Salvamontistii care au participat la cautarea avionului prabusit in Apuseni au fost coordonati de ISU si au fost dirijati spre piste gresite pe baza coordonatelor GPS eronate, comunicate de STS, sustine vicepresedintele Consiliului Judetean Alba Florin Roman, potrivit Mediafax.

Vicepresedintele CJ Alba Florin Roman a declarat, marti, pentru agentia de presa citata ca a facut, impreuna cu salvamontistii care au participat la cautarea avionului prabusit in Muntii Apuseni, o analiza si ca nu are ce sa le reproseze, spunand ca ei au fost coordonati de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta si au fost dirijati de mai multe ori pe piste gresite pe baza coordonatelor GPS eronate, comunicate de STS.

Roman a afirmat ca, din punctul sau de vedere, unul dintre "vinovatii" de producerea accidentului este chiar legislatia din Romania, care nu permite identificarea unei persoane dupa telefonul mobil, decat in cazuri speciale.

"Din scurta analiza pe care am reusit sa o fac astazi (marti - n.red.) cu colegii de la Salvamont prezenti la interventia de noaptea trecuta din zona Muntilor Apuseni incep sa se configureze si primele concluzii. O prima concluzie ar fi ca, desi pare foarte hilar, unul dintre vinovati de producerea acestei tragedii este legislatia in vigoare, pentru ca daca ai un accident si suni la 112 si spui ca esti ranit si nu cunosti zona in care te afli pur si simplu nu poti fi identificat si localizat. In schimb, daca esti un infractor, esti urmarit pentru droguri sau pentru altceva, legislatia permite localizarea prin telefon.

O problema mare in evenimentul din Apuseni a constituit-o faptul ca acolo nu exista semnal GSM decat pe alocuri si practic din acest motiv cred ca cei de la STS au gresit localizarea. In baza acestei localizari eronate, si trebuie stiut ca exista o marja foarte mare de a gresi zona, toate trei echipajele de salvatori de la Alba, Cluj si Bihor au fost trimise pe piste gresite. Daca mi-ati permite un exemplu: accidentul s-a produs la Sebes si salvatorii au fost trimisi sa ii caute la Alba Iulia. Din acest motiv timpul de asteptare a fost cel pe care il stiti. Daca localizarea ar fi fost exacta, cu siguranta timpul de interventie ar fi fost mai scurt cu doua-trei ore", a spus Roman.

Vicepresedintele CJ Alba a adaugat ca o alta problema pe care trebuie sa o analizeze statul este cea a dotarii cu aparatele necesare pentru acel avion.

"Exista o procedura standard ca atunci cand un avion aterizeaza fortat sau se prabuseste are un aparat care emite un semnal, iar avioanele care survoleaza acea zona pot sa-l identifice foarte usor. Din informatiile mele, un astfel de aparat nu exista pe avionul cazut la sol", a spus Roman.

El a adaugat ca este nemultumit si de faptul ca primarul din Horea nu a fost anuntat imediat dupa producerea accidentului in asa fel incat sa mobilizeze mai repede padurarii, vanatorii si localnicii care cunosc zona pentru cautarea epavei.

"O alta chestiune care a afectat comunicarea este faptul ca nu a fost activat imediat presedintele comisiei locale pentru situatii de urgenta, primarul, care ar fi putut prin experienta sa sa mobilizeze foarte rapid padurarii, vanatorii si localnicii care cunosc cel mai bine locul. Cu siguranta pana ajungeau echipajele de la Alba si de la Cluj - in circa doua ore - acesti oameni, care sunt cei mai buni cunoscatori ai locului, ar fi desfasurat cautari si ar fi identificat epava mult mai repede", a afirmat Roman.

**************

Amintim ca doi oameni au murit luni dupa ce un avion de mici dimensiuni a cazut, in imprejurari neelucidate inca, in zona de granita dintre judetele Cluj si Alba, victimele fiind gasite de un padurar, la circa sase ore dupa ce unul dintre pasageri a sunat la 112 pentru a anunta accidentul. La momentul anuntarii accidentului, toti cei sapte pasageri erau in viata.

"Localizarea locului evenimentului (n.a tragedia din Muntii Apuseni) in Sistemul 112, s-a realizat potrivit prevederilor legale, pe baza informatiilor furnizate de operatorii de comunicatii mobile odata cu primirea primului apel la 112, respectiv la nivelul sectorului celulei din care a fost generat acesta si a fost pusa la dispozitia institutiilor care au participat la operatiunea de cautare si salvare", a transmis marti biroul de presa al Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS). Amintim ca doi oameni au murit luni dupa ce un avion de mici dimensiuni a cazut, in imprejurari neelucidate inca, la granita dintre judetele Cluj si Alba, victimele fiind gasite de un padurar, la circa sase ore dupa ce unul dintre pasageri a sunat la 112 pentru a anunta accidentul. La momentul anuntarii accidentului, toti cei sapte pasageri erau in viata.

STS nu a oferit mai multe detalii privind modul in care a fost gestionat apelul la 112 in acest caz.

Site-ul DCNews scrie ca unul dintre pasageri a incercat, in zadar, sa-si activeze sistemul GPS de pe telefonul mobil, care ar fi permis localizarea exacta.

Potrivit sursei citate, Serviciul de Telecomunicatii Speciale nu a putut identifica locul accidentului in baza telefonului mobil deoarece in zonele cu populatie redusa celulele de telefonie mobila sunt amplasate la distante foarte mari, acoperind 600-700 kilometri patrati.

In plus, transponder-ul avionului nu poate fi receptionat decat daca aeronava se afla la o altitudine de peste 1.000 de metri deasupra solului. Din acest motiv ROMATSA nu a putut determina pozitia exacta a avionului, precizeaza DCNews.ro.

Seful Salvamont Sibiu, Adrian David, a explicat pentru RFIca in zona montana este posibil ca un apel sa fie identificat cu dificultate, chiar daca in zona exista semnal. Totul depinde de cate celule GSM sunt captate in timpul apelului. Daca, de exemplu, sunt sub trei celule GSM, apelul poate aparea ca a fost efectuat din judetul Brasov, chiar daca el a fost efectuat din judetul Sibiu.

Adrian David spune ca "in mod normal un apel la 112 este localizat in functie de celula pe care o deschide de pe un pilon. Se face prin triangulatie - daca se deschid trei celule se stie exact locul in care s-a facut apelul. In situatia in care se deschide o singura celula sau doua, localizarea este foarte grea.

Stiu asta pentru ca au fost situatii in Muntii Fagaras in care am incercat sa localizam niste turisti rataciti si tocmai din cauza faptului ca s-a deschis doar o celula, n-am putut identifica locul exact. Deci tehnic este normal sa se petreaca asa ceva.

In oras, in momentul in care se face un apel, acel apel este preluat de mai multe antene din zona. Daca este o zona izolata, apelul respectiv poate fi preluat doar de una sau doua.

De exemplu, vin apeluri 112 de la cabana si semnalul respectiv este preluat de o antena de la Brasov, chiar daca apelul respectiv este facut de pe teritoriul judetului Sibiu.

Ulterior apelului se discuta intre operatorii de la 112 cu institutiile specializate in interventiile de urgenta si se intervine cu echipa cea mai apropiata" a explicat la RFI seful salvamont Sibiu, Adrian David, pentru RFI.

Citeste si: