Presedintele Traian Basescu a primit-o vineri seara, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene si eurasiatice al Secretarului de Stat american John Kerry. Intalnirea, care a inceput la ora 20.15 si s-a desfasurat fara accesul presei, a durat peste o ora, incheindu-se in jurul orei 21.30, cand oficialul american a parasit sediul Administratiei Prezidentiale.

Foto:

Ambasada SUA la Bucuresti a postat pe pagina de Facebook o fotografie de la intrevedere.

UPDATE: Presedintia a difuzat de asemenea imagini de la intrevederea de vineri seara.

In imaginile video furnizate de Administratia Prezidentiala, seful statului a salutat venirea la Bucuresti a inaltului oficial american, punctand ca este o ocazie de a "discuta problemele pe care le avem".

"Dar si importanta aliantei noastre. E o relatie strategica foarte importanta intre SUA si Romania", a replicat subsecretarul de stat american.

"Sper ca micile neintelegeri sa nu afecteze esenta relatiilor noastre", i-a transmis Traian Basescu, iar Victoria Nuland a raspuns ca se afla in Romania "pentru a celebra 10 ani de apartenenta la NATO, pentru a vorbi despre tot ceea ce am facut impreuna si despre cum mergem mai departe".

In cadrul discutiilor, presedintele Traian Basescu a reamintit de summitul NATO organizat in 2008 la Bucuresti. "A fost un moment istoric pentru tara dvs si pentru noi toti", a apreciat Nuland.

Subsecretarul de stat american Victoria Nuland a ajuns vineri, la Bucuresti, unde efectueaza o vizita de doua zile. Aceasta are prevazuta o intalnire cu presedintele Traian Basescu, dar si cu membri ai societatii civile. Potrivit MAE, ministrul Titus Corlatean o va primi sambata, la ora 9.00, la sediul ministerului, pe Victoria Nuland.

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlatean, a declarat miercuri seara ca vizita delegatiei SUA la Bucuresti, condusa de subsecretarul de stat Victoria Nuland, este una binevenita si va constitui o ocazie de a se discuta "eventuale chestiuni care trebuie clarificate".

Referitor la programul vizitei, Corlatean a spus ca agenda o face partea americana si a precizat ca are mandat din partea premierului Victor Ponta pentru a putea discuta orice fel de aspect considerat necesar de ambele parti.

Potrivit ministrului de Externe, Victor Ponta nu se va intalni cu oficialul american, intrucat "programul premierului era facut de multa vreme, asa incat, din motive obiective, acel program nu a putut fi schimbat".

Reamintim ca Victor Ponta a confirmat, vineri, pentru HotNews.ro, ca nu este in tara, fara a preciza insa locul in care se afla.

Victoria Nuland, asistentul pentru afaceri europene si eurasiatice al Secretarului de Stat american John Kerry, face o vizita in Romania in perioada 10-11 ianuarie, pentru discutii referitoare la statul de drept, a informat miercuri Departamentul de Stat american.

Este a doua vizita a unui inalt oficial american in Romania in urma unei crize politice, dupa cea efectuata de Philip Gordon, predecesorul Victoriei Nuland, in august 2012, dupa referendumul de suspendare a presedintelui.

Reamintim ca Executivul si Parlamentul au fost in centrul unui nou scandal major in "martea neagra", 10 decembrie, cind Parlamentul a trecut un pachet de modificari ale Codului Penal cu impact negativ major in lupta anticoruptie.