateti spalarea de bani, dedicatia politica, evaziunea fiscala, furtul etnic, orice ar fi, de la Targu-Mures?
  • sentinta (Miercuri, 5 martie 2014, 0:40)

    vlad [anonim]

    Daca Dvs. ati fi fost judecator ce sentinta ati fi dat pt Gica Popescu?
    Va multumesc pentru tot ce ati facut in acest dosar si in multe altele. Cu oameni ca Dvs. mai exista un pic de speranta si pentru noi:)
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:15)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui vlad

      Nu ma substitui magistratilor.

      Eu spun altceva: astazi e ziua in care presa din Olanda spune, cu invidie, ca in Romania, justitia e mai exigenta decit la ei.

      Ziarul DeTelegraaf a scris ca Popescu a primit peste 3 ani de condamnare si ca asta nu s-ar fi intimplat in Olanda. Colegul meu de la sectia international mi-a aratat sms-ul unui ziarist olandez care era socat si invidios ca in Romania ingineriile financiare sint pedepsite atit de aspru.

      Asta exprima cumva frustrarea cetatenilor europeni, nu doar romani, care au senzatia ca infractiunile gulerelor albe sint penalizate clement.

      Repet, e o premiera ca olandezii sa ne priveasca, de data asta, cu mult respect si uimire.
  • Rechinii Sandu si Dragomir (Miercuri, 5 martie 2014, 6:42)

    Catalin [anonim]

    Aceasta ancheta va fi dusa pana la capat pentru a se ajunge la capatul firului coruptiei din fotbalul romanesc?
    De ce promovati in Gazeta Sportutilor "initiativa" lui Mircea Sandu de a amana alegerile de la FRF? ///
  • Rafuiala in bordel (Miercuri, 5 martie 2014, 7:15)

    alexjecu [utilizator]

    Ca orice om normal, nu particip la orgia voaioristica numita, in vremurile din urma, fotbal. Asta nu ma impiedica sa iau seama la fenomen. Am putut sa iau act de rafuiala pentru bani dintre stat, cel mai mare bandit , si cei cativa pesti care roiau in bordelul fotbalului romanesc. Din cate am tot auzit pe parcursul anilor, rafuiala cred ca va continua. Asta este ce am vazut eu. Pentru ca exista pacat, era normal sa existe si mari preoti care oficiaza,ziaristi si deontologi fiscali.Cu cat este pacatul mai mare cu atat au ei mai mult a lucra. Asta e ce citesc in presa.Asa de mult ca am ajuns a nu mai vedea jucandu-se fotbal pe maidan, acolo unde se realizeaza de fapt orgasmul fizic autentic,al indivizilor pentru care s-a inventat acest sistem si de unde se recruteaza viitoarele vedete. E ca in sex. E plina media de sex dar nu mai sunt copii.
  • Dar politicul? (Miercuri, 5 martie 2014, 9:17)

    Engel [utilizator]

    In urma investigatiilor facute de dvs. si colegi, ati ajuns si la posibile, si foarte probabile, in opinia mea, ramificatii politice ale acestui dosar? Nu pot sa nu-mi aduc aminte de o intreaga pleiada de policieni care fie din consiliile de administratie ale cluburilor, fie doar prin prezenta in tribuna de "onoare" pozau in sustinatori ai sportului (ex. Taracila, Agathon, Hrebenciuc, Vacaroiu si multi altii, unii poate mai marunti, insa cu suficienta influenta la nivel local in Galati, Bistrita etc.). Sunt absolut convins ca cei 8 au mizat foarte mult pe "prietenia" acestor politicieni, insa nu cred ca sunt excluse participari la beneficiile materiale ale celor din urma! Aveti indicii in acest sens? Credeti ca mai pot aparea dezvaluiri in continuarea acestui dosar, in sensul pe care l-am mentionat mai sus, sau cei 8 platesc pretul pentru toata haita?
    PS Felicitari pentru perseverenta si competenta cu care ati realizat investigatiile!
  • Poate prea dure (Miercuri, 5 martie 2014, 10:04)

    Jean Valjean [anonim]

    Domnule Tolontan, cum vi se par pedepsele date? Oare nu sunt cumva prea dure, cel putin pentru Gica Popescu? Asta comparand si cu celebrul caz Huidu care a omorat trei oameni. Adica evaziune fiscala - cu executare, omor - cu suspendare, ambii fiind la prima abatere.
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:22)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Jean Valjean

      Putem remarca urmatorul lucru: acest dosar are pedepse cumulate de 34 de ani, in timp ce dosarul FNI are pedepse doar de 31 de ani. Poate ca e simplist sa privim lucrurile asa, dar, intr-adevar, poate fi un caz exemplu, in care justitia a dorit sa-si afirme independenta.

      In acest moment sentimentul e ca orice verdict, impotriva oricui, e posibil.

      Sigur ca actul de justitie nu trebuie sa fie demonstrativ si aici probabil ca e o problema cu verdictul. Insa si faptul ca pe agenda publica ajung astfel de teme despre justitie e un plus.

      Acum citiva ani spuneam ca justitia nu face nimic, acum am ajuns sa analizam cum face. E o diferenta.
  • Situatie FC Steaua (Miercuri, 5 martie 2014, 10:26)

    RichardJ [utilizator]

    Buna ziua,

    Ce parere aveti dumneavoastra despre situatia in care se afla clubul Steaua Bucuresti acum ? Credeti ca o sa fie totul ok ? Sa fie jucatorii afectati intr-o anumita masura ?

    O zi placuta,
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:23)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui RichardJ

      Steaua e intr-o situatie dificila. A pierdut un patron impulsiv, dar care investea. Si acum pierde pe cel pe care eu il consider cel mai bun manager din Romania. Asa cum sentinta nu il face pe Popescu un campion mai putin valoros, verdictul nu-l face pe Mihai Stoica mai putin competent in fotbal.
  • Sentinte (Miercuri, 5 martie 2014, 10:29)

    Liviu [anonim]

    Dl. Tolontan, despre Mitica Dragomir si Mircea Sandu de ce nu ati gasit nimic? Ei sunt rechini pe langa Gica Popescu si Jean Padureanu. Nu s-a dorit sau sunt atat de bine aparati? Varianta in care sunt curati eu nu o iau in calcul. Dumneavoastra o luati in calcul?
  • FRF (Miercuri, 5 martie 2014, 11:00)

    Viiktor [anonim]

    Se poate face o ancheta in privinta rentei lui Mircea Sandu, aprobada de Comitetul Executiv, in masura in care aceasta este facuta legal si fara abuz de influenta?

    Ce doreste sa spuna exact, Mircea Sandu, cand afirma ca in 6 luni vor fi alegeri anticipate in FRF?
  • Cine urmeaza? (Miercuri, 5 martie 2014, 11:11)

    Anton Predescu [anonim]

    Felicitari pentru abnegatie! Poate ca v-ati ales cu mai mult decat v-ati dorit, cel putin in ceea ce-l priveste pe Gica Popescu, sfatuit prost, care a avut incredere in pacalicii de langa el...

    Credeti ca Dinel Staicu, fratii Arnautu, fratii Paunescu, Pinalti, Florea (de la Bragadiru), Mircea Sandu, Dumitru Dragomir si insusi Iorgulescu au scapat sau urmeaza?

    Credeti ca in viitor se vor feri mai bine sau va fi mai curat si mai transparent fotbalul de la noi, cu sfidatorii imbogatiti neprinsi?

    Spor si putere va urez!
  • Salutare (Miercuri, 5 martie 2014, 11:14)

    Daniel [anonim]

    Considerati ca decizia de ieri a fost strict a magistratilor sau a fost influentata politic asa cum incerca sa sugereze Mihai Stoica pe facebook?
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:28)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Daniel

      Cred ca acest caz are, la nivelul reverberatiei publice, mai mult impact in Romania profunda decit condamnarea lui Adrian Nastase. In acel caz, s-a spus ca a fost influentata politic.

      Dar, acum, ce ricoseuri politice se puteau abate asupra lui Netoiu, Borcea, Jean Padureanu sau a fratilor Becali? Sa fim seriosi!

      Repet, decizia are un grad de exigenta care poate fi catalogat drept radical, nedrept, spuneti cum vreti, dar sa cauti conotatii politice mi se pare o pista falsa.

      Mai important mi se pare altceva. Pina acum, sentintele aspre veneau mai degraba de la Inalta Curte. Acolo parea ca s-a concentrat totul. Iata ca si Curtea de Apel isi revendica un statut.
      • adaugire (Miercuri, 5 martie 2014, 12:42)

        Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Catalin Tolontan

        Dan Tapalaga, care e linga mine, imi atrage atentia asupra unei chestiuni adevarate: Curtea de Apel a devenit ultima instanta in cauze care nu implica demnitari abia de la 1 februarie. De aceea Curtea de Apel atrage acum atita atentie.
  • Curiozitate (Miercuri, 5 martie 2014, 11:24)

    Aneglo [anonim]

    Domnule Tolontan, ati primit amenintari dupa condamnarea celor 8 infractori?
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:37)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Aneglo

      Nu au existat amenintari. Dar va povestesc o intimplare amara, pe care fiecare s-o interpreteze asa cum crede.

      Ieri, am fost sunat de Radio Romania care m-a invitat astazi, la 13,30, in studio, pentru o emisiune de analiza. Cum eu nu ma duc decit f rar la tv si prefer radioul sau ceea ce fac acum la Hotnews. Si am postat pe gsp.ro faptul ca voi participa la aceste doua discutii si ca voi atinge si chestiunea legata de pasivitatea TVR si a Radio Romania in abordarea subiectelor sensibile.

      Cred cu tarie ca daca cei 5.000 de oameni de la TVR si de la RRA, atitia sint impreuna, ar aborda si ar expune teme sensibile, investigatii, reportaje dure, poate ca media din Romania ar arata altfel acum.

      Rezultatul? Acum o ora mi s-a comunicat ca invitatia a fost revocata pentru ca "subiectul emisiunii s-a schimbat".

      Poate ca a fost o coincidenta. Sau poate nu. Oricum, opinia mea despre felul deficitar in care TVR si RRA isi indeplinesc serviciul public ramine aceeasi.
  • executare gica popescu (Miercuri, 5 martie 2014, 11:24)

    mihai [anonim]

    De ce a luat cu executare Gica Popescu in conditiile in care a platit prejudiciul si a recunoscut fapta? A platit 400.000. Era tot prejudiciul sau partial?
  • Vision Luxury (Miercuri, 5 martie 2014, 11:49)

    Mihai [anonim]

    Domnul Tolontan sa faca o ancheta legata si de vulping/vision luxury(dreams travel), si sa dea oamenilor banii inapoi, luati ca si comision din tzeapa data de acea agentie de turism.
    Tace malc si face pe corectul Romaniei, dar vulping unde dumnealui era asociat la acea vreme, a incasat un comision de la fiecare om care a luat vouchere pentru plecari in diverse locuri prin dreams travel. Excursiile nu au avut loc, iar comisionaele nu le-au returnat.. Hotieee
  • Schimbare in fotbal?! (Miercuri, 5 martie 2014, 11:50)

    Adrian [anonim]

    De ieri dupa sentinta, tot aud termenii "cutremur in fotabal", "un nou inceput".Domnule Tolontan, ca si om aflat in interiorul fenomenului, cel putin ca si jurnalist sportiv, vreau sa va intreb logic si punctual, ce schimba aceasta decizie pe termen scurt/mediu/lung in fotbalul romanesc?Ce se schimba cu adevarat?Multumesc!
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:39)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Adrian

      Nu stiu daca fotbalul va fi mai bun, dar uitati primul efect. Conducerea FRF facea eforturi disperate de a nu tine azi AdunareaGenerala de alegeri. Dar n-a reusit, pentru ca presiunea publica e prea mare. Si va fi ales un nou presedinte, impotriva interesului lui Sandu si lui Kassai.
  • chiar asa? (Miercuri, 5 martie 2014, 11:58)

    jj bkl [anonim]

    As dori sa stiu de ce nu se spune lucrurilor pe nume. De ce nu se vorbeste deloc despre un fost mare fotbalist, portar in generatia de aur, care a tinut cu tot dinadinsul sa ii distruga pe verii Becali, si fara ale carui informatii nu se putea face nimic in aceasta cauza? Gsp a fost portavocea acestui om. O portavoce binevenita, dar......tot o portavoce. Hai sa nu mai exageram rolul presei. Se stie cum actiona si cum actioneaza presa. Cine plateste mai bine beneficiaza de o popularizare mai buna, i se creeaza o imagine mai favorabila, i se trec cu vederea erorile. Vreti sa credem ca Gsp este altceva?
  • Concluzii (Miercuri, 5 martie 2014, 12:00)

    Matei [anonim]

    Am doua intrebari pentru d-l Tolontan:

    1) Simtiti un regret pentru Gica Popescu? Generatia mea a crescut cu el, vazandu-l cu banderla pe brat la Barcelona, executand ultimul penalty in finala Galata - Arsenal sau in meciul de la Cariff. Plus ca, dintre toti, a fost singurul care a returnat imediat banii.Imi amintesc si acum reportajul Gazetei atunci and Gica Popescu si-a luat licenta de impresar.

    2) Credeti ca oamenii din fotbal vor fi invatat ceva din acest caz? Spun asta pentru ca ieri inteleg ca drepturie TV s-au vandut pe sub msa, fara licitatie.

    Va multumesc anticipat
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:49)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Matei

      Nu simt bucurie. Am si scris azi ca am sentimente amestecate. Nu te poti bucura cind oamenii intra la inchisoare.

      Dar am satisfactia ca am putut lucra alaturi de colegi de mare valoare si integritate si ca acest caz a fost dus la final.

      E, intr-un sens, o recuperare a prestigiului presei, asa simt.

      De fapt, investigatiile precum Dosarul Transferurilor fac diferenta intre jurnalism si alte forme de comunicare. Eu nu spun ca celelalte forme sint mai rele, ci ca nu sint jurnalism.

      De pilda, ceea ce se intimpla acum la televiziunile romanesti este majoritar divertisment sau propaganda. Nu jurnalism. Tocmai de aceea sint mihnit cind vad ca oameni pe carei ii pretuiesc, precum Adelin Petrisor sau Mihai Radulescu, ataca posibilitatea ca jurnalisti importanti, precum Ion Cristoiu, Florin Iaru, Cornel Nistorescu, Ion M Ionita si altii sa colaboreze cu TVR.

      Voi mai scrie despre acest lucru. De unde atita vehementa si izolationism in conditiile in care posturile publice consuma impreuna, tv si radio, 300 de milioane de euro pe an si produc extrem de putina relevanta publica in sensul incomodarii puterii?!
  • Dosarul transferurilor (Miercuri, 5 martie 2014, 12:00)

    Valentin [anonim]

    Dl.Tolontan as vrea sa va intreb de ce cluburiile nu au dat in judecata pe acesti infractori ptr. a recupera pagubele????....numai statul a fost pagubit????si cluburiile de fotbal...care acum se afla intr-o situatie falimentara(vezi Rapid,Dinamo,Bistrita)
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:52)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Valentin

      Buna intrebare! Cluburile si oamenii de acolo au propria responsabilitate. Poate nu penala, dar fata de ce s-a intimplat.

      Pentru ca daca, de pilda, Nicolae Badea de la Dinamo ii spunea lui Borcea ca nu e posibil sa plece jucatori precum Codrea pe 70.000 de dolari, acum Borcea nu era in inchisoare!

      Cluburile au fost complici si asta i-a incurajat pe cei 8. Uneori, e mai bine sa ai opozitie care sa-ti cenzureze aviditatea.
  • Ce se intampla cu averile? (Miercuri, 5 martie 2014, 12:00)

    SGC [anonim]

    Pentru averi de milioane de euro, castigate in stil de structura mafiota, anii de puscarie par un fleac. Pentru ca se vor injumatati pedepsele, caci toti vor publica carti de memorii sau vor munci la biblioteca.
    Se intorc tot la averi de milioane de euro?
    Atunci, pare paradoxal, dar merita sa furi milioabe de euro si sa-i faci curati, ispasind 18 luni de penitenciar.
    Ce se intampla cu averile lor?
  • dragomir, banciu, scriitori (Miercuri, 5 martie 2014, 12:15)

    Marian [anonim]

    Felicitari! Am lucrat cateva luni la Gazeta si mereu cand se intampla ceva in tara intru pe tolo.ro sa citesc opinia dvs, "aproape un scriitor".
    Citisem undeva ca aveti o rubrica zilnica la radio dar nu o mai gasesc, despre ce e vorba?

    1. Mitica Dragomir are vreun dosar pe rol?
    2. V-ati vedea intr-o emisiune periodica avandu-l coleg pe R Baciu? :))
  • Exceptie normalitate ? (Miercuri, 5 martie 2014, 12:16)

    Florin [anonim]

    E un act de normalitate sa existe o finalitate judiciara fata de evaziune, desi pedepsele par disproportionate in comparatie cu marea evaziune fiscala operata din interiorul caracatitelor clientelei politice...
    Dosarele grele din mediul politic ale unor culori, sunt inca tinute la sertar.

    Intrebarea este daca aceasta tendinta fireasca de a curata mediul economic din sport va continua sau este doar un episod rezultat al unor comenzi politice de acum 7 ani, ca si exemplu de ''eficienta'' a justitiei ? (Copos, Becali, etc).
  • lamuriri (Miercuri, 5 martie 2014, 12:20)

    nicolae [anonim]

    Domnule Catalin, ce este cu povestea milioanelor de euro sau dolari, despre care se mai aminteste uneori, pe care clubul Steaua ar fi trebuit sa le achite statului pe vremea domnului Paunescu, sau chiar in momentul transferului catre domnul Becali ? Este ceva real, este o inventie ? Exista prejudiciu ( ar fi comparabil cu cel din ,, dosarul transferurilor ,, ) ?
  • sal (Miercuri, 5 martie 2014, 12:21)

    florin [anonim]

    cu ce ma incalzeste pe mine ca suporter ca fac oameni astia puscarie?eu vreau sa merg la stadion sa vad fotbal adevarat nu prefecatorie.vreau sa vad ce echipa isi recupereaza bani pierduti de pe urma escrocilor.
  • Mecanisme de control preventiv (Miercuri, 5 martie 2014, 12:23)

    Narcis [anonim]

    Care este sistemul de control si verificare in alte tari, unde cluburile au si o sustinere consistenta din bani publici (municipalitate etc.)? Federatia se prevaleaza de independenta fata de stat, UEFA apara principiul. In acest conditii, cum se poate instala totusi un sistem de checking asupra modului in care o entitate aparent privata (FRF, LPF) gestioneaza afaceri bazate in mare masura pe bani publici?

    In aceeasi ordine de idei, exista mecanisme de auditare regulata a cluburilor, astfel incit situatii devenite deja cronice si care conduc la insolvente sau falimente sa poate fi tratatate preventiv? Daca nu exista, se pot crea astfel de mecanisme? Cine ar putea sa o faca - autoritatile publice sau entitatile care conduc fotbalul?

    Multumesc si jos palaria pentru curaj si profesionalism.
  • unde s-au dus banii ? (Miercuri, 5 martie 2014, 12:26)

    paul [anonim]

    diferentele,foarte substantiale,de sume declarate si incasate din transferuri unde credeti ca au ajuns?
    sentimentul meu este ca in partea subterana a fotbalului-o buna prte din ei.
    e greu de demonstrat asta ,dar cine stie ,poate aveti o pista ,doua....
  • Gino cum se simte? (Miercuri, 5 martie 2014, 12:33)

    CorvusCorax [utilizator]

    Aveti ceva idee de miscarea facuta ieri de LPF?
    Multumesc!
    ----
    PS: Dupa condamnari, niste declaratii.
    Mitica, pentru ca nu se stie niciodata: " Sa le dea Dumnezeu sanatate celor care au intrat in puscarie"
    Nasul, pentru ca stie el ceva: "Trebuie sa ii incurajam pe cei care sunt acolo, eu sunt alaturi de ei" :)
  • Mai departe (Miercuri, 5 martie 2014, 12:35)

    Cristescu Cristian [anonim]

    Buna ziua in ce masura schimbarile de la Liga sunt bune pt fotbal ?
  • Olanda vs. România (Miercuri, 5 martie 2014, 12:39)

    Daniel Bogdan [anonim]

    Am văzut că faceți o paralelă între condamnarea din România și ce pedepse s-ar fi dat în Olanda.

    1 - Aveți cunoștință în cît timp s-ar fi judecat un astfel de proces în Olanda?

    2 - Există sau au existat presiuni asupra dumneavoastră?
  • gala bute (Miercuri, 5 martie 2014, 12:43)

    cristian [anonim]

    O sa continuati cu aceeasi incapatinare si ancheta gala bute?
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 12:58)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui cristian

      Da, vom expune ceea ce s-a intimplat cu banii in Gala Bute, pentru ca ei au ajuns in locuri care n-au nici o legatura cu Gala.

      E un dosar extrem de greu pentru ca ministrul turismului era Elena Udrea. Dar am incredere ca justitia isi va face treaba. Stiu ca suna putin incurajator, dar asa suna si acum 8 ani cind impreuna cu colegii mei Viorel Tudorache, Decebal Radulescu si Marius Margarit publicam primul episod din Dosarul Transferurilor.

      E greu sa explice si acum Elena Udrea de ce a doua zi dupa gala a iesit si a spus in conferinta de presa ca obiectivele de expunere au fost atinse integral cita vreme nu se facuse nici o receptie si cita vreme DLAF si, mai apoi, DNA, aveau sa numeasca toata aceasta cheltuire a banilor europeni o frauda!
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 13:07)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui cristian

      Da, vom continua. Dosarul Bute e delicat pentru ca ministrul turismului a fost Elena Udrea.

      Dar cred ca justitia isi va face treaba. Poate sa suna necredibil, dar asa parea si acum 8 ani cind am inceput investigatia din Dosarul Transferurilor. Uite ca DNA si, mai apoi, instantele, au dus dosarul pina la capat.

      Eu nu sint un sustinator neconditionat al nimanui, dar observ ca foarte putini au crezut ca procurorii vor intelege dosarul si vor avea stiinta de a-l sustine coerent in tribunal. Au facut-o.

      In cazul Udrea, imi e teama ca fostul ministru va explica foarte greu cum de, imediat dupa gala Bute, a spus in conferinta de presa ca obiectivele de audienta au fost integral atinse, presindu-si astfel oamenii care nici nu incepusera receptia evenimentului. Eveniment care, conform, DLAF si DNA, a fost o frauda din bani europeni, girata de ministerul turismului. Va fi greu pentru Elena Udrea.
  • Dezafilierea Craiovei (Miercuri, 5 martie 2014, 12:52)

    george_br [anonim]

    Domnule Tolontan, va admir pentru curajul si verticalitatea de care dati dovada in meseria pe care o practicati. E pacat ca aceste calitati nu le poseda multi colegi ai dv. si, in general, societatea romaneasca.
    Ca sa trec la subiect: Credeti ca si in dosarul "Dezafilierii Craiovei" se va merge pana la capat? Credeti ca i se va face Craiovei dreptate? (Sunt suporter al Universitatii Craiova si va multumesc anticipat pentru raspuns. Succes in continuare in meserie si in viata!)
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 13:02)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui george_br

      Va contrazic. Romania are multi jurnalisti buni si onesti. Pina la urma, jurnalismul exista pentru ca oamenii au nevoie sa stie ce se intimpla si de ce. Cine face asta in continuare, in ciuda tuturor problemelor economie reale si in ciuda alarmistilor, poate avea un viitor.
  • Condamnarile in Dosarul Transferurilor (Miercuri, 5 martie 2014, 12:54)

    Razvan [anonim]

    Buna ziua! Ma simt razbunat! Nu credeam sa ajung sa traiesc ziua aceasta! Dupa ani de dezgust, sila, dezamagire, frustrare, furie, provocate de aceste personaje josnice am un sentiment de satisfactie...! E trist...nu m-am bucurat niciodata de raul nimanui...dar in seara aceasta voi bea un pahar cu vin in cinstea dumneavoastra si a celor care au facut posibila incarcerarea "insilor".
    Credeti ca acesta poate fi startul pentru un fotbal sanatos, bazat pe competitie, munca si talent? Am multe rezerve..., dar poate...
    Numai bine!
  • Bravo ! (Miercuri, 5 martie 2014, 12:54)

    dinamovist [anonim]

    Domnule Tolonta , un sincer bravo din partea mea , sunt extreme de multumit ca justitia si-a facut treaba . Sincer , m-a surprins declaratia lui Ion Craciunescu pe care -l consideram un om inteligent. Acesta a spus ca Gica Popescu trebuia sa nu vina in tara cu banii pentru ca - chipurile - uite ce a patit ..Sunt de parere ca Gica Popescu a facut bine ca a venit in tara dar aici s-a apucat de furat impreuna cu clanul Becali .Domnule Craciunescu , m-ati dezamagit profunt , ceea ce ati spus demonstreaza ca raul , smecheria si superficialitatea sunt inca in noi ...
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 13:10)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui dinamovist

      Ion Craciunescu este prieten cu Gica Popescu si asta va ramine. Daca privim si partea umana, si cred, ca jurnalist, ca sintem datori sa o expunem si pe aceasta, pentru Popescu este o adevarata tragedie. Azi urma sa dea mina cu Messi din calitate de presedinte de federatie europeana, si, de fapt, e in celula.

      Pentru toti cei condamnati e dramatic. Au avut putere, bani, control si, dintr-o data, pare ca au pierdut tot.

      Dar ei vor ramine totusi, fiecare, cred, cu pasiunile si calitatile lor. Asta ii si poate salva acolo, in inchisoare. Repet, ca jurnalist vreau sa inteleg toate perspectivele unui caz.
  • Politic VS Sport (Miercuri, 5 martie 2014, 13:02)

    Andrei Costin Ionescu [anonim]

    Anchetele marca GSP, coordonate si urmarite pe tolo.ro, m-au facut in primul tur 2009 sa nu votez un candidat la presedentie. Pe principiul raului cel mai mic l-am votat in turul 2. Va rog sa nu incetati si sa faceti in continuare ce faceti!
    Acum avem un premier excesiv de sportiv (il apuca in cele mai proaste moment), cu dorinte multe in acest domeniu dar putirinte putine si cu motivatie. Insa e dubioasa metoda de subjugare a fotbalului, handbalului si voleiului prin primarii, in loc de a crea Legea Sportului ceruta de Tiriac. IN loc de a crea statutul si codul caen al sportivilor profesionisti. Exemple ca Spania, Franta sau Cehia in care bazele sportive sunt deschise tuturor si costul de inchiriere este subventionat de stat nu sunt urmate.
    Cand credeti ca va putea Politicul sa influenteze concret si cu adevarat pozitiv sportul romanesc?
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 13:12)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Andrei Costin Ionescu

      Cred ca politicul are rolul de a desena terenul general de joc pentru ideea de sport, nu neaparat de performanta, ci de sport de copii, juniori si de miscare sportiva.

      Sa vedem ceva face Gabi Szabo. Ea si Carmen Tocala au o misiune grea pentru ca bugetul e la limita si federatiile sint nereformate.
    • raspuns (Miercuri, 5 martie 2014, 13:20)

      Catalin Tolontan [hotnews.ro] i-a raspuns lui Andrei Costin Ionescu

      Va multumesc si dumneavoastra si celorlalti oameni de aici, indiferent daca sintem sau nu de acord.

      E o zi buna pentru ideea de presa, dar sa nu ne pierdem capul. Nu sintem niciodata mai mult decit cei care incearca sa expuna si sa explice care sint fortele care configureaza viata oamenilor, astfel incit acestia sa actioneze in cunostinta de cauza.

      Noi nu numim presedinti, nu dam verdicte in instanta, nu punem guverne, nu sintem parte a deciziei in jocul politic si sportiv.

      Uitati-va ce se petrecela televiziuni! Moderatorii s-au obisnuit sa-i distruga pe cei absenti si sa-i omagieze pe cei prezenti. Dar nu mai pun intrebarile publicului, nici unora, nici celorlalti.

      Multumesc colegilor linga care am lucrat si linga care lucrez, pentru ca am evitat impreuna aceasta capcana. Nu sintem buricul lumii, sintem doar jurnalisti.

      Va doresc o zi buna.
  • Cine va conduce fotbalul (Miercuri, 5 martie 2014, 13:13)

    Ovidiu Bica [anonim]

    Cine considerati ca va conduce fotbalul dupa acest tsunami? As vrea sa ma insel insa am impresia ca si-au pregatit de mult marionetele urmand sa conduca din umbra. Practic, vor scoate castanele din foc cu mainile unor naivi.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version