Primarul municipiului Botosani, Ovidiu Portariuc, are in vedere organizarea unei tombole pentru elevii din clasele IX-XII din oras care obtin cel putin media 9 in acest an scolar. Potrivit acestuia, marele premiu al tombolei va fi un apartament in municipiul Botosani, care va fi acordat in urma unei trageri la sorti, transmite Agerpres.

Portariuc si-a explicat gestul prin faptul ca vrea ca in acest mod sa ii stimuleze pe elevi sa invete.

"Vrem ca toti cei care termina liceul cu peste media 9 sa participe la o asemenea tombola care sa le ofere un ajutor la inceput in viata. Ne dorim ca acesti copii sa invete", a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, Ovidiu Portariuc.

Elevii de clasele I-VIII care obtin medii de peste 9.00 vor avea posibilitatea de a participa la o tombola al carei premiu este un calculator.

Primarul Botosaniului sustine ca premiile nu vor fi oferite din bugetul local, ci cu ajutorul sponsorilor.

Portariuc a anuntat de asemenea pe 29 decembrie ca va acorda cate o tableta tuturor copiilor din Botosani care vor recita, pe 15 ianuarie 2014, poemul 'Luceafarul' de Mihai Eminescu.

Portariuc a anuntat, pe o retea de socializare, ca va acorda acest premiu fiecarui copil cu varsta de pana la 18 ani, care va cunoaste toate cele 98 de strofe ale celui mai lung poem scris de Eminescu, transmite Agerpres.

"Daca ai pana in 18 ani, esti din Botosani si vei putea recita pe 15 Ianuarie poemul 'Luceafarul', vei primi un premiu special - o tableta Ipad de ultima generatie", se arata in mesajul primarului de Botosani.

Premiile vor fi acordate cu prilejul implinirii a 164 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu.