Liberalul Relu Fenechiu sustine ca din momentul in care a ajuns ministru al Transporturilor a facut tot ce a putut pentru a elimina coruptia si ca rezultatul eforturilor sale a fost faptul ca CFR Marfa a castigat toate licitatiile la care a participat.

"Eu am avertizat chiar dinainte de a fi ministru asupra faptului ca unul dintre principalele motive pentru care CFR Marfa a ajuns sa inregistreze pierderi atat de mari a fost acest gen de coruptie, si anume intelegeri dintre conducerile ministerului si ale companiei, cu reprezentantii companiilor private competitoare. Acestea, fiind informate cu privire la preturile ofertate de catre CFR Marfa, castigau licitatiile impotriva companiei de stat. Cand am ajuns in functia de ministru, am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a termina cu acest flagel, iar rezultatul eforturilor mele s-au vazut prin faptul ca, pe perioada mandatului meu, CFR Marfa a castigat toate licitatiile la care a participat", spune Fenechiu, cu referire la cazul Gruia Stoica si licitatia Complexului Energetic Oltenia, potrivit unui comunicat al PNL Iasi.

Fenechiu isi doreste ca in cazul directorului CFR Marfa sa se constate ca nu a putut fi corupt si ii transmite insanatosire grabnica.

"In legatura cu domnul Dragos Draghici, in primul rand, vreau sa imi exprim amaraciunea cu privire la accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit si ii doresc o insanatosire cat se poate de rapida. Sper ca domnul Draghici a ramas acelasi om integru pe care l-am cunoscut, care, cel putin in discutiile cu mine, a fost mereu cel mai mare dusman al acestui tip de afaceri. Am avut incredere deplina in dumnealui si imi doresc foarte mult ca, in urma tuturor cercetarilor, sa se constate faptul ca nu a putut fi corupt", a afirmat Fenechiu.

Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Roman (GFR), a primit joi mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile. Stoica a fost retinut pentru 24 de ore, miercuri, de procurorii DNA, el fiind acuzat de savarsirea infractiunii de cumparare de influenta, in legatura cu o licitatie organizata de Complexul Energetic Oltenia.

Tot joi, Fenechiu a primit sentinta definitiva de condamnare la 5 ani de inchisoare in dosarul "Transformatorul".