Traian Basescu cere, intr-o completare la cererea de reexaminare a legii care inaspreste conditiile de cumparare a terenurilor agricole, ca in actul normativ sa fie inclusa o prevedere prin care persoanele fizice sau juridice europene care cumpara terenuri in Romania sa beneficieze de aceleasi restrictii si facilitati de care se bucura si romanii care cumpara terenuri in UE.

"Referitor la adoptarea legislatiei privind reglementarea conditiilor de vanzare-cumparare a terenurilor agricole extravilane, consider oportun ca aceasta sa prevada ca cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si persoanele juridice avand nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sa poata achizitiona aceste terenuri, in Romania, cu restrictiile si facilitatile similare de care cetatenii romani ori persoanele juridice de nationalitate romana beneficiaza in cazul in care acestia decid dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane in statele membre ale Uniunii Europene, potrivit legislatiei interne aplicabile in statul respectiv", se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Seful statului considera ca o astfel de reglementare "nu este de natura sa creeze o restrictie in privinta achizitionarii de terenuri agricole in Romania de catre cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene ori de catre persoanele juridice avand nationalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, ci urmareste sa ofere conditii legale similare in cadrul sistemul legislativ european".

Presedintele Traian Basescu a trimis marti, 7 ianuarie, spre reexaminare legea care inaspreste conditiile de vanzare a terenului agricol din Romania, acuzand existenta unor prevederi contradictorii sau confuze care pot conduce inclusiv la "un blocaj" in ceea ce priveste tranzactiile cu terenuri agricole extravilane.

Proiectul de lege privind restrictionarea cumpararii terenurilor de catre persoanele fizice a fost initiat de Ministerul Agriculturii in contextul in care de la 1 ianuarie 2014 strainii cu resedinta in Uniunea Europeana pot cumpara terenuri agricole in Romania. Proiectul a fost adoptat cu unele modificari de Camera Deputatilor la finele lui decembrie.

Potrivit viitoarei legi, o noua autoritate, care va functiona direct in subordinea premierului Victor Ponta, va administra toate tranzactiile cu terenuri extravilane din Romania si va putea cumpara in numele statului pamanturi agricole, incepand din anul 2014.

Recent, Szabo Jozsef, atasatul pe probleme de agricultura al Ambasadei Ungariei la Bucuresti, a declarat, pentru postul de radio Erdely FM, ca statul ungar pregateste un program prin care sa cumpere terenuri agricole in Ardeal, iar pentru aplicarea lui asteapta normele de aplicare ale noii legi funciare romane.

Proiectul Ungariei prevede ca daca "cineva doreste sa-si vanda terenul, atunci poate incheia un contract cu statul maghiar in temeiul caruia va primi o renta viagera", iar terenul ramane in proprietatea sa pana la sfarsitul vietii, a precizat diplomatul si pentru cotidianul Kronika.

Pe de alta parte, Ministerul ungar al Afacerilor Externe sustine ca a fost vorba "doar o idee", nu un program, si ca interviul atasatului pe probleme de agricultura din Kronika nu exista.