In primele zece luni ale anului 2013 Romania a exportat produse agroalimentare in valoare totala de peste 4.000 de mil. euro, cu 800 de mil. euro mai mult fata de perioada corespunzatoare din 2012 (plus 24,6%), arata datele facute publice de Ministerul Agriculturii.

In aceeasi perioada importurile, in valoare de aproape 4.000 de mil. de euro, au depasit cu 2,5% valoarea inregistrata in aceeasi perioada din 2012.

Fata de perioada de referinta, exporturile in tari terte au crescut cu 74,2%. Graul a dominat topul produselor agroalimentare la export, cu un volum de 3.749 mii tone, de 2,12 ori mai mare decat livrarile externe din perioada similara a anului precedent si incasari de 778,6 mil. euro, cu 382,9 mil. euro mai mari decat incasarile obtinute in aceeasi perioada din 2012. Urmeaza: porumbul, semintele de floarea-soarelui, tigarile, orzul si semintele de rapita, cu o cantitate exportata de aproape sapte ori mai mare decat in perioada similara din 2012.

Uniunea Europeana a fost principalul partener in comertul agricol al Romaniei. Astfel, in primele zece luni din 2013, livrarile de produse agroalimentare catre aceasta destinatie au avut o pondere de 58%, iar achizitiile din statele membre UE au fost de 81%.