Doua romance care veneau din Bahamas au fost arestate pe aeroportul londonez Heathrow dupa ce vamesii au gasit in bagajele lor 13 iguane dintr-o specia foarte rara, ascunse in sosete, relateaza marti Huffington Post UK, citat de Mediafax.

Cele doua femei voiau sa duca iguanele de stanca San Salvador, care traiesc in Bahamas si sunt clasate ca fiind pe cale de disparitie, la Dusseldorf, in Germania, potrivit Huffington Post.

Fiecare iguana era infasurata intr-o soseta, iar 12 dintre ele au supravietuit calatoriei, in timp ce una a murit. "Aceasta specie de iguana este incredibil de rara - se crede ca au mai ramas doar cateva sute - asa ca este o captura remarcabila si foarte importanta", a declarat Grant Miller, din cadrul echipei Fortei de frontiera pentru speciile pe cale de disparitie. "Animalele care au supravietuit erau deshidratate si acum se afla sub supravegherea unui specialist veterinar.

Colaboram si cu expertii pentru a gasi cea mai buna cale de a proteja si salva aceste creaturi pe cale de disparitie pe termen lung", a adaugat el. Cele doua femei, in varsta de 24 si, respectiv, 26 de ani, au fost arestate.